Textele și ilustrațiile antice, precum și instrumentele care datează de acum 3.000 de ani sugerează că egiptenii își marcau sclavii cu fierul înroșit.
Aceste instrumente, realizate de fapt din bronz, se află acum în colecțiile British Museum și ale Muzeului Petrie de Arheologie Egipteană de la University College London.
Fiarele de marcat datează aproximativ din timpul celei de-a 19-a dinastii egiptene, din jurul anului 1292 î.e.n. până în cea de-a 25-a dinastie, care s-a încheiat în 656 î.e.n., potrivit unui studiu publicat la 15 octombrie în The Journal of Egyptian Archaeology.
Până acum, majoritatea egiptologilor au presupus că au fost folosite pentru a marca vitele – o practică observată în picturile egiptene antice – sau poate caii. Dar mărcile din muzee sunt prea mici pentru acest scop, explică Ella Karev, egiptolog la Universitatea din Chicago și autoarea studiului.
„Sunt atât de mici, încât e puțin probabil să fi fost folosite pe vite sau pe cai. Nu exclud această posibilitate, dar nu avem nicio dovadă că animalele mici, cum ar fi caprele, au fost marcate, și există atât de multe alte dovezi că și oamenii erau marcați”, a declarat ea pentru Live Science.
Instrumentele moderne de marcare a vitelor cer ca marca să fie de cel puțin zece centimetri, astfel încât cicatricea pe care o lasă să nu devină ilizibilă pe măsură ce vițelul crește, o problemă despre care probabil că și vechii egipteni știau.
Dar mărcile din British Museum și din Muzeul Petrie au de obicei o treime din această dimensiune, mult prea mici pentru vite, a scris Karev. Mărcile pentru vite din picturile egiptene antice sunt, de asemenea, pătrate sau dreptunghiulare și par mai mari decât instrumentele din muzee.
Marcarea oamenilor
Câteva dintre fiarele de marcat egiptene antice sunt aproape exact de aceeași mărime cu a celor folosite de europeni pe sclavii africani în timpul comerțului transatlantic, secole mai târziu, a spus Karev.
Scrierile egiptene antice vorbesc, de asemenea, despre marcarea sclavilor, ceea ce s-a presupus a fi o referire la practica tatuajului.
De exemplu, marcarea este văzută într-o reprezentare a prizonierilor de război într-o sculptură de la Medinet Habu, lângă Luxor, datată în timpul celei de-a 20-a dinastii, probabil în jurul anului 1185 î.e.n.
Dar cercetările arată că tatuajul în Egiptul Antic era realizat aproape exclusiv pe femei și în scopuri religioase, iar marcarea prizonierilor de război din sculptura de la Medinet Habu este puțin probabil să fie tatuaj.
Din punct de vedere practic, tatuarea necesită mult timp și îndemânare, iar dacă se face pe scară largă, nu este ușor de reprodus.
În plus, instrumentele folosite pentru a marca prizonierii din sculptura de la Medinet Habu arată diferit de mărcile de vite folosite în picturile egiptene antice.
S-a sugerat că acest lucru se datorează faptului că erau ace pentru tatuaje și că sculptura le arată așezate într-un bol cu pigment. Dar Karev susține că reprezentarea arată în schimb mărcile mici care sunt încălzite la roșu într-un încălzitor portabil.
Sclavia egipteană
Practica sclaviei în Egipt era foarte diferită de concepția modernă a sclaviei.
Modul în care definim sclavia, servitutea, servitutea prin contract, servitutea pe datorie – toate acestea sunt clasificări și categorisiri moderne. Vechii egipteni nu aveau aceste clasificări și, prin urmare, depinde de istorici să își dea seama ce se întâmpla de fapt, în context.
Cu toate că scrierile antice afirmă că oamenii erau uneori cumpărați și vânduți ca proprietate și, probabil, cu tot cu pământul din care subzistau – ceea ce astăzi se numește „șerbie” – există dovezi că zestrea pentru căsătoria unui sclav putea fi plătită de proprietarul său și că mulți sclavi erau adoptați în familii.
În plus, există dovezi că oamenii au fost adesea eliberați din sclavie și au devenit membri obișnuiți ai societății egiptene.
În astfel de cazuri, marca unui sclav putea fi un „marker permanent al unui statut trecător”, a spus Karev.
