De ce purtau doctorii de ciumă acele bizare măști cu cioc?

În timpul ciumei care a făcut ravagii în Europa secolului XVII, medicii purtau măști cu cioc, mănuși din piele și pelerine lungi, în încercarea de a se feri de boală.

Ciuma bubonică a fost cândva cea mai temută maladie din lume. A răpus sute de milioane de oameni într-o pandemie aparent de neoprit. Victimele sale sufereau de umflarea dureroasă a ganglionilor limfatici, înnegrirea pielii și alte simptome grave.

Aspectul sinistru al uniformei, așa cum vedem în această gravură din 1656 în care este înfățișat un medic din Roma, este recunoscut și în zilele noastre. Foto: Artefact, Alamy

În Europa secolului XVII, medicii care îngrijeau victimele ciumei purtau o costumație care de atunci are conotații sinistre: erau acoperiți din cap până în picioare și purtau o mască prevăzută cu cioc.

Motivul existenței măștilor cu cioc era o concepție greșită despre însăși natura acestei boli periculoase.

În timpul episoadelor de ciumă bubonică din acea perioadă (o pandemie care tot revenea Europa de secole), în orașele afectate de boală au apărut așa-numiții medici pentru bolnavii de ciumă.

Acești doctori prescriau diverse fierturi ca protecție împotriva ciumei, scriau testamente și efectuau autopsii, iar unii făceau toate aceste lucruri purtând măști cu cioc.

Bizara uniformă îi este adeseori atribuită lui Charles de Lorme, un medic care a avut grijă de multe fețe regale europene în timpul secolului XVII, inclusiv de regele Ludovic al XIII-lea și Gaston d’Orléans, fiul Mariei de Medici, conform unui tratat despre ciumă din 1721.

De Lorme a descris o ținută care includea o haină cu glugă unsă cu ceară, pantaloni introduși în cizme, cămașă introdusă în pantaloni, pălărie și mănuși făcute din piele de capră.

Medicii de ciumă aveau și un baston cu care puteau atinge victimele (foloseau bastonul și ca armă, atunci când erau asaltați de bolnavii disperați).

Uniforma îi este atribuită lui Charles de Lorme, un medic de ciumă care a tratat fețe regale în secolul al XVII-lea. Foto: Alamy

Partea de sus a costumului era cu totul neobișnuită: medicii de ciumă purtau ochelari și mască prevăzută cu un nas lung de 15 centimetri, în formă de cioc de pasăre, cu doar două găuri, una pentru fiecare nară, respirând aerul care trecea prin mănunchiul de plante aromatice îndesate în vârful conului.

Deși aproape toți medicii de ciumă din Europa purtau astfel de costume, au lăsat un impact deosebit de puternic în mentalul colectiv din Italia, unde „doctorul de ciumă” a devenit un personaj central în comedia dell’arte, la balurile mascate și la carnavaluri. Costumul este popular chiar și astăzi, potrivit National Geographic.

Dar acest ansamblu avea un scop bine definit (chiar dacă eficiența sa era foarte limitată): trebuia să-l protejeze pe doctor de „aerul otrăvit”.

Venețieni costumați ca doctori de ciumă la Carnavalul orașului. Foto: Getty IMages

Înainte de descoperirea originii microbiene a bolilor, oamenii credeau că ciuma era răspândită prin aer otrăvit („teoria miasmelor”), ceea ce putea duce la dezechilibre în starea de spirit a unei persoane (sau în fluidele corporale).

Se credea că parfumurile dulci și acre dispersate în zonele afectate de ciumă îl protejau pe cel ce le inhala; tămâia și diverse parfumuri florale erau folosite adeseori.

Medicii de ciumă umpleau măștile cu un amestec farmaceutic format din mai bine de 50 de plante și alte lucruri, cum ar fi carne de șarpe uscată și măcinată, scorțișoară, smirnă și miere.

Marsilia în timpul Marii Ciume din 1720. Foto: Wikimedia

De Lorme s-a gândit că forma ascuțită a măștii permitea aerului să dilueze aromele ierburilor protectoare înainte ca acestea să ajungă în plămânii medicilor de ciumă.

Ciuma este cauzată de Yersinia pestis, o bacterie care poate fi transmisă prin mușcăturile puricilor, contactul cu lichidele sau țesuturile contaminate și, de asemenea, prin inhalarea picăturilor infecțioase eliberate de bolnavi prin tuse sau strănut.

După cum amintește Enciclopedia Britannica, planeta a fost măturată de trei pandemii de ciumă până când a fost descoperită cauza bolii: ciuma lui Iustinian, care ucidea 10.000 de oameni pe zi în jurul anului 561; ciuma neagră, care a ucis până la o treime dintre europeni între 1334 și 1372 și a continuat cu focare intermitente până în 1879; și a treia pandemie, care a devastat o mare parte din Asia între 1794 și 1959.

Totuși, costumele (și metodele) medicilor de ciumă nu au ajutat prea mult. Medicii de ciumă puteau fi recunoscuți imediat, dar, până la apariția teoriei microbiene a bolii și a antibioticelor moderne, costumația lor a furnizat prea puțină protecție împotriva bolii.

Ca să știi mai mult, citește „Epidemii în istorie”

Această carte, la care a contribuit un grup de istorici români, coordonați de Daniela Zaharia, lector la Facultatea de Istorie a Universității București, face o incursiune interesantă în istoria epidemiilor care au lovit omenirea de-a lungul timpului.

De la bolile transportate de europeni în Lumea Nouă, care au decimat populațiile de băștinași, până la epidemiile de ciumă bubonică din Evul Mediu și la gripa spaniolă, autorii acestui volum pun în lumină efectele – nu doar negative, ci și pozitive – ale acestor evenimente tragice.

„Epidemii în istorie” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu