Captivi în propriile trupuri – Encefalita letargica, maladia care a șocat lumea

Encefalita letargica, apărută la începutul secolului trecut, rămâne și acum o maladie învăluită în mister. Primul Război Mondial a fost o perioadă nefastă pentru istoria omenirii.

Pe lângă pierderile de vieți omenești și pagubele materiale uriașe produse de conflict, epidemiile bacteriene și virale au curmat zeci de mii de destine.

Dacă nu erau uciși în luptă, soldații malnutriți erau răpuși de boli precum holera sau febra tifoidă. Tot în această perioadă, gripa spaniolă a făcut ravagii, ucigând 50 de milioane de oameni.

Dar asta nu a fost totul. În 1916, un soldat necunoscut a fost evacuat de pe frontul de la Verdun. Nimeni nu știa că soldatul purta cu el o amenințare nouă.

Encefalita letargica, o boală cumplită

Encefalita letargica - Pacienti

Pacienții păreau desprinși total de realitate

Încă de pe front, soldatul părea să fi fost atins de o maladie necunoscută. El a căzut într-o stare de letargie totală și tot ce făcea era să doarmă.

Bărbatul a fost trimis la medici din Austria și din Franța, care au încercat să-l vindece, dar fără succes. Nimeni nu știa că acesta era doar începutul unei epidemii cumplite.

În scurt timp, peste 60 de soldați au început să dezvolte simptome similare. Iar indiferent ce făceau, toate încercările medicilor de a-i trezi au dat greș.

Practic, encefalita letargică părea să-i „înghețe” pe oameni în propriile trupuri. Unii salivau abundent, aveau spasme musculare, alții erau apatici și nu se puteau concentra. În câteva luni, encefalita letargică a curmat zeci de vieți.

Un vienez pe urmele bolii

Encefalita letargica - Von Economo

Doctorul von Economo a fost primul care a studiat encefalita letargică

Un neurolog din Viena a observat cazuri similare printre civili. Constantin von Economo a devenit curios atunci când clinicile au început să se umple cu oameni care ațipeau mereu.

Pacienții susțineau că uneori adorm în timp ce mestecă mâncarea la masă! Von Economo a observat că toți aveau ticuri (contracții spasmodice ale mușchilor) și că ochii lor păreau cumva „deconectați” de corp. Pacienții erau lipsiți de concentrare și apatici.

Majoritatea au murit din cauza paraliziei sistemului respirator. În încercarea de a descoperi indicii despre această boală ciudată, von Economo a început să studieze creierele celor decedați.

El a descoperit că în majoritatea cazurilor, hipotalamusul era umflat. Hipotalamusul este partea creierului care controlează somnul, iar encefalita letargică ataca modul în care creierul reglează somnul.

În urma cercetării, von Economo a publicat un articol care anunța apariția unei boli noi. Maladia a devenit cunoscută drept „encefalita lui von Economo” sau „encefalita letargică”.

Cazuri în întreaga lume

Encefalita letargica - Pacienta

Foto: rebelcircus.com

După Viena, au început să apară cazuri de encefalită letargică și la Londra și New York. Simptomele au început să se diversifice. Unii oameni arătau simptome care păreau amuzante, cum ar fi săritul sau sughițul.

Dar acestea durau atât de mult, încât deveneau îngrozitoare. Soția primarului New York-ului de atunci, William O’Dwyer, a murit din cauza acestei boli.

Simptome noi și-au făcut apariția pe măsură ce boala afecta tot mai mulți oameni. Alții sufereau de o oboseală extremă, cu toate că nu făceau nimic.

Alții au devenit hiperactivi. Boala părea să producă efecte diferite la fiecare pacient.

O dispariție la fel de misterioasă

Encefalita letargica - Alti pacienti

Unii pacienți și-au revenit, alții au rămas așa pe viață

Până în 1929, oamenii diagnosticați cu encefalită letargică au devenit un club exclusivist. Foarte puține noi cazuri au mai apărut. Aproximativ o treime dintre pacienți și-au revenit din motive necunoscute.

33% au murit. Iar ceilalți 33% au suferit de simptome asemănătoare bolii Parkinson. Cei din această a treia categorie au rămas captivi în propriul corp timp de decenii.

La unii pacienți, inflamarea creierului a fost ca o bombă cu ceas care s-a detonat mai târziu. Pacienții sufereau de convulsii, înainte să se instaleze paralizia fizică permanentă.

Ei erau conștienți de împrejurimi, dar nu puteau să se miște. Prizonieri în propriile corpuri, așteptau să vină moartea. Și, uneori, aveau de așteptat zeci de ani.

În anii ’60, neurologul și scriitorul Oliver Sacks a început să trateze cu medicamentul L-dopa pacienții afectați de paralizie. El a reușit să-i reanimeze pe unii dintre ei, dar toți au regresat în cele din urmă.

Oliver Sacks a întâlnit pacienții afectați de paralizie în spitalul Beth Abraham din Bronx, în anii ’60. Unii dintre pacienți erau destul de conștienți ca să reacționeze la muzică sau să prindă o minge aruncată înspre ei.

Uneori, stimulii exteriori reușeau să provoce o reacție, dar nimic nu a putut schimba permanent starea pacienților.

Ultima victimă, un copil

Encefalita letargica - Oliver Sacks

Oliver Sacks, alături de o femeie care suferea de encefalită letargică

Dacă nu ar fi fost Oliver Sacks, encefalita letargică nu ar fi fost cunoscută în afara literaturii de specialitate. Cartea din 1973 a lui Sacks, Revenirea la viață, și filmul Awakenings (cu Robert De Niro), inspirat de aceasta, au adus în lumina reflectoarelor teroarea uitată a acestei boli oribile.

Din cauza vremurilor în care a apărut și a dispariției rapide, nimeni nu a reușit să studieze maladia în profunzime. Unele fundații și câțiva pacienți bogați au finanțat cercetări.

Totuși, acestea au durat doar până la moartea binefăcătorilor. Ultima victimă cunoscută, britanicul Philip Leather, a fost infectat la vârsta de 11 ani.

El și-a petrecut următorii 70 de ani ca o „statuie vie” și a decedat în 2003. Philip Leather și-a petrecut aproape întreaga viață într-o stare mai rea decât moartea.

El a fost în grija serviciilor publice de sănătate din Regatul Unit timp de 40 de ani. Când a murit, jucăriile și manualele școlare pe care le-a lăsat în urma lui îi înconjurau încă patul.

Articole fascinante

>