Dionaea muscipula, planta carnivoră care poate să numere până la 5

„Memoria” pe termen scurt a unei plante carnivore Dionaea muscipula poate dura aproximativ 30 de secunde. Dacă o insectă atinge o singură dată perii sensibili ai plantei, capcana rămâne deschisă.

Dar dacă insecta îi atinge din nou într-un interval de aproximativ o jumătate de minut, frunzele plantei carnivore se închid, prinzând prada.

Dionaea muscipula, planta carnivoră
Când se declanșează perii senzoriali ai plantei Dionaea muscipula, în celulele din frunze intră un șuvoi de calciu, provocând închiderea capcanei. Foto: Getty Images

Cum anume își amintește Dionaea muscipula atingerea inițială este, în mare parte, un mister. Totuși, un studiu recent relevă că plantele fac acest lucru folosind calciul, se arată într-un articol publicat în Nature Plants.

Se știe că unele plante au un fel de memorie pe termen lung. Un exemplu este vernalizarea, prin care plantele își amintesc perioadele lungi de frig ca semnal pentru a înflori primăvara (află mai multe detalii despre acest fenomen fascinant din articolul Cum știu plantele când să înflorească? Ceasul intern al lumii vegetale).

Memoria pe termen scurt, însă, este mult mai enigmatică, iar „aceasta este prima dovadă directă a folosirii calciului”, spune Mitsuyasu Hasebe, biolog la Institutul Național de Biologie de Bază din Okazaki, Japonia, coautor al studiului.

Dionaea muscipula poate deosebi insectele de picăturile de ploaie

Chiar dacă planta carnivoră, renumită pentru frunzele sale care seamănă cu o gură cu mulți dinți, nu are creier sau sistem nervos, poate număra până la cinci și poate face distincția între prada vie și lucruri precum picăturile de ploaie, care ar putea declanșa din greșeală închiderea frunzelor, risipind energie prețioasă.

O serie de cercetări anterioare au sugerat că și calciul joacă un rol în acest mecanism, dar, folosindu-se de ingineria genetică, Hasebe și colegii s[i au reușit să vadă efectiv cum se desfășoară procesul.

Cercetătorii au inserat în plantele carnivore gene care creează o proteină ce produce o strălucire verde atunci când este expusă la calciu.

Când echipa a atins unul dintre perii senzoriali ai plantei, baza lui a început să strălucească, iar apoi strălucirea s-a răspândit prin frunză și s-a estompat treptat.

Când cercetătorii au atins același fir a doua oară – sau au atins un alt fir din „gura” plantei – în aproximativ 30 de secunde, frunzele au început să strălucească mai puternic decât înainte, iar capcana s-a închis rapid.

Rezultatele arată că memoria pe termen scurt a plantei carnivore Dionaea muscipula are legătură cu creșterea și scăderea nivelului de calciu din celulele frunzelor.

De fiecare dată când se declanșează un perișor senzorial, acesta semnalează eliberarea de calciu. Când concentrația de calciu ajunge la un anumit nivel, atins prin acel al doilea influx de calciu, „gura” se închide.

Hrănește-mă!

Dionaea muscipula, planta carnivoră
Aceste imagini care surprind o plantă Dionaea muscipula modificată genetic pentru a străluci arată că nivelurile de calciu din plantă cresc și apoi încep să se estompeze după ce este atins unul dintre perii săi senzoriali. Foto: Institutul Național de Biologie de Bază din Okazaki, Japonia

O a doua atingere face ca în celulele din frunze să se răspândească și mai mult calciu, depășind pragul care declanșează închiderea capcanei.

Cu toate acestea, cercetarea nu dezvăluie toate secretele plantei. Pentru a simți prada, aceasta operează o rețea electrică rapidă care poate transforma mișcarea unei muște sau a altei insecte în mici modificări de tensiune care se transmit de-a lungul celulelor plantei.

Oamenii de știință încă nu știu cum funcționează sistemul de memorie pe bază de calciu în tandem cu această rețea electrică pentru a activa capcana plantei.

Dar cea mai interesantă parte a cercetării a fost crearea unei plante carnivore Dionaea muscipula care strălucește în întuneric.

Astfel de transformări sunt frecvente la plantele studiate adeseori, dar mai greu de realizat la plantele carnivore mai puțin analizate, așa că ingineria genetică realizată pe Dionaea muscipula pentru a face ca planta să strălucească „este un mare salt înainte în studiile asupra plantelor carnivore”.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>