Dürkheimer Riesenfass, restaurantul amenajat în cel mai mare butoi din lume

Orașul istoric Bad Dürkheim, aflat în landul Renania-Palatinat, pe una dintre cele mai vechi rute ale vinului din Germania, este faimos pentru podgoriile și izvoarele sale minerale.

În fiecare an, în septembrie, în contextul petrecerilor Oktoberfest din toată țara, la Bad Dürkheim se organizează cel mai mare festival al vinului din lume, numit Wurstmarkt – ceea ce înseamnă de fapt „piață cârnaților” sau „piața mezelurilor”.

Foto: Wikimedia

Festivalul își ia numele de la zona spațioasă a pieței de cârnați din mijlocul orașului unde au loc festivitățile, unde se organizează târguri de mâncare.

Chiar în mijlocul pieței de mezeluri este așezat cel mai mare butoi de vin din lume – cu 13.5 metri în diametru și o capacitate de 1.7 milioane de litri. Spre dezamăgirea adepților lui Bacchus, butoiul nu conține vin. În schimb, găzduiește un restaurant.

Dürkheimer Riesenfass (sau butoiul gigantic) este un butoi de vin construit în 1934 de administratorii podgoriilor din Bad Dürkheim si meșterul dogar Fritz Keller.

Foto: Wikimedia

Pentru construirea butoiului au fost doborâți aproape 200 de molizi din Pădurea Neagră, fiecare arbore având înălțimea de aproximativ 40 de metri.

Pentru fiecare dintre cele 178 de doage – de 15 metri lungime și 15 centimetri grosime – a fost nevoie de un copac. În total, pentru construcția butoiului s-au folosit peste 200 de metri cubi de lemn.

Odată finalizat, Dürkheimer Riesenfass a devenit atracția principală de-a lungul drumului Bad Dürkheim-Kaiserslautern. De asemenea, a înlocuit faimosul Heidelberg Tun, care fusese până atunci cel mai mare butoi din lume, cu capacitatea de 221.726 litri. Diferența este că în Heidelberg Tun chiar a fost păstrat vin.

Foto: Wikimedia

Butoiul uriaș poate găzdui aproximativ 430 de persoane, deși restaurantul este rareori deschis în afara festivalului și, de obicei, este rezervat pentru grupuri mari de oameni.

Foto: Wikimedia
Foto: Wikimedia


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>