Wever și Bray, savanții care au transformat o pisică într-un telefon viu

În 1929, doi cercetători de la Universitatea Princeton au transformat o pisică într-un telefon viu, reușind să capteze de la distanță cuvintele pe care le auzea felina.

Acest experiment bizar a fost ideea profesorului Ernest Wever, un deschizător de drumuri în domeniul audiologiei. Născut în 1902, Wever și-a obținut doctoratul în psihologie experimentală la Universitatea Harvard în 1926, după care a lucrat la Universitatea Berkeley și apoi Departamentului de Psihologie al Universității Princeton.

Ernest Wever și Charles Bray, savanții care au transformat o pisică într-un telefon viu
Ernest Wever și Charles Bray, savanții care au transformat o pisică într-un telefon viu. Foto: Universitatea Princeton

În cursul acestor cercetări, Wever a devenit interesat de modul în care centrele auditive ale creierului disting între semnalele utile și zgomotul de fond și a început un parteneriat cu Bell Telephone Laboratories, care avea să-l îndrepte în curând pe drumul unei cariere de mare succes.

În 1929, Wever și asistentul său, Charles Bray, cercetau modul în care urechea și creierul codifică semnalele audio în impulsuri nervoase. Teoria dominantă de la acea vreme susținea că frecvența impulsurilor din nervul auditiv era proporțională cu intensitatea stimulului auditiv.

Cu toate acestea, Wever și Bray credeau că frecvența impulsurilor nervoase reproducea îndeaproape frecvența stimulului, la fel ca semnalul dintr-o linie telefonică. De aceea, acest punct de vedere a devenit cunoscut drept „teoria telefonică” a codificării audio.

Wever și Bray descoperă „centrala telefonică” din creier

Pentru a testa această teorie, Wever și Bray au decis să adopte abordarea neortodoxă de a transforma o pisică într-un telefon viu. După ce au sedat nefericitul animal, i-au îndepărtat o secțiune din craniu și au înfășurat un electrod în jurul unuia dintre nervii auditivi.

Semnalul de la electrod a fost transmis printr-un amplificator cu tub de vid și un cablu ecranat către un receptor telefonic aflat într-o cameră izolată fonic, la 15 metri distanță. În timp ce Bray vorbea în urechea pisicii, Wever asculta la receptor și nota cuvintele captate de electrod.

Spre uimirea celor doi, semnalele detectate de la nervul auditiv al pisicii erau deosebit de clare, aproape ca și cum ar fi fost produse de un transmițător mecanic de telefon. După cum a remarcat ulterior Wever:

„Vorbirea a fost transmisă cu mare fidelitate. Comenzile simple, numărarea și altele asemenea au fost recepționate cu ușurință. Într-adevăr, în condiții bune, sistemul a fost folosit ca mijloc de comunicare între sălile de operație și cele izolate fonic.”

Ernest Wever și Charles Bray, savanții care au transformat o pisică într-un telefon viu
Wever și Bray au conectat un electrod la nervul auditiv al pisicii, reușind să capteze de la distanță sunetele auzite de felină. Foto: Pinterest

Pentru a se asigura că niciun alt mecanism nu era responsabil pentru generarea acestor semnale, Wever și Bray au variat condițiile experimentului, plasând electrodul în țesuturile adiacente nervului auditiv și restricționând fluxul sanguin către creierul pisicii.

În fiecare caz, transmisia s-a oprit brusc, confirmând că semnalele proveneau într-adevăr de la nervul auditiv. Cei doi au luat chiar măsura extremă de a ucide pisica, Wever constatând:

„După moartea animalului, răspunsul a scăzut mai întâi în intensitate și apoi a încetat.”

Wever și Bray și-au publicat descoperirile într-o lucrare intitulată „Natura răspunsului acustic: Relația dintre frecvența sunetului și frecvența impulsurilor în nervul auditiv”, care a apărut în Journal of Experimental Psychology în 1930.

Studiul lor neobișnuit a furnizat dovezi convingătoare pentru „teoria telefonică” a codificării audio și le-a adus, în 1936, una dintre cele mai înalte distincții acordate de Societatea Psihologilor Experimentali.

Totuși, cea mai interesantă parte a experimentului lui Wever și Bray a avut loc abia după crearea telefonului viu. La scurt timp după publicarea lucrării lor despre experimentele telefonice cu pisici, s-a descoperit că multe dintre cele mai importante concluzii la care ajunseseră erau, de fapt, greșite.

O greșeală fundamentală

Un experiment realizat în 1932 de Hallowell Davis a dezvăluit că semnalele pe care Wever și Bray le captaseră nu erau generate de nervul auditiv, ci mai degrabă de cohlee, o structură în formă de spirală situată din urechea internă.

De fapt, semnalele din nervul auditiv sunt atât de comprimate și distorsionate, încât decodarea lor în vorbire inteligibilă ar fi fost aproape imposibilă.

Ernest Wever și Charles Bray, savanții care au transformat o pisică într-un telefon viu
Peste 600.000 de oameni au beneficiat de tehnologia dezvoltată de baza controversatului experiment al lui Ernest Wever și Charles Bray. Foto: Getty Images

Cu toate acestea, descoperirea așa-numitului „microfon cohlear”, a cărui frecvență o reflectă îndeaproape pe cea a sunetului perceput, a avut o influență cuvârșitoare în domeniul audiologiei, conducând în cele din urmă la crearea implantului cohlear de către inventatorii francezi André Djourno și Charles Eyries, în 1957.

Implanturile cohleare funcționează prin utilizarea unui microfon pentru a genera un semnal electric care stimulează direct nervul cohlear, ocolind părțile deteriorate sau bolnave ale urechii și permițând persoanelor cu anumite tipuri de deficiențe auditive să își recupereze parțial auzul.

Potrivit Fundației pentru Auz din Marea Britanie, până în 2016, peste 600.000 de persoane din întreaga lume au beneficiat de această tehnologie, dar dacă a meritat ca o pisică să fie transformată în telefon, ei bine, această judecată rămâne la latitudinea fiecăruia…

Ca să știi mai mult, citește „Super pisici. Poveștile adevărate ale unor feline extraordinare”

Emily, felina care a supraviețuit unei călătorii pe Atlantic, din America în Franța, închisă într-un container de marfă. Scarlett, mama curajoasă care a intrat de cinci ori într-o clădire în flăcări pentru a-și salva pisoii. Oscar, care prezice când urmează să moară un om, aducându-i consolare în ultimele ore.

Fie că testează limitele celor nouă vieți sau că demonstrează talente neobișnuite, pisicile sunt întotdeauna pline de surprize. În „Super pisici”, pregătește-te să faci cunoștință cu cele mai surprinzătoare mâțe observate vreodată.

Pe lângă cazurile reale pe care le are la bază, cartea include și alte informații și curiozități captivante și frapante despre viața acestor animale aparte, precum: al șaselea simț al pisicii și forța de prezicere a viitorului, mitul pisicilor negre, instinctele materne, mieunatul pisicii, aterizarea in picioare, vindecarea prin terapie cu pisici, inteligența felină vs. inteligența canină, moduri eficiente de a-ți stăpâni pisica și alte subiecte interesante.

„Super pisici. Poveștile adevărate ale unor feline extraordinare” se găsește cu reducere pe Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu