De ce purtau doctorii de ciumă acele bizare măști cu cioc?

În timpul ciumei care a făcut ravagii în Europa secolului al XVII-lea, medicii purtau măști cu cioc, mănuși din piele și pelerine lungi în încercarea de a combate boala.

Ciuma bubonică a fost cândva cea mai temută boală din lume. A răpus sute de milioane de oameni într-o pandemie aparent de neoprit, iar victimele sale sufereau de umflarea dureroasă a ganglionilor limfatici, înnegrirea pielii și alte simptome grave.

Aspectul sinistru al uniformei, așa cum vedem în această gravură din 1656 în care este înfățișat un medic din Roma, este recunoscut și în zilele noastre. Foto: Artefact, Alamy

În Europa secolului al XVII-lea, medicii care aveau grijă de victimele ciumei purtau o costumație care de atunci are conotații sinistre: erau acoperiți din cap până în picioare și purtau o mască prevăzută cu cioc.

Motivul existenței măștilor cu cioc era o concepție greșită despre însăși natura acestei boli periculoase.

În timpul episoadelor de ciumă bubonică din acea perioadă (o pandemie care se tot repeta în Europa de secole), în orașele afectate de boală au apărut așa-numiții medici pentru bolnavii de ciumă.

Acești doctori prescriau diverse fierturi ca protecție împotriva ciumei, scriau testamente și efectuau autopsii, iar unii făceau toate aceste lucruri purtând măști cu cioc.

Bizara uniformă îi este adeseori atribuită lui Charles de Lorme, un medic care a avut grijă de multe fețe regale europene în timpul secolului al XVII-lea, inclusiv de regele Ludovic al XIII-lea și Gaston d’Orléans, fiul Mariei de Medici, conform unui tratat despre ciumă din 1721.

De Lorme a descris o ținută care includea o haină cu glugă unsă cu ceară, pantaloni introduși în cizme, cămașă introdusă în pantaloni, pălărie și mănuși făcute din piele de capră.

Medicii de ciumă aveau și un baston cu care puteau atinge victimele (bastonul era folosit și ca armă, atunci când erau asaltați de bolnavii disperați).

Partea de sus a costumului era cu totul neobișnuită: medicii de ciumă purtau ochelari și mască prevăzută cu un nas lung de 15 centimetri, în formă de cioc de pasăre, cu doar două găuri, una pentru fiecare nară, respirând aerul care trecea prin mănunchiul de plante aromate îndesate în vârful conului.

Uniforma îi este atribuită lui Charles de Lorme, un medic de ciumă care a tratat fețe regale în secolul al XVII-lea. Foto: Alamy

Deși aproape toți medicii de ciumă din Europa purtau astfel de costume, au lăsat un impact deosebit de puternic în mentalul colectiv din Italia, unde „doctorul de ciumă” a devenit un personaj central în comedia dell’arte, la balurile mascate și la carnavaluri și rămâne un costum popular chiar și astăzi, potrivit National Geographic.

Dar acest ansamblu avea un scop bine definit (chiar dacă eficiența sa era foarte limitată): trebuia să-l protejeze pe doctor de „aerul otrăvit”.

Înainte de descoperirea originii microbiene a bolilor, oamenii credeau că ciuma era răspândită prin aer otrăvit („teoria miasmelor”), ceea ce putea duce la dezechilibre în starea de spirit a unei persoane (sau în fluidele corporale).

Venețieni costumați ca doctori de ciumă la Carnavalul orașului. Foto: Getty IMages

Se credea că parfumurile dulci și acre dispersate în zonele afectate de ciumă îl protejau pe cel ce le inhala; tămâia și diverse parfumuri florale erau folosite adeseori.

Medicii de ciumă umpleau măștile cu un amestec farmaceutic format din mai bine de 50 de plante și alte lucruri, cum ar fi carne de șarpe uscată și măcinată, scorțișoară, smirnă și miere.

De Lorme s-a gândit că forma ascuțită a măștii permitea aerului să dilueze aromele ierburilor de protecție înainte să ajungă în plămânii medicilor de ciumă.

Marsilia în timpul Marii Ciume din 1720. Foto: Wikimedia

Ciuma este cauzată de Yersinia pestis, o bacterie care poate fi transmisă prin mușcăturile puricilor, contactul cu lichidele sau țesuturile contaminate și, de asemenea, prin inhalarea picăturilor infecțioase eliberate de bolnavi prin tuse sau strănut.

După cum amintește Enciclopedia Britannica, planeta a fost măturată de trei pandemii de ciumă până când a fost descoperită cauza bolii: ciuma lui Iustinian, care a ucis 10.000 de oameni pe zi în jurul anului 561; ciuma neagră, care a ucis până la o treime dintre europeni între 1334 și 1372 și a continuat cu focare intermitente până în 1879; și a treia pandemie, care a devastat o mare parte din Asia între 1794 și 1959.

Totuși, costumele (și metodele) medicilor de ciumă neagră nu au ajutat prea mult. Medicii de ciumă puteau fi recunoscuți imediat, dar, până la apariția teoriei microbiene a bolii și a antibioticelor moderne, costumația lor nu a furnizat prea puțină protecție împotriva bolii.

Ca să știi mai mult

Considerată cea mai bine documentată cronică a unei mari epidemii, cartea descriere ororile Marii Ciume din anii 1665-1666, o catastrofă care a ucis 25% din populația Londrei, circa 100.000 de oameni. Pentru scrierea acestei capodopere, Defoe s-a folosit de sursele scrise ale epocii sale, cu abilitate de jurnalist și mult talent literar.

Comandă cartea „Jurnal din anul ciumei” pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>