În 1999, trei bărbați dotați cu detectoare de metale cercetau solul unei păduri de lângă localitatea Nebra, situată la aproximativ 180 kilometri de Berlin.
În zonă mai fuseseră găsite obiecte prețioase, deoarece aici s-a aflat una dintre cele mai vechi așezări din Europa. Așteptările bărbaților de a găsi ceva valoros nu au fost înșelate.
După câteva ore de căutare, au dat peste două săbii de bronz, două capete de topor, o daltă, câteva brățări și un disc de bronz cu inserții aurii.
Cel mai valoros dintre obiecte era, fără îndoială, discul, iar bărbații au intuit acest lucru. Ceea ce nu știau, însă, era că făcuseră una dintre cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului.
Tocmai găsiseră ceea ce numim astăzi „discul ceresc de la Nebra”. Potrivit UNESCO, este „cea mai veche reprezentare concretă a fenomenelor cosmice din întreaga lume”.
Soarele, Luna, Pleiadele și solstițiile
Discul are 30 centimetri în diametru și cântărește 2.2 kilograme. Are o patină verde-albăstruie și încrustații de aur, care par să reprezinte o semilună, Soarele (sau poate Luna plină) și stele, inclusiv o grupare despre care se crede că ar fi Pleiadele.
Două arcuri de cerc aurii au fost adăugate ulterior pe marginea discului (unul dintre ele s-a pierdut între timp).
Potrivit Ancient Origins, arcurile indică precis poziția Soarelui la apus la solstițiile de iarnă și de vară la latitudinea dealului Mittelberg, unde a fost făcută descoperirea.
Ultimul element adăugat discului a fost un al treilea arc de cerc, situat în partea de jos și înconjurat de mai multe puncte aurii, al căror sens nu este cunoscut.
Cea mai răspândită interpretare este că acest arc, împreună cu punctele de lângă el, reprezintă „barca solară”.
Fiecare dintre simbolurile de pe disc avea un loc aparte în sistemul de credințe din acea perioadă. Soarele era văzut ca dătător de viață, iar Luna marca trecerea timpului.
Pleiadele erau folosite ca reper de agricultorii din Mesopotamia și Grecia Antică. Apăreau în martie și dispăreau în octombrie, astfel încât agricultorii se orientau după ele în programarea activităților agricole.
Creatorii discului ceresc de la Nebra au reunit toate aceste simboluri, demonstrând că oamenii străvechi aveau o înțelegere remarcabilă a fenomenelor astronomice.
Discul are cel puțin 3.600 de ani
Discul era o descoperire atât de neașteptată, încât inițial s-a crezut că este o farsă. Dar analiza științifică detaliată a relevat că discul are cel puțin 3.600 de ani și este, într-adevăr, un artefact autentic și prețios.
Astronomii din vechime au cartografiat stelele timp de mii de ani.
Structuri străvechi precum cercul de la Goseck și Stonehenge dovedesc că anticii aveau cunoștințe despre stele și evenimente astronomice de bază, precum eclipsele și solstițiile.
Dar reprezentările realiste ale stelelor au apărut abia în 1400 î.e.n. în Egipt. Acestea au fost considerate întotdeauna cele mai vechi, până la descoperirea discului ceresc de la Nebra.
Poate că discul nu ar fi stârnit curiozitatea dacă ar fi fost găsit în Egipt sau în Grecia, unde civilizația a atins un anumit grad de sofisticare în Epoca Bronzului.
Dar discul a fost găsit în „inima întunecată” a Europei de Nord, tărâmuri considerate sălbatice. Aici nu au fost descoperite nici orașe mari, nici forme de scriere timpurii.
În schimb, în nordul Europei există o sumedenie de structuri de piatră al căror scop real nu a fost stabilit încă. Tot ceea ce au găsit aici arheologii – inclusiv săbiile, sulițele și topoarele – indică o societate primitivă.
Dar descoperirea discului ceresc de la Nebra ne obligă să ne schimbăm percepția asupra culturilor care au trăit în această parte a lumii…
În continuare, află mai multe despre Computerul antic învăluit în mister – Mecanismul de la Antikythera. Apoi, îți recomandăm 5 descoperiri arheologice care nu pot fi explicate ușor.
