Dulcele ciripit de dinozaur: Uriașele reptile preistorice cântau „ca păsările”

Animalele preistorice nu doar răcneau, după cum ne „învață” filmele de la Hollywood. Se pare că știau și să cânte.

Ankylosaurus este cunoscut ca „șopârla blindată din Cretacic”, de acum 67 milioane de ani. Complet acoperită cu solzi duri, avea o bilă osoasă grea în vârful cozii, care o ajuta să se lupte cu rivalii și să se protejeze de prădători.

O astfel de fiară preistorică ar fi fost asociată cu un răget cutremurător. Cu toate acestea, potrivit unui studiu publicat în Nature, se pare că ar fi cântat ca o pasăre.

Când ne gândim la zgomotul pe care îl făceau dinozaurii, ne vine în minte imediat răgetul înfiorător al unui T. Rex. Așa l-a plantat Hollywood-ul în imaginația colectivă, iar această concepție este puțin probabil să se schimbe.

Cu toate acestea, oamenii de știință de la Universitatea din Texas (SUA) știu că, în urmă cu 67 de milioane de ani, animalele preistorice nu doar răcneau, ci puteau și să cânte.

Grohăit sau cântat: ce sunete făceau dinozaurii?

Cercetătorii de la Universitatea din Texas au descoperit că ankylozaurii (Ankylosaurus magniventris) aveau un organ special, care le permitea să emită un ciripit asemănător cu cel al păsărilor de astăzi.

Pornind de la rămășițele fosilizate ale laringelui unui exemplar adult descoperit în Mongolia, cercetătorii și-au dat seama că dinozaurul avea o „cutie vocală” care îi permitea să scoată zgomote unice. Potrivit lui Junki Yoshida, paleontolog la Muzeul Fukushima, laringele acestor animale era compus din cartilaje sau structuri osoase.

O vedere ventrală a laringelui fosil | Credit: Michael D'Emic/American Museum of Natural History
O vedere ventrală a laringelui fosilizat. Foto: Michael D’Emic/American Museum of Natural History

Inclusiv la animalele contemporane, laringele conține corzi vocale sau se află în apropierea acestora. În ceea ce privește zgomotul pe care îl scoteau dinozaurii, și în special ankylozaurii, echipa din SUA a trebuit să studieze cele mai apropiate rude ale dinozaurilor: crocodilii.

Puteau dinozaurii să cânte în triluri, ca păsările?

Autorii studiului recunosc că reptilele și păsările de astăzi au moduri foarte diferite de a produce sunete. Organele se găsesc în jurul traheei și al plămânilor. Păsările, pe de altă parte, au un organ în apropierea gurii care le permite să schimbe și să moduleze sunetele pe care le produc.

În acest sens, paleontologul Victoria Arbour, de la Royal BC Museum din Victoria, Canada, afirmă că dinozaurii produceau zgomote asemănătoare cu cele ale crocodililor de astăzi:

„Aceasta este baza anatomică cu care ar fi lucrat. Și apoi păsările au dezvoltat aceste moduri suplimentare de a cânta, în care pot modula sunetele mai nuanțat”, explică specialistul pentru The New York Times.

Adult ankylosaur specimens / Getty Images
Reprezentare a unor exemplare de ankylozaur. Foto: Getty Images

Din acest motiv, păsările de astăzi pot cânta „melodii” mai elaborate. Un mecanism similar se observă la fosila de ankylozaur, care avea un laringe destul de larg în comparație cu alte specii preistorice. Acest lucru înseamnă că putea să-și deschidă căile respiratorii pentru a emite sunete mai puternice, care puteau fi auzite la distanță.

O altă parte a laringelui, cu oase mai lungi, ar fi putut să-i ajute să modifice și să moduleze zgomotele pe care le făceau acești dinozauri. Prin urmare, este posibil ca dinozaurii să fi cântat la fel ca păsările din zilele noastre sau, dacă nu cântau tocmai în triluri, „este posibil să fi avut o gamă de sunete mult mai largă decât s-a crezut până acum”, concluzionează experții.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu