După 18 ani de infecții și dureri, i-au scos din nas un pachet cu marijuana

Timp de aproape două decenii, bărbatul a suferit de infecții ale sinusurilor, sângerări nazale și migrene, până când o tomografie a scos la iveală pachețelul cu marijuana.

Deținuții pot fi foarte creativi când vine vorba să strecoare în închisoare bunuri de contrabandă. Un astfel de exemplu vine tocmai din Australia, unde un bărbat și-a ascuns în cavitatea nazală un balon cu marijuana, reușind să treacă de gardieni nedetectat. Inteligent, nu?

Nu chiar. Din păcate, omul a avut un asemenea succes, încât drogurile i-au rămas în nas timp de aproape două decenii.

Radiografia pacientului. Bărbatul a crezul că a înghițit balonul cu marijuana pe care a încercat să îl strecoare în închisoare în urmă cu aproape două decenii. Foto: BMJ Case Reports

Aventura medicală a bărbatului în vârstă de 48 de ani a început cu dureri de cap, fiind supus unor scanări pentru a se afla cauza durerilor. După câteva întrebări, a recunoscut că simțea o obstrucție nazală pe partea dreaptă de ani de zile și că avea infecții recurente, potrivit presei australiene.

Scanările au scos la iveală „o masă verde dură” în nara dreaptă a bărbatului. Așa că specialiștii ORL de la Spitalul Westmead din Sydney au făcut o endoscopie sub anestezie generală și au extras „o capsulă de cauciuc conținând materie vegetală degenerată”.

În cele din urmă, personalul medical a auzit întreaga poveste. Când pacientul a fost încarcerat – avea 30 de ani -, prietena lui i-a dus un mic cadou. Ca să treacă marijuana de paznici, deținutul și-a vârât pachetul în nara dreaptă.

A fost mai ușor să-l introducă decât să-l scoată. Încercând să recupereze din nas balonul cu marijuana, deținutul l-a împins și mai departe. La un moment dat, a devenit convins că pachetul i-a alunecat în jos pe gât, înghițindu-l involuntar și că era pierdut definitiv.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Rinolitul care s-a format în nasul bărbatului măsura aproximativ 1.5 centimetri în diametru. Foto: Pixabay

Probabil că nu este greu să uiți de pachețelul cu droguri dacă ești convins că l-ai înghițit. Însă, 18 ani mai târziu, doctorii au întocmit un raport medical care descrie o premieră mondială.

Numele tehnic pentru obiectul pe care doctorii l-au scos din cavitatea nazală dreaptă a pacientului este „rinolit”. Termenul provine din greacă și înseamnă „piatră din nas”.

Este o descriere destul de precisă a obiectului în care se transformase masa vegetală de-a lungul anilor. Compoziția unor astfel de depuneri nazale variază de la oxalat de calciu la fosfat de calciu, magneziu și chiar și compuși de fier.

Depunerile se pot transforma în pietre de câțiva centimetri. Extragerea de material întărit și mineralizat din nasurile pacienților nu este o activitate de zi cu zi pentru specialiștii ORL, un astfel de caz apărând la unul din 10.000 de pacienți.

O radiografie a unui tânăr de 21 de ani, căruia, de asemenea, drogurile i-au rămas blocate în nas timp de câțiva ani. Foto: SAGE Journals

În literatura de specialitate mai este documentat un singur caz de rinolit cauzat de contrabanda cu droguri. Era vorba de codeină și opiu învelite într-o bucată de folie de plastic.

Cauze mult mai comune ale rinoliților sunt reprezentate de mărgelele și semințele pe care copiii și la bagă în nas, de cheaguri de sânge sau de dinți „rătăciți”.

Nu este clar motivul pentru care corpul construiește un strat ca de ciment în jurul acestor obiecte. Este un fel de echivalent al procesului în care se dezvoltă perla unei scoici, numai că infinit mai scârbos.

În cele mai multe cazuri, este o afecțiune supărătoare, fiind însoțită de simptome precum emisii nazale purulente, dureri de cap, dureri faciale și mirosuri respingătoare.

Învățând din acest caz special, medicii spun că diagnosticul de calcul nazal ar trebui luat în considerare ori de câte ori un pacient are simptome care îi afectează o parte a nasului mai mult decât cealaltă.

Chiar dacă nu e vorba de un balon cu „iarbă”, există totuși posibilitatea ca vreun obiect să fi rămas blocat acolo.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu