De ce monarhii europeni din Evul Mediu mâncau mumii egiptene?

Europenii aveau numeroase frici în Evul Mediu: „deochiul”, „inima frântă” și „vrăji” de diferite feluri au stârnit panica secole la rând. Conform științei medievale, toate aceste pericole erau reale și puteau fi combătute cu ajutorul unor preparate speciale. Unul dintre acestea a fost așa-numitul „extract de mumie”, care s-a răspândit pe continent în jurul secolului al XII-lea.

Cunoscută sub numele de „Mumia”, această poțiune era destinată unor scopuri medicinale, deoarece se credea că trupurile mumificate aveau proprietăți vindecătoare. Astăzi, știm că această practică nu are nicio bază științifică.

Un detaliu al mumiei egiptene din 3 martie 2009 de la Muzeul Georges Labit, Toulouse, Franța. Foto: Manuel Cohen / Manuel Cohen / Manuel Cohen / Manuel Cohen via AFP
O mumie egipteană de la Muzeul Georges Labit, Toulouse, Franța. Foto: Manuel Cohen via AFP

Cu toate acestea, consumul de rămășițe de mumie era acceptat pe scară largă în Evul Mediu, indiferent de clasa socială sau de avere.

Remediu universal, inclusiv pentru ciuma bubonică

Rămâne, totuși, întrebarea: de ce oamenii din Evul Mediu mâncau rămășițe de mumii? Într-un studiu realizat de Universitatea Southwestern Queensland din Australia, antropologul Marcus Harmes pune această practică medievală europeană pe seama lipsei de explicații pentru apariția unor molime.

În cercetarea asupra remediilor artizanale folosite în Evul Mediu, el a descoperit că extractul de mumie era o soluție folosită pentru diverse afecțiuni fizice și psihice pentru care nu exista o explicație științifică. Uneori putea fi vorba de o simplă durere de cap sau de stomac.

În jurul secolului al XII-lea, odată cu izbucnirea celui mai devastator val de ciumă din istoria Europei, această soluție a fost folosită pentru a vindeca buboanele (ganglionii limfatici inflamați):

„Conduși în primul rând de credința că rămășițele umane măcinate și vopsite puteau vindeca orice, de la ciuma bubonică la dureri de cap, oamenii au fost fascinați de cadavrele bandajate ale vechilor egipteni din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea”, explică autorul pentru The Conversation.

Potrivit lui Harmes, această alternativă medicinală a fost folosită timp de cel puțin 500 de ani. În absența antibioticelor, pentru medicii medievali era logic ca craniile și alte oase de la mumiile egiptene să poată ameliora boli pentru care nu exista niciun leac.

Însă, chiar și la apogeul acestor practici medievale, au existat oameni care au avut serioase rezerve.

O enormă piață neagră de mumii false

Mumia lui Ahmose, găsită în Valea Nilului, lângă Luxor. Foto: DOZIER Marc / hemis.fr / hemis.fr / Hemis via AFP
Mumia lui Ahmose, descoperită în Valea Nilului, în apropiere de Luxor. Foto: Hemis via AFP

Unul dintre cei mai acizi critici ai practicii medievale de a mânca mumii a fost medicul francez Guy de la Fontaine. Dedicat tratării cazurilor din rândul familiei regale franceze, el se îndoia că „Mumia” era un medicament util, deoarece multe dintre cadavrele mumificate nici măcar nu proveneau din Egipt.

În schimb, în Evul Mediu a fost creată o vastă rețea în care erau contrafăcute mumii. Multe dintre ele erau cadavrele unor egipteni contemporani cu traficanții. În secolul al XIV-lea, rămășițele unor țărani egipteni fuseseră tratate pentru a arăta ca niște mumii antice, după cum documentează Science History Institute.

Cu toate acestea, alți membri ai familiilor regale europene au insistat să mănânce mumii vreme de secole, mult timp după Evul Mediu. Cel mai notoriu exemplu este cel al regelui Carol al II-lea al Angliei, care a încercat să scape de migrene mâncând cranii zdrobite, așa cum este documentat de The Lancet Neurology.

Monarhii medievali credeau că puteau atrage favorurile faraonilor decedați

Precum Carol al II-lea, și alți monarhi credeau că puteau atrage favorurile faraonilor decedați prin ingerarea rămășițelor lor „sănătoase”.

Monarhii europeni se făceau astfel sclavii credinței absurde că ingurgitarea de „viță nobilă egipteană” era bună pentru sănătatea celor care se îmbolnăveau.

Astăzi, nu există dovezi care să susțină o corelație între aceste acțiuni. Mumiile egiptene nu mai sunt folosite ca remediu artizanal.

În schimb, sunt văzute ca produse unice ale ritualurilor funerare ale unei civilizații antice, vestigii care ne permit să înțelegem mai bine relația egiptenilor cu moartea și transcendența.

Ca să știi mai mult, citește „Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii”

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, „Mărire și decădere” cartografiază istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondată aspirația omenirii pentru putere și este urmărită evoluția impulsului imperial de la directa agresiune militară a imperiilor antice la subtila, dar ampla influență culturală a superputerilor de azi.

Îmbinând o perspectivă amplă cu o concizie remarcabilă, Paul Strathern stabilește conexiuni pe durata a cinci milenii și aruncă o lumină revelatoare asupra acestor mari civilizații – de la Imperiul Mongol și dinastia Yuan până la azteci și otomani, prezentând inclusiv imperii mai recente: cel Britanic, Ruso-Sovietic și American. Sintetizând 5000 de ani de istorie universală în zece capitole succinte, Mărire și decădere oferă o lectură incitantă și instructivă oricărui pasionat de istoria lumii.

„Mărire și decădere” se deschide cu o incursiune în Imperiul Akkadian, care a dominat o mare parte din vechea Mesopotamie, ca apoi să prezinte vastul Imperiu Roman, în căutarea rădăcinilor noastre occidentale și răsăritene. În continuare, autorul se îndreaptă spre Califatele Abbasid și Umayyid, unde s-au dezvoltat multe elemente care și-au adus contribuția la cultura clasică occidentală. Mai apoi, pe măsură ce ieșea dintr-o perioadă de stagnare culturală, Europa s-a văzut confruntată cu iureșul unor invazii dinspre răsărit, moment în care facem cunoștință cu împărații Imperiului Mongol…

Rând pe rând ne sunt prezentate marile imperii cu contradicțiile lor. Mai presus de toate, vedem cum ambiția de măreție imperială – de la împărații romani la Hitler – este înrădăcinată în visuri utopice și de nemurire. Fiecare imperiu conține semințele propriei sale distrugeri: prin urmare, ce este de fapt progresul social? Cine beneficiază de pe urma lui și cine are de suferit?

„Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu