Un caz incredibil – Doctorul care simte fizic durerea pacienților săi

Pentru doctorul Joel Salinas, numerele au personalitate, suferința altora este resimțită ca și cum ar fi a lui, iar muzica dă naștere la culori. Salinas obișnuia să creadă că toți oamenii trec astfel prin viață, până când a intrat la facultatea de medicină. Iată povestea lui.

Salinas suferă de boala numită sinestezie în oglindă. De câte ori vede o persoană care are dureri, creierul lui Salinas reproduce automat senzația în propriul său corp.

Acest lucru se întâmplă și dacă vede pe cineva că atinge un obiect. Una dintre primele lui crize a avut loc în 2008, după ce a văzut un pacient suferind un infarct.

Cum este să simți infarctul altuia?

Salinas, în ziua absolvirii Facultății de Medicină din Miami

„Am văzut cum suferea de compresii ale pieptului și îmi simțeam spatele ca și cum ar fi fost întins pe linoleum. Simțeam compresiile în piept. Am simțit și tubul de ventilație cum îmi zgâria gâtul. Din păcate, omul a murit o jumătate de oră mai târziu.” – Joel Salinas

Salinas spune că după aceea a simțit „o tăcere sinistră”.

„Treceam printr-o lipsă completă a senzațiilor fizice. Era ceva înspăimântător. Era ca și cum aș fi fost într-o cameră cu aer condiționat și cineva l-ar fi oprit brusc”, a spus Salinas.

Una dintre cele mai timpurii amintiri referitoare la boala sa sunt legate de clopoțelul de la școală. Când clopoțelul suna, Salinas vedea culorile galben și albastru.

Salinas adaugă:

„La școală, litera B avea o nuanță de portocaliu și cifra 1 o nuanță de galben. Matematica nu o puteam înțelege intuitiv.

Pentru mine, cifra 2 era o persoană maternă roșie și cifra 4 era o persoană prietenoasă albastră. Deci, cum era posibil ca 2 plus 2 să facă patru?”

Culoarea rece a îmbrățișării

Joel alături de mama sa. Sinestezia i-a afectat abilitatea de a-și face prieteni

În copilărie, Salinas a avut dificultăți în a se integra. El își amintește că a întrebat-o pe mama sa de ce nu îl plăcea nimeni.

O problemă era faptul că îi plăcea prea mult să îmbrățișeze oamenii. Pentru Salinas, îmbrățișarea era „o experiență care te cuprinde cu totul”.

Doctorul spune că îmbrățișarea îl făcea să se simtă în siguranță. Atunci când îmbrățișa pe cineva, lui Salinas îi apărea senzația de „albastru argintiu rece”.

Salinas avea aceleași sentimente pe care i le inspirau cifra 4. Totuși, entuziasmul său pentru îmbrățișări nu era împărtășit de ceilalți copii.

Doctorul și-a petrecut mare parte din copilărie acasă, uitându-se ore în șir la televizor. Când se uita la televizor, întregul său corp începea să oglindească senzațiile legate de ceea ce vedea pe ecran.

„Când coiotul din Road Runner își scotea limba, simțeam că și mie îmi iese limba din gură. Când coiotul era lovit de un camion, simțeam și eu impactul”, descrie Salinas experiențele sale extraordinare.

Simțea pe propriul corp cum erau operați pacienții

Un consult al doctorului Salinas înseamnă mult mai mult decât poate surprinde o fotografie…

Ca adolescent, Salinas a remarcat că se simțea mai bine atunci când îi ajuta pe alții. Acest lucru l-a determinat să devină doctor.

Totuși, când a luat decizia de a fi medic, habar n-avea cât de grea avea să fie această meserie pentru cineva care suferă de o astfel de boală.

„Durerea transmisă prin oglindire a devenit evidentă la facultatea de medicină. Atunci am început să văd cazuri de durere fizică extremă”, spune Salinas.

Când se uita la un adolescent întins pe masa de operație, Salinas simțea cum incizia chirurgicală îi deschide lui însuși abdomenul. Apoi, trecea printr-o senzație „fierbinte, de zvârcolire” atunci când vedea expuse organele interne ale pacientului.

Salinas și-a dat seama că trebuia să-și dezvolte abilitățile de a face față acestor senzații, dacă avea de gând să reziste într-un astfel de mediu. Boala sa putea deveni copleșitoare dacă era luat prin surprindere sau dacă un pacient semăna fizic cu el.

Cu toții ne naștem cu acest talent

Încă din copilărie, Joel se uita ore în șir la televizor. Simțind fizic emoțiile personajelor, experiența de a privi emisiuni și filme este mult mai bogată față de ceea ce poate simți un om normal

„Mi-am concentrat privirea pe mâneca sau pe gulerul pacientului și am încercat să mă ancorez în propriul meu corp”, explică Salinas.

Asta i-a servit, într-o oarecare măsură, la depășirea dificultăților. Totuși, boala lui l-a ajutat pe doctor să stabilească o legătură mai puternică cu pacienții.

El observa imediat dacă pacientul avea dureri sau îi era sete și putea să înțeleagă și cele mai subtile mesaje ale limbajului corpului.

Studii recente au lansat ipoteza că toți oamenii se nasc cu un tip de sinestezie. S-a descoperit că bebelușii asociază anumite culori cu anumite forme.

Oamenii de știință cred că sinestezia noastră înnăscută este apoi eliminată de creier, ca parte a procesului său de „curățire”. În cadrul acestui proces, conexiunile care nu sunt necesare și care pot pune piedici dezvoltării sunt îndepărtate.

Articole fascinante

  • adriana spune:

    Am lucrat cu prescolari, 45 ani si dupa ce am citit un studiu, ca vad copiii culorile, chiar legati la ochi, am experimentat si mi-am dat seama ca e o insusire inascuta, se pierde calitatea daca nu este exersata ! Va multumesc pt tot !

  • >