fbpx

Drumul Morții, din Bolivia: Ai risca să te aventurezi pe el?

Una dintre cele mai populare activități în Bolivia este călătoria care sfidează moartea, întreprinsă pe bicicletă pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume: Drumul Morții.

Drumul Yungas, cunoscut ca Drumul Morții din cauza numărului enorm de decese care au avut loc pe această rută, a fost cioplit în coasta Anzilor Cordilieri Orientali în anii ’30, de prizonierii de război paraguayeni, în timpul Războiului Chaco (desfășurat între 1932 și 1935), potrivit Wikipedia.

La finalul articolului, am inclus un film ce suprinde un accident petrecut aici (un autocar căzând în prăpastie), care ilustrează foarte bine motivul pentru care Drumul Yungas a primit numele sumbru de Drumul Morții.

drumul morții
Astăzi, doar cicliștii cu spirit de aventură se încumetă pe Drumul Morții. Foto: International Traveller

Înconjurat de ținut muntos și prăpăstii înfricoșătoare, drumul șerpuitor se întinde pe 69 de kilometri, din La Paz, capitala Boliviei, până în Coroico, legând pădurea tropicală amazoniană de capitală.

Din La Paz, drumul urcă la circa 4.650 de metri spre trecătoarea La Cumbre, înainte de a coborî gradual la 1.200 de metri, în dreptul orașului Coroico. Scăderea de altitudine înseamnă că trecătorii trec prin condiții climatice reci, în regiunile de pe Altiplano, și prin climatul cald și umed din pădurile tropicale de mai jos.

Începând cu anii ’50, Drumul Morții a fost singura legătură dintre La Paz și regiunea Yungas din Bolivia. Autobuzele aglomerate și camioanele supraîncărcate cu oameni, lemn și produse agricole traversau acest drum plin de meandre, lat de doar trei metri.

Multe autobuze și camioane s-au prăbușit în prăpastie, ucigând bărbați, femei și copii și distrugând bunurile pe care le transportau.

Statisticile Drumului Morții

drumul morții
Un camion atârnă pe marginea prăpastiei, în vreme ce șoferul așteaptă, în ploaie, sosirea ajutorului. Foto: Cycling Today

Multe mașini au căzut în prăpastie din cauza unei combinații de factori, printre care se numără drumul cu un singur sens, versanți înalți de 900 metri, vremea ploioasă, vizibilitatea redusă, prăbușirea stâncilor și lipsa îngrăditurilor de siguranță.

Se estimează că între 200 și 300 de șoferi au murit în fiecare an pe drumul Yungas. Până în 1994, în prăpastie se prăbușea câte o mașină la fiecare două săptămâni.

Unul dintre cele mai tragice accidente rutiere din Bolivia a avut loc pe 24 iulie 1983, când un autobuz supraaglomerat a ieșit de pe carosabil și s-a prăbușit într-un canion. Peste 100 de pasageri au fost uciși.

Pe marginea Drumului Morții se poate vedea un număr tulburător de cruci și altare care marchează multele puncte în care oamenii și-au pierdut viața. Nu este de mirare că, în 1995, Banca de Dezvoltare Interamericană a numit drumul Yungus „cel mai periculos drum din lume”, după cum amintește BBC.

Este Drumul Morții încă periculos?

drumul morții
Drumul Morții, sectorul din dreptul Cascadei San Pedro. Foto: Wikimedia Commons

După 20 de ani de muncă grea, drumul Yungas a fost modernizat și acum are două sensuri de mers, asfalt, sistem de drenare și îngrădituri. În 2009, a fost terminată construirea unui drum care să înlocuiască porțiunea periculoasă de 69 de kilometri.

Tot traficul a fost transferat pe acest drum nou. Din fericire, oamenii pot călători acum din La Paz în Coroico fără să se teamă că ar putea fi ultima lor călătorie.

Chiar și în aceste condiții îmbunătățite, drumul Yungas este nemilos. În ziua de azi, decesele se limitează la muncitori locali și turiști aventuroși, care încă mai folosesc drumul sinistru.

Foto: Orange Smile

Se estimează că, din 1998 până azi, cel puțin 22 de cicliști și-au pierdut viața pe Drumul Morții din Bolivia.

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>