În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), zeci de mii de oameni din toată lumea au refuzat să meargă pe front, invocând motive de conștiință. Cei mai mulți aveau convingeri religioase profunde care îi făceau să se opună războiului.

Unii au refuzat să intre în armată în mod categoric, dar au existat și alții care s-au înrolat totuși în forțele armate. Sarcinile acestora nu erau, de obicei, legate de linia frontului, deoarece mulți dintre ei erau medici sau preoți.

Dar dintre toți acești oameni, unul iese în evidență în mod special, Desmond Doss, care a participat la lupte, deși pacifismul său l-a împiedicat să pună mâna pe armă.

Să nu ucizi!

Desmond Doss s-a născut la 2 februarie 1919 în Lynchburg, Virginia, și a fost crescut în credința Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Influențat încă de la o vârstă fragedă de învățăturile Bibliei și, în special, de porunca „să nu ucizi”, Desmond a urmat acest precept toată viața lui.

Când Desmond era copil, tatăl său a cumpărat un tablou mare cu ilustrații colorate care prezentau cele zece porunci. Alături de cea de-a cincea poruncă, Cain era înfățișat ținând o bâtă în mână, lângă trupul fără viață al fratelui său, Abel.

Această ilustrație l-a impresionat profund pe micul Desmond, care se tot întreba: „De ce l-a ucis Cain pe Abel? Cum a putut un frate să facă așa ceva?”

Cu toate acestea, când Statele Unite au intrat în război, Desmond a acceptat să fie recrutat în primăvara anului 1942, deoarece credea că războiul purtat împotriva Germaniei naziste era corect și dorea să-și ajute țara, dar pentru a salva vieți, nu pentru a le lua.

Doss a fost clasificat ca fiind un pacifist din motive religioase, dar a fost totuși obligat să se supună ordinelor superiorilor săi în timpul antrenamentului din tabăra de instrucție. Pentru tânărul Doss, nu a fost o perioadă ușoară.

A fost hărțuit verbal de către ofițeri cu exclamații de genul: „Doss, când vom intra în luptă, mă voi asigura că nu te vei întoarce viu”, sau noaptea, în timp ce se ruga, camarazii săi îl batjocoreau și îi aruncau în cap bocancii și alte echipamente militare.

În ciuda respingerii cu care s-a confruntat din toate părțile, Doss s-a agățat de credința sa pentru a merge mai departe și a-și îndeplini obiectivul de a deveni un soldat exemplar.

Desmond Doss, salvarea tuturor

Chiar dacă a refuzat din prima zi să pună mâna pe armă, lucru care în mod normal l-ar fi adus în fața curții marțiale, au existat câteva puncte în favoarea lui Doss. Voluntariatul și faptul că era membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (un fapt apreciat pozitiv la acea vreme) au făcut ca Doss să fie încorporat în corpul medical al Diviziei 77 de infanterie, pe insula Guam, în Pacific.

În iulie 1944 a debarcat în Guam, unde camarazii săi, care cu câteva luni mai devreme îl tachinau fără încetare, au văzut cum curajul „tipului slab, cu voce molcomă” le-a salvat viața în mai multe rânduri sub focul inamicului. Curajul lui Doss pe câmpul de luptă i-a adus o decorație prestigioasă: Steaua de Bronz.

La 5 mai 1945, batalionul lui Doss a efectuat un asalt amfibiu în arhipelagul Ryukyu pentru a cuceri o poziție japoneză aflată la înălțimea unei stânci. În timp ce începeau să escaladeze zidul aproape vertical, soldații americani s-au trezit prinși în focul încrucișat al japonezilor.

Unul câte unul, pușcașii marini au căzut sub focul inamicului. Văzând acest lucru, și în ciuda faptului că nu era înarmat, așa cum îi dicta conștiința, Doss s-a grăbit să-i salveze pe cei răniți, în timp ce camarazii săi s-au ascuns în prima gaură pe care au găsit-o pentru a scăpa de gloanțe.

Determinarea bărbatului a salvat viețile a 75 de soldați, pe care, unul câte unul, i-a scos din acel iad.

La 21 mai, Desmond Doss a fost rănit de explozia unei grenade în timp ce se ascundea cu doi camarazi într-o gaură de obuz. Explozia l-a aruncat în aer, iar schijele i-au intrat în picior până la șold.

Amețit și încercând să se întoarcă în siguranță, a fost lovit de un lunetist care l-a rănit în braț. În ciuda gravității rănilor, în timp ce urma să fie evacuat pe o targă, Doss a cerut ca un alt camarad, mai grav rănit, să fie dus primul.

A pus viața altuia înaintea propriei lui vieți, dar a reușit totuși să se salveze. S-a bandajat cât a putut de bine și s-a târât până la spitalul de campanie.

Un soldat exemplar

În cadrul unei ceremonii solemne, la 12 octombrie 1945, președintele american de atunci, Harry S. Truman, i-a înmânat lui Desmond Doss Medalia de Onoare a Forțelor Armate cu aceste cuvinte:

„Sunt mândru de tine. Chiar o meriți. Consider că aceasta este o onoare mai mare decât cea de a fi președinte.”

Ani mai târziu, unul dintre prietenii lui Doss, Fred Headrick, care luptase la Okinawa, a declarat într-un interviu pentru NBC News:

„Cei mai mulți dintre ei (cei care au primit Medalia de Onoare) au primit medalia pentru că au ucis pe cineva. Prietenul meu a primit-o pe a lui pentru că a salvat vieți.”

Desmond Doss s-a căsătorit de două ori, o dată în 1942, cu Dorothy Schutte, cu care a avut un fiu, și, după ce a rămas văduv, în 1993, cu Frances Duman. După război, Doss a rămas implicat îndeaproape în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea pe tot parcursul vieții sale, făcând acțiuni caritabile și relatând povestea sa oricui voia să asculte.

De fapt, modestia a fost una dintre cele mai mari virtuți ale sale. El a pretins întotdeauna că a salvat 50 de camarazi, deși armata americană susținea că au fost mai mult de o sută. În orice caz, Medalia de Onoare care i-a fost acordată nu a fost singura recunoaștere pe care Doss avea să o primească.

La 10 iulie 1990, o porțiune a unei autostrăzi din Georgia, SUA, a fost redenumită „Desmond T. Doss Medal of Honor Highway”.

După război, Doss a avut grave probleme de sănătate. Când s-a încheiat războiul în Pacific, Desmond s-a întors acasă bolnav de tuberculoză, o boală care l-a costat în cele din urmă pierderea unui plămân și care i-a provocat dificultăți respiratorii grave pentru tot restul vieții.

În 1970 a rămas surd ca urmare a administrării de prea multe antibiotice pentru a vindeca o boală (deși în 1988 a fost supus unui implant cohlear pentru a-și restabili auzul). Cu toate acestea, Desmond Doss a reușit să trăiască până la vârsta de 87 de ani. A murit în martie 2006, din cauza unor probleme respiratorii.

Acest erou de război care nu a tras niciun glonț în viața lui se odihnește pentru totdeauna într-un cimitir din Tennessee. Povestea sa avea să fie transpusă pe marele ecran în 2016 de Mel Gibson, în filmul „Hacksaw Ridge (The Last Man)”.