Captivi în propriile trupuri – Encefalita letargică, maladia care a șocat lumea

Encefalita letargică (sau boala somnului), apărută la începutul secolului trecut, rămâne și acum o maladie învăluită în mister. Primul Război Mondial a fost o perioadă nefastă pentru istoria omenirii. Pe lângă pierderile de vieți omenești și pagubele materiale uriașe produse de conflict, epidemiile bacteriene și virale au curmat zeci de mii de destine.

Dacă nu erau uciși în luptă, soldații malnutriți erau răpuși de boli precum holera sau febra tifoidă. Tot în această perioadă, gripa spaniolă a făcut ravagii, ucigând 50 de milioane de oameni.

Dar asta nu a fost totul. În 1916, un soldat necunoscut a fost evacuat de pe frontul de la Verdun. Nimeni nu știa că bărbatul purta în el o amenințare nouă.

Encefalita letargică, o boală cumplită

Encefalita letargica - Pacienti
Pacienții păreau desprinși total de realitate. Foto: Pinterest

Încă de pe front, soldatul părea să fi fost atins de o maladie necunoscută. A căzut într-o stare de letargie totală și tot ce făcea era să doarmă.

Bărbatul a fost trimis la medici din Austria și din Franța, care au încercat să-l vindece, dar fără succes. Nimeni nu știa că acesta era doar începutul unei epidemii cumplite.

În scurt timp, peste 60 de soldați au început să dezvolte simptome similare. Iar indiferent ce făceau, toate încercările medicilor de a-i trezi au dat greș.

Practic, boala părea să-i „înghețe” pe oameni în propriile trupuri. Unii salivau abundent, aveau spasme musculare, alții erau apatici și nu se puteau concentra. În câteva luni, maladia a curmat zeci de vieți.

Un vienez pe urmele encefalitei

Encefalita letargica - Von Economo
Doctorul von Economo a fost primul care a studiat encefalita letargică. Foto: Unbelievable facts

Un neurolog din Viena a observat cazuri similare printre civili. Constantin von Economo a devenit curios atunci când clinicile au început să se umple cu oameni care ațipeau mereu.

Pacienții susțineau că uneori adorm în timp ce mestecă mâncarea la masă. Studiindu-i, von Economo a observat că toți aveau ticuri (contracții spasmodice ale mușchilor) și că ochii lor păreau cumva „deconectați” de corp. Pacienții erau lipsiți de concentrare și apatici.

Cei mai mulți au murit din cauza paraliziei sistemului respirator. În încercarea de a descoperi indicii despre această boală ciudată, von Economo a început să studieze creierele celor decedați.

Așa a descoperit că, în majoritatea cazurilor, hipotalamusul era umflat. Hipotalamusul este partea creierului care controlează somnul, iar encefalita letargică atacă modul în care creierul reglează somnul.

În urma cercetării, von Economo a publicat un articol care anunța apariția unei boli noi. Maladia a devenit cunoscută drept „encefalita lui von Economo” sau „encefalita letargică”.

Cazuri în întreaga lume

Encefalita letargica - Pacienta
Foto: Rebel Circus

După Viena, au început să apară cazuri de encefalită letargică și la Londra și New York. Simptomele au început să se diversifice. Unii oameni arătau simptome care păreau amuzante, precum săritul sau sughițul.

Dar acestea durau atât de mult, încât deveneau insuportabile. Soția primarului New York-ului de atunci, William O’Dwyer, a murit din cauza acestei boli.

Simptome noi și-au făcut apariția pe măsură ce boala afecta tot mai mulți oameni. Unii sufereau de oboseală extremă, cu toate că nu făceau nimic. Alții deveneau hiperactivi. Boala părea să producă efecte diferite la fiecare pacient.

În cei zece ani cât a durat pandemia, aproximativ cinci milioane de oameni au fost afectați. Vârful pandemiei a avut loc între octombrie 1918 și ianuarie 1919.

O dispariție la fel de misterioasă

Encefalita letargica - Alti pacienti
Unii pacienți și-au revenit, alții au rămas așa pe viață. Foto: Pinterest

Apoi, în 1927, numărul cazurilor a început să scadă dramatic. Până în 1929, oamenii diagnosticați cu encefalită letargică au devenit un club exclusivist. Foarte puține noi cazuri au mai apărut.

Aproximativ o treime dintre cei bolnavi și-au revenit, fără ca medicii să-și poată explica de ce. 33% au murit. Ceilalți 33% au rămas cu simptome asemănătoare bolii Parkinson, captivi în propriul corp timp de decenii.

La unii pacienți, inflamarea creierului a fost ca o bombă cu ceas care s-a detonat mai târziu. Pacienții sufereau de convulsii, înainte să se instaleze paralizia fizică permanentă.

Erau conștienți de împrejurimi, dar nu puteau să se miște. Prizonieri în propriile corpuri, așteptau să vină moartea. Și, uneori, aveau de așteptat zeci de ani.

În anii ’60, neurologul și scriitorul Oliver Sacks a început să trateze cu medicamentul L-dopa pacienții afectați de paralizie. A reușit să-i reanimeze pe unii dintre ei, dar toți au regresat în cele din urmă.

Oliver Sacks a întâlnit pacienții afectați de paralizie în spitalul Beth Abraham din Bronx, în anii ’60. Unii dintre aceștia erau suficient de conștienți ca să reacționeze la muzică sau să prindă o minge aruncată înspre ei.

Uneori, stimulii exteriori reușeau să provoce o reacție, dar nimic nu a putut schimba permanent starea pacienților.

Ultima victimă, un copil

Encefalita letargica - Oliver Sacks
Oliver Sacks, alături de o femeie care suferea de encefalită letargică. Foto: Pinterest

Dacă nu ar fi fost Oliver Sacks, encefalita letargică nu ar fi fost cunoscută în afara literaturii de specialitate. Cartea din 1973 a lui Sacks, Revenirea la viață, și filmul Awakenings (cu Robert De Niro), inspirat de aceasta, au adus în lumina reflectoarelor teroarea uitată a acestei boli oribile.

Din cauza vremurilor în care a apărut și a dispariției rapide, nimeni nu a reușit să studieze maladia în profunzime. Unele fundații și câțiva pacienți bogați au finanțat cercetări.

Totuși, acestea au durat doar până la moartea binefăcătorilor. Ultima victimă cunoscută, britanicul Philip Leather, s-a îmbolnăvit la vârsta de 11 ani.

Și-a petrecut următorii 70 de ani ca o „statuie vie” și a decedat în 2003. Philip Leather și-a petrecut aproape întreaga viață într-o stare deplorabilă.

În ultimii 40 de ani de viață, s-a aflat în grija serviciilor publice de sănătate din Marea Britanie. Când Leather a murit, patul său era încă înconjurat de jucării și manuale școlare.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

Lasă un comentariu