7 enigme situate la granița înțelegerii

Lista lucrurilor pe care știința nu le poate explica este lungă… Scepticii caută în mod constant modalități de a dovedi că anumite lucruri nu există, dar uneori această misiune se dovedește pur și simplu imposibil de îndeplinit.

Dintre aspectele situate la granița înțelegerii, fantomele, oamenii-bestie și capacitățile ieșite din comun ale minții umane suscită cel mai mare interes din partea publicului. Dovadă stau nenumăratele povești și legende țesute în jurul acestor concepte.

Câte dintre aceste semnalări au la bază elemente reale și câte sunt plăsmuiri ale imaginației? În fața acestor controverse, fiecare trebuie să decidă singur ce este real și ce nu.

1

Experiențele din preajma morții și viața după moarte

Foto: iStock

Există numeroase studii despre moartea clinică, despre oameni care au fost la un moment dat pe punctul de a muri, dar au supraviețuit și au descris experiențele mistice pe care le-au trăit în aceste momente.

Unii au menționat trecerea printr-un tunel de lumină, alții au afirmat că s-au întâlnit cu cei dragi, morți de mult, că au fost copleșiți de groază sau de profunde sentimente de pace.

Puse cap la cap, aceste elemente sugerează că există viață și dincolo de mormânt. Însă, chiar dacă aceste experiențe sunt profunde, nimeni nu s-a întors cu dovezi.

Unii sceptici sugerează că experiențele de acest fel sunt simple halucinații, reacții previzibile ale unui creier traumatizat.

Un studiu din 2015 desfășurat pe persoane aflate în stop cardiac a constatat că, atunci când este „pe moarte”, inima primește semnale puternice din partea creierului, care încearcă să rămână activ.

Potrivit cercetătorilor, aceste semnale ar putea fi responsabile pentru experiențele bizare prin care unii oameni trec în aceste momente extraordinare.

2

Existența lui Bigfoot

Mulaj de ghips al unei urme atribuite lui Bigfoot, piesă expusă la Sasquatch Museum din Cherry Log, SUA. Foto: Associated Press

O fiară mare și păroasă, asemănătoare omului, numită Bigfoot („picior mare”), se tot „încăpățânează” să apară în semnalările nenumăraților martori oculari, în special în Statele Unite și Canada.

Cu toate acestea, deocamdată nu a fost descoperit niciun cadavru care să corespundă acestor semnalmente.

În absența unor dovezi solide (cum ar fi oasele sau dinții), teoria privind existența lui Bigfoot se sprijină exclusiv pe relatările martorilor oculari și pe o serie de fotografii și filme ambigue.

De aceea, știința nu poate încă să demonstreze dacă ființele precum Bigfoot sau monstrul din Loch Ness există sau nu. În aceste circumstanțe, există posibilitatea ca ele să existe cu adevărat, dar să prefere să stea departe de ochii curioșilor.

3

Intuiția

Foto: iStock

Unii consideră intuiția o simplă „bănuială”, alții o văd ca fiind al șaselea simț. Oricum ar fi, cu toții ne-am folosit intuiția la un moment dat. Și chiar dacă avem momente când realitatea ne contrazice instinctele, intuiția pare a ne îndruma pe calea cea bună de cele mai multe ori.

Psihologii observă că oamenii colectează în mod inconștient informații din mediul înconjurător, ceea ce duce la un sentiment de cunoaștere a lumii, fără a putea explica exact de ce sau cum au dobândit această cunoaștere.

Cazurile de intuiție sunt dificil de dovedit sau de studiat și s-ar putea ca psihologia să ne furnizeze doar un răspuns parțial.

4

Fantomele

Foto: iStock

Spiritele morților ne bântuie dintotdeauna cultura și folclorul. Există nenumărate relatări despre apariții de spirite violente sau, dimpotrivă, de spectre binevoitoare.

Totuși, dovada supremă a existenței fantomelor rămâne greu de obținut. Între timp, martorii vor continua să spună că au văzut, au fotografiat și chiar că au comunicat cu fantome. Poate că într-o zi vom descoperi o cale de a elucida acest mister.

5

Senzația de „déjà vu”

În franceză, „déjà vu” înseamnă „deja văzut” și se referă la senzația stranie de a mai fi experimentat anumite circumstanțe.

De exemplu: o persoană intră într-o clădire dintr-o țară străină pe care o vizitează pentru prima dată și este copleșită de o puternică și inexplicabilă senzație de familiaritate.

Unii oameni atribuie senzația de „déjà vu” experiențelor psihice sau amintirilor spontane din vieților anterioare. Poate că psihologia ne poate oferi explicații raționale, dar, în cele din urmă, cauza și natura fenomenului în sine rămân un mister.

6

OZN-urile

Să nu uităm ce înseamnă OZN: obiect zburător neidentificat. Nu există nicio îndoială că există OZN-uri, pentru că mulți oameni văd lucruri pe cer pe care nu le pot identifica, de la avioane la meteoriți.

Dar a spune că obiectele și luminile văzute pe cer sunt nave extraterestre este o cu totul altă chestiune. Distanța și efortul necesar pentru a ajunge pe Pământ fac improbabilă o astfel de situație.

Foto: iStock

Unele investigații au arătat că în multe rapoarte ale martorilor oculari apar câteva elemente comune, ce pot fi explicate (fenomene meteorologice rare, avioane din proiecte militare secrete sau farse precum aceasta).

[adsense-joz]

Cu toate acestea, unele incidente OZN (precum acesta) rămân cu totul inexplicabile.

7

Murmurul din Taos

Locuitorii orășelului Taos, din New Mexico, sunt agasați de ani de zile de un zgomot misterios, de joasă intensitate, care se aude în aerul deșertic.

În mod ciudat, doar aproximativ 2% dintre localnici susțin că aud acest zumzet. În vreme ce unii sunt de părere că zgomotul este cauzat de acustica neobișnuită a regiunii, alții suspectează isteria colectivă sau un experiment militar secret.

Oricum ar fi – un fenomen psihologic colectiv, o sursă naturală -, cert este că originea exactă a murmurului din Taos nu a fost încă descoperită.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, vezi episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Lasă un comentariu