Povestea lui Hanno, elefantul primit drept mită și îngropat la Vatican

Sub curtea Belvedere a Palatului Papal din Vatican, la doar câțiva metri adâncime, sunt îngropate osemintele unui elefant. Rămășițele sunt vechi de peste o jumătate de mileniu, iar modul în care au ajuns acolo reprezintă un capitol bizar din istoria papalității.

Scheletul a fost descoperit în 1962 de un grup de muncitori care instalau un sistem de aer condiționat. Analizele au arătat că osemintele datează din secolul XVI, când Giovanni di Lorenzo de Medici a devenit Papa Leon al X-lea.

Elefantul Hanno, folosit pe post de mită

Hanno
Elefantul Hanno, după o schiță a lui Rafael. Foto: Wikimedia

La acea vreme, conducătorii țărilor creștine aveau obiceiul de a trimite daruri la Vatican pentru a obține favoruri din partea suveranului pontif.

Astfel, în 1513, când Giovanni di Lorenzo de Medici a fost ales papă, regele Manuel I al Portugaliei a decis să le-o ia înainte rivalilor săi.

Manuel voia să extindă controlul Portugaliei asupra rutelor maritime spre India, fapt care amenința monopolul asupra rutelor pe uscat, deținut de comercianții egipteni.

Manuel I al Portugaliei
Regele Manuel I al Portugaliei. Foto: Wikimedia

Potrivit Atlas Obscura, sperând să atragă papalitatea de partea sa, Manuel i-a trimis o sumedenie de bunuri de lux, printre care textile, un pocal de aur și alte artefacte valoroase.

Pe lângă toate aceste bogății, regele portughez i-a trimis Papei și câteva animale: un ghepard, câțiva leoparzi, un cal persan și un elefant botezat Hanno.

Elefantul a făcut furori

Papa Leon X
Papa Leon al X-lea, fragment dintr-o pictură de Rafael. Foto: Wikimedia

Deși europenii știau de existența elefanților, un astfel de animal nu mai fusese văzut pe continent din vremea Imperiului Roman. Așadar, nu e de mirare că Hanno a devenit imediat un punct de atracție.

În 1514, elefantul a ajuns din India în Portugalia, apoi a fost trimis mai departe, spre Roma. În cartea „Elefantul Papei”, Silvio Bedini, de la Institutul Smithsonian, relatează ce s-a întâmplat în timpul transportării elefantului spre Vatican.

„Alaiul care urmărea animalele creștea zilnic; i se alăturau muncitori, țărani și nobili. Toți erau curioși, vrând să vadă animalele mari și pe străinii care le însoțeau și care vorbeau o limbă ciudată”.

Potrivit aceleiași surse, elefantul Hanno a fost nevoit să petreacă noaptea într-o piață, astfel încât curioșii să nu îl poată asalta în grajdul care fusese pregătit pentru el.

Mai mult, pe drum, nobili bogați au încercat să îi convingă pe însoțitorii elefantului să facă un ocol pe la castelele lor.

Papa Leon al X-lea l-a îndrăgit foarte tare

Hanno elefantul
Foto: Wikimedia

Hanno a fost prezentat Papei imediat după ce a ajuns la Roma. În prima sa apariție oficială, elefantul a fost purtat pe străzile Romei împodobit cu veșminte frumoase și cu un turn de argint pe spate.

Bedini relatează că, atunci când a ajuns în fața Papei, elefantul s-a lăsat pe genunchi și a plecat capul, iar apoi și-a ridicat trompa în aer de trei ori. Apoi, animalul a luat apă în trompă și i-a stropit pe toți cei prezenți, inclusiv pe Papă, care a fost încântat de spectacol.

Papa Leon al X-lea a fost atât de fermecat de animal, încât i-a scris regelui Manuel o scrisoare de mulțumire.

Din păcate, elefantul Hanno nu a avut o viață lungă. A murit după doar trei ani de viață la Vatican, din cauza complicațiilor cauzate de un tratament pentru constipație.

Hanno elefantul 02
Schiță reprezentându-l pe regele Manuel I călărind-ul pe Hanno. Foto: Wikimedia

Leon al X-lea a fost devastat. A scris un lung epitaf și l-a angajat pe artistul Rafael să creeze o frescă în memoria animalului. Din păcate, fresca nu s-a păstrat până în zilele noastre.

Astăzi, scheletul lui Hanno se află în continuare în curtea Palatului Papal, unde a fost înmormântat acum mai bine de 500 de ani.


Distribuie:

Citește în continuare

Alte articole interesante

>