De ce musulmanii sunt grupul religios cu cea mai rapidă creștere din lume?

Potrivit studiilor făcute de Pew Research Center, islamul este religia cu cea mai rapidă creștere din lume. Previziunile sugerează că, în a doua jumătate a secolului XXI, musulmanii vor înlocui creștinii ca fiind cel mai mare grup religios din lume.

Dintre adepții marilor religii de pe întreaga planetă, musulmanii fac cei mai mulți copii. Un alt mare impuls pentru populația musulmană este concentrarea ei în regiunile lumii care vor cunoaște cea mai rapidă creștere în următoarele decenii.

https://incredibilia.ro/wp-content/uploads/2022/05/motive-pentru-care-musulmanii-sunt-grupul-religios-cu-cea-mai-rapida-crestere-din-lume-0_700x465.jpeg
Copii asiatici musulmani. Foto: Distinctive Images/Shutterstock.com

Se preconizează că populația musulmană globală va crește de la 1.8 miliarde la 3 miliarde până în anul 2060. Atunci, musulmanii vor reprezenta 31.1% din populația globală, o creștere semnificativă față de 24.1% în 2015.

De asemenea, se estimează că populația musulmană din întreaga lume va crește de două ori mai repede (creștere de 70%) decât populația globală (creștere de 32%) în următoarele decenii.

În aceste condiții, se naște întrebarea: ce factori determină această creștere rapidă a populației musulmane? Iată ce indică cercetările de până acum:

Populația musulmană este relativ tânără

Populația musulmană este cea mai tânără dintre toate grupurile religioase importante din lume. Această populație are o vârstă mediană de doar 24 de ani. Creștinii, care sunt în prezent cea mai mare comunitate religioasă din lume, au o vârstă mediană de 30 de ani.

Hindușii au o vârstă mediană de 27 de ani, dar rata de fertilitate și populația totală a acestui grup religios sunt mult mai mici decât cele ale musulmanilor. Toate celelalte grupuri religioase majore au o vârstă mediană de peste 30 de ani.

Ratele ridicate de fertilitate

Un alt motiv major care susține creșterea islamului este rata ridicată de fertilitate a femeilor musulmane. Musulmanii fac mai mulți copii decât orice alt grup religios care are o prezență mare în lume.

În medie, femeile musulmane au o rată de fertilitate de 2.9, în timp media femeilor nemusulmane este de 2.2. Creștinii au următoarea cea mai mare rată de fertilitate după musulmani, de 2.6. Astfel, un număr mare de musulmane aflate la vârsta fertilă care fac mai mulți copii favorizează o creștere rapidă a populației musulmane din lume.

Majoritatea musulmanilor trăiesc în regiunile cu cea mai rapidă creștere din lume

https://incredibilia.ro/wp-content/uploads/2022/05/motive-pentru-care-musulmanii-sunt-grupul-religios-cu-cea-mai-rapida-crestere-din-lume-1_700x466.jpeg
Derviși sufiți adunați pentru ritualuri religioase în Omdurman, la 9 noiembrie 2007, în Khartoum, Sudan. Foto: Martchan/Shutterstock.com

Un alt mare impuls pentru populația musulmană este concentrarea ei în regiunile lumii care vor cunoaște cea mai rapidă creștere în următoarele decenii. Mai bine de o treime din totalul musulmanilor locuiesc în Orientul Mijlociu și în Africa, care se preconizează că vor avea o creștere rapidă a populației.

Cu toate acestea, chiar și în interiorul țărilor din aceste regiuni, musulmanii cresc în număr mai mare decât adepții oricărei alte religii, datorită celor doi factori menționați mai sus.

Schimbarea religioasă este relativ scăzută

În aproape toate țările cu populație majoritar musulmană, s-a constatat că schimbarea religiei este relativ scăzută. Adesea, țările care respectă cu strictețe legile islamice își supun cetățenii la pedepse severe pentru apostazie.

În general, copiii care se nasc din părinți musulmani aderă la islam și nu își schimbă religia. Dimpotrivă, se așteaptă ca populația creștină să scadă, deoarece o mare parte dintre cei născuți în familii creștine se declară necredincioși sau nu își manifestă apartenența la nicio religie.

Aceste persoane tind, de asemenea, să aducă pe lume mai puțini copii.

Ca să știi mai mult, citește „Primele religii”

Asemenea limbilor vii care își au rădăcinile în limbile „moarte”, religiile vii își au rădăcinile în religiile dispărute sau se înscriu în continuitatea ritualurilor dintâi pe care le-au reluat, le-au reformulat, le-au încărcat cu alte sensuri, fără să le păstreze întotdeauna amintirea.

Momentele importante ale vieții – nașterea, pubertatea, moartea -, penitențele și sacrificiile, raportul dintre om, natura și animale descoperă urmele profunde lăsate de gândirea animistă în peisajul religios de astăzi. Istoricul religiilor Odon Vallet încearcă să regăsească moștenirea credințelor animiste în religiile actuale.

„Primele religii” se găsește cu reducere pe Cărturești, Elefant sau eMag.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu