Dumitru Dan, românul care a făcut înconjurul lumii pe jos: A mers 100.000 de kilometri

Ai auzit vreodată de Dumitru Dan? Ei bine, dacă nu știi cine a fost, află că Dumitru Dan a mers pe jos 100.000 de kilometri, fiind primul român care a făcut înconjurul lumii.

Totul a început în anul 1910, când patru studenți de 19 ani (Dumitru Dan, Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu) se înscriu la concursul organizat de Touring-Club de France, menit să stimuleze cunoașterea lumii și turismul.

dumitru dan
Itinerarul călătoriei. Foto: Muzeul Județean din Buzău

Numai că, după începerea Primului Război Mondial, în 1916, după ce traversaseră mai multe continente și parcurseseră 96.000 de kilometri, Dumitru Dan rămâne singur, după câteva evenimente tragice: unul dintre cei patru băieți moare din cauza unei supradoze de opiu în India, altul și-a pierdut viața la scurt timp după ce a căzut de pe niște stânci abrupte, iar un altul este nevoit să abandoneze cursa din cauza degerăturilor de la picioare.

După șase ani de mers pe jos în jurul lumii, la 23 iulie 1923 (este nevoit să abandoneze competiția în timpul războiului), Dumitru Dan primește titlul de „campion mondial pentru înconjurul Pământului pe jos” şi 100.000 franci – câte unul pentru fiecare kilometru parcurs. Iată întreaga poveste a acestuia!

Primii pași ai lui Dumitru Dan

Dumitru Dan s-a născut la Buhuşi, în data de 14 iulie 1890. A terminat şcoala primară din localitate, urmând ulterior Liceul Comercial din Brăila şi Facultatea de Geografie din Paris, potrivit Historia.ro.

În anul 1908, Dumitru Dan se afla la Paris împreună cu viitorii săi colegi de călătorie, Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu. După ce au citit un anunț despre concursul organizat de Touring-Club de France, în care participanții trebuiau să facă ocolul Pământului și – mai ales – după ce au văzut și care este premiul (un franc pentru fiecare kilometru parcurs pe jos în jurul lumii) – cei patru tineri de 19 ani au decis să își încerce norocul și s-au înscris în competiție.

Concursul organizat de Touring-Club de France urma să se desfăşoare în condiţii stricte şi de o rigoare deosebită, iar traseul (pe care concurenții îl alegeau) trebuia să fie parcurs integral pe jos.

Pentru a face cât mai mulţi kilometri, românii au avut ideea genială de a parcurge pe jos şi distanţele pe care le traversau cu vaporul. Astfel, atunci când se îmbarcau pe o navă, aceștia trebuiau să meargă pe puntea vaporului, într-un du-te-vino continuu, pentru a face cât mai mulți kilometri.

dumitru dan
Cei patru prieteni, în timpul extraordinarei călătorii. Foto: Muzeul Județean din Buzău

Pentru ca totul să fie în regulă, toți pașii erau înregistrați de un pedometru montat la un picior. La acea vreme, recordul pentru cei mai mulți kilometri parcurși pe jos îi revenea lui Armando Louy, italianul care a parcurs 50.000 de kilometri pe jos, în 10 ani.

Odată înscriși în competiție, cei patru români se întorc în țară, iar timp de doi ani se pregătesc pentru marea expediție. Aceștia se specializează în cartografie, meteorologie şi etnografie, fac studii geografice şi deprind cunoştinţe de medicină. În plus, învață și o altă limbă străină, pe lângă franceză și germană – limbi pe care le știau deja.

Mai mult decât atât, se pregătesc intens în fiecare zi. Parcurgeau zilnic 45 de kilometri pe jos, indiferent de anotimp sau de starea vremii. Numai că – în ciuda pregătirii lor – tot exista o problemă: susținerea materială. Concurenții erau nevoiți să facă ocolul Pământul cu mijloacele materiale proprii.

Românii au găsit rapid o soluție și pentru această problemă: în cei doi ani cât au stat în România, au învățat cântece și dansuri tradiționale, pentru a susține spectacole folclorice în țările prin care treceau. Astfel au reușit cei patru tineri de 19 ani să aibă bani pentru hrană, transport şi taxe.

Arestați după 2.000 de kilometri

La 1 aprilie 1910 începe călătoria impresionantă a celor patru tineri. După doar trei zile, aceștia ajung la Budapesta. Apoi, Viena, fiind uimiți de „cerşetorii orbi care vând chibrituri lângă vitrinele luxoase de pe Ring”, urmând apoi Berlin.

Ajunși la granița cu Danemarca, cei patru români sunt arestați de un vameș, care îi considera spioni. Deși sunt trimiși în Flensburg, cei patru reușesc să treacă granița.

Dumitru Dan (stânga) și Paul Pîrvu. Foto: Muzeul Județean din Buzău

Trec apoi prin Oslo (numit în acele vremuri Cristiania), apoi Stochkolm şi Helsinki. Românii au ajuns și la Sankt Petersburg și la Moscova, însă – de departe cel mai istovitor drum a fost cel dintre Etiopia – Somalia – Tanzania – Mozambic. Practic, acesta i-a sleit de puteri.

În Australia, dornici de aventură, tinerii s-au aventurat într-o zonă sălbatică, la sute de kilometri depărtare de Sydney, și au fost prinși de aborigeni, însă au reușit să scape și din mâinile acelor sălbatici.

India şi China – traseul care a înjumătățit echipajul

La un an de la începutul itinerarului lor, Alexandru Pascu este răpus de opiu, în palatul unui rajah din Bombay. De parcă nu era de ajuns, în China, în drumul spre Pekin, în munţii Nan-Ling, Negreanu se prăbuşeşte în gol şi, în cădere, se loveşte la cap.

Dumitru Dan și Paul Pîrvu îl scot pe colegul lor din râpă, îi bandajează rănile, însă tânărul era grav rănit. Acesta nu mai putea merge și nici nu putea fi lăsat în acel loc. Cei doi l-au cărat până în primul orășel, însă Negreanu nu supraviețuiește.

Și astfel au rămas în competiție numai Dumitru Dan, Paul Pîrvu și cățelul Harap. Cei doi au înfruntat și gerul unei ierni siberiene cu -37 de grade Celsius și peste 2.500 de kilometri prin zăpadă, prin Alaska, pe traseul Kotzebue – Fairbanks – Anchorage – Yakutant – Gustavus – Shagway – Juneau.

Din cei 200 de concurenți înscriși în competiție, mai bine de jumătate dintre ei abandonaseră cursa, un sfert se stabiliseră în ţările prin care au trecut, iar de restul nu se mai ştia nimic.

Dumitru Dan rămâne singur

Afiș din 1975. Foto: Muzeul Județean din Buzău

În luna ianuarie a anului 1915, Dumitru Dan rămâne singur. Din cauza reumatismul căpătat pe drumurile de gheaţă şi zăpadă ale Siberiei, fiind în opinci, Paul Pîrvu nu a mai putut continua traseul.

Mai mult decât atât, din cauza unei cangrene, lui Pîrvu îi este amputat un picior. Însă, acesta reușește să-l convingă pe Dan să își continue drumul, în onoarea colegilor care și-au pierdut viața.

Numai că, în acea lună de iarnă, despărțirea a fost și mai tragică pentru Dan, deoarece atunci și-a luat „la revedere” și de la Harap, câinele care l-a însoțit de la plecarea din România. Rugămintea lui Pîrvu a fost să păstreze câinele lângă el, să îi amintească de Negreanu, de Pascu, de Dunărea de acasă.

Astfel, Dan își continuă călătoria singur. În data de 29 martie 1916 acesta ajunge în România, exact cu două zile înainte de a se împlini şase ani de la începerea aventurii vieţii lui.

Din păcate, în acele vremuri România se pregătea să încheie neutralitatea, iar acest lucru îl împiedica pe tănăr să ducă la bun sfârșit cei 4.000 de kilometri rămași din cei 100.000 de kilometri.

La 27 august 1916, România declară război Puterilor Centrale. Abia în anul 1923, când Touring-Club de France îi stabileşte un itinerar pentru parcurgerea celor 4.000 de kilometri, Dumitru Dan pleacă din Bucureşti, pe ruta Belgrad – Skopje – Tirana – Zagreb.

Acesta ajunge la Paris în data de 14 iulie 1923, de ziua naţională a Franţei. Odată ce înmânează raportul călătoriei, românul este premiat și îi este înmânată suma de 100.000 de franci, pentru cei 100.000 de kilometri parcurși pe jos.

Pe tot parcursul traseului, cei patru români au avut nevoie de 28 de costume naţionale şi de 497 perechi de opinci. Toate acestea au fost trimise din România de către familiile tinerilor, în locuri dinainte stabilite.

Cei patru au traversat cinci continente, prin 76 de țări și peste 1.500 de orașe. Dumitru Dan a murit la Buzău, la 4 decembrie 1978.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu