Istoria Egiptului Antic cuprinde 40 de secole de dezvoltare a uneia dintre cele mai puternice civilizații pe care le cunoaștem. Înconjurată de numeroase mituri și legende, această civilizație ni se dezvăluie greu și doar după îndelungi cercetări.
În fiecare zi, arheologii descoperă ceva nou și elucidează secrete antice, dar imediat apar altele, care le iau locul. În acest articol îți prezentăm patru lucruri despre Egiptul Antic, pe care savanții au reușit să le descopere în ultimii zece ani.
Masca de aur a lui Tutankhamon i-ar fi putut fi destinată lui Nefertiti

În 2015, arheologul britanic Nicholas Reeves a propus teoria conform căreia celebra mască funerară a lui Tutankhamon era destinată, de fapt, altcuiva.
Egiptologii cred că aceasta era masca lui Nefertiti, mama lui Tutankhamon, care a domnit împreună cu faraonul Akhenaton, presupusul tată al lui Tutankhamon.
Opinia lui Reeves se bazează pe mai multe dovezi. În primul rând, urechile măștii au găuri pentru cercei. Se știe că numai femeile și copiii purtau cercei în Egiptul Antic.
Tutankhamon a murit la vârsta de 19 ani, așa că nu mai era un copil, potrivit standardelor vremii. În al doilea rând, se pare că hieroglifele cu numele faraonului decedat au fost gravate peste o inscripție anterioară.
Oamenii de știință speculează că inscripția originală conținea numele întreg al lui Nefertiti, care, în traducere, ar însemna „Frumoase sunt frumusețile din Aten, o femeie frumoasă a sosit.”
Apropo: numele original al faraonului, Tutankhaton, înseamnă „Chipul viu al lui Aton”, în timp ce „Tutankhamon” înseamnă „Chipul viu al lui Amon”. Schimbarea a survenit atunci când cultul lui Aton a fost înlocuit cu cel al lui Amon.
Savanții spun că acest lucru ar putea elucida secretului mormântului lui Nefertiti: preoții au încercat să îndepărteze și să șteargă tot ceea ce avea legătură cu Aton.
De vreme ce Akhenaton și frumoasa lui soție erau principalele simboluri ale zeului „învechit”, Aton, se poate ca mormântul celor doi să fi fost ascuns.
Ar putea exista camere ascunse în mormântul lui Tutankhamon

Locul în care a fost îngropată Nefertiti este în continuare necunoscut, dar arheologii speră totuși că îl vor găsi. În 2015, savanții au descoperit mai multe anomalii, despre care cred că ar putea semnala existența unei camere ascunse în mormântul lui Tutankhamon.
Nicholas Reeves a emis ipoteza că una dintre camere ar putea adăposti mormântul pierdut al lui Nefertiti. Doctorul Reeves presupune, de asemenea, că Tutankhamon a murit pe neașteptate și că nu a fost suficient timp pentru ca mormântul său să fie terminat.
Prin urmare, spune el, faraonul ar fost înmormântat în locul de veci destinat lui Nefertiti. Și mai există încă un fapt interesant: în timpul celei de-a 18-a dinastii, căreia faraonul îi aparținea, pentru a intra în mormântul unei femei trebuia să te îndrepți spre dreapta, iar pentru a intra în mormântul unui bărbat trebuia să te îndrepți spre stânga.
Camera mortuară a lui Tutankhamon se află la dreapta. Încă nu se știe dacă această teorie este adevărată sau nu, însă savanții încă cercetează misterul camerelor secrete.
Savanții cred că știu cum au fost transportate blocurile de piatră la Marea Piramidă
După cum știm, locul din care au fost luate blocurile de piatră ale piramidei lui Keops se afla la 800 de kilometri de Gizeh.
Mulțumită descoperirii unui papirus ce conține jurnalul unui egiptean antic numit Merer, despre care se presupune că a fost implicat în construcția Marii Piramide, savanții cred că au descoperit felul în care egiptenii au reușit să transporte blocurile grele de piatră.
Din câte se pare, acestea erau transportate în ambarcațiuni pe Nil, printr-o serie de canale construite în acest scop. Astfel, erau aduse cât mai aproape posibil de locul construcției, iar apoi erau rostogolite pe niște șine speciale.
Mumia misterioasă care urlă este fiul lui Ramses
Ramses al III-lea a fost unul dintre cei mai puternici faraoni din Regatul Nou. A fost ucis de fiul său, după 30 de ani de domnie. Conspirația a fost pusă la cale de Tiye, una dintre cele trei soții ale lui Ramses.
Aceasta dorea ca fiul ei, Pentawer, să moștenească tronul. Execuția lui Ramses a fost extrem de crudă: ucigașii i-au tăiat gâtul cu o lamă și i-au retezat degetul mare de la piciorul stâng.
Tăietura de la gât a fost atât de adâncă, încât a ajuns aproape de coloana vertebrală. Cei care l-au îmbălsămat au încercat să ascundă rana cu o bucată de material înfășurată în jurul gâtului lui Ramses.
Savanții presupun că mumia care urlă este Pentawer, care a fost executat, alături de alți membri ai conspirației, aproape imediat după uciderea tatălui său.
O versiune a poveștii este că i s-a dat voie să se sinucidă, iar alta este că a fost strangulat. Numele adevărat al lui Pentawer a fost șters de pe mormânt, pentru ca acesta să nu se poată bucura de viața de apoi, cred istoricii.
După moartea sa, cadavrul lui Pentawer a fost îngropat alături de o piele de oaie. Acest lucru indică faptul că a fost necurat și că a făcut ceva detestabil în viață.
Preoții i-au turnat lichid de îmbălsămare pe gură fără să-i scoată organele. Și totuși, gura deschisă a mumiei nu este rezultatul agoniei din clipa morții, ci un efect al trecerii timpului.
Soarta lui Tiye este necunoscută. Poate că numele ei a fost schimbat când a fost înhumată și s-a pierdut în negura timpului.