Limba și buzele au peste un milion de terminații nervoase (de o sută de ori mai multe decât degetele), ceea ce face ca această zonă să fie extrem de sensibilă la atingere. Când buzele și limbile se ating, sărutul eliberează în creier o serie de hormoni legați de senzația de plăcere: serotonină, dopamină și oxitocină.
Dar acest „de ce?” naște o altă întrebare: de unde a apărut actul de a atinge gura cuiva? Nu numai la oameni, ci și la alte specii (la cimpanzei, de pildă), mamele mestecă hrana pentru puii lor și le-o dau în gură.
Este posibil ca instinctul sărutului să ne fi fost lăsat ca moștenire a acestui gest de hrănire? Chiar dacă ar fi așa, tot nu se explică de ce a ajuns sărutul să aibă o conotație sexuală.
Cel mai probabil, a devenit un mod de a ne „mirosi” partenerii de aproape. Să ne amintim doar cum câinii, primatele, rozătoarele, felinele și tot felul de alte mamifere își aleg partenerii în mare parte după miros.
Și acest lucru este valabil și pentru oameni. Un studiu devenit clasic, din 1996, a arătat că femeile preferă bărbații cu un sistem imunitar diferit – și complementar – față de al lor. În acest fel, cuplul va avea copii cu un organism capabil să lupte împotriva mai multor boli.
Experimentul a decurs astfel: cercetătorii au cerut voluntarilor de sex masculin să poarte cămăși pe tot parcursul zilei, iar apoi au pus hainele în cutii. Femeile voluntare au mirosit cămășile, fără a cunoaște proprietarul, și au evaluat dacă mirosurile erau atractive sau respingătoare.
S-a dovedit că erau mai atrase de cei care aveau o „semnătură” olfactivă imunologică diferită de a lor.
Simțul nostru olfactiv este mai puțin dezvoltat în comparație cu alte animale. Prin urmare, este logic că oamenii trebuie să-și apropie fețele pentru a simți mirosul celuilalt și pentru a alege mai bine un partener.
Prin urmare, natura ne-a „răsplătit” prin aglomerarea gurii cu terminații nervoase și prin umplerea creierului cu hormoni.
Dar sărutul nu este singura strategie folosită pentru a simți mirosul și feromonii partenerului. O cercetare realizată în 2015 a analizat 168 de culturi diferite și a constatat că sărutul romantic (care exclude formele de salut, de exemplu) este prezent în doar 46% dintre ele. Cu alte cuvinte: nu toate culturile dau frâu liber instinctului sărutului.
În același studiu s-a constatat că, cu cât o societate poartă mai multe haine, cu atât membrii ei se sărută mai mult.
„Nu găsim sărutul în culturile de vânători-culegători, cum ar fi populațiile indigene. Există o singură excepție: inuiții, care trăiesc în Arctica”, a declarat profesorul de antropologie William Jankowiak, care a realizat studiul, pentru BBC.
Potrivit cercetătorului, societățile de vânători-culegători nu poartă de obicei haine, astfel încât alte părți ale corpului sunt expuse la apropiere și atingere. Singura excepție este cea a inuiților, care își țin doar fața descoperită, din cauza frigului.
Prin urmare, aceasta este partea corpului pe care potențialul partener o poate mirosi sau, mai degrabă, săruta.
