Europenii aveau numeroase frici în Evul Mediu: „deochiul”, „inima frântă” și „vrăji” de diferite feluri au stârnit panica secole la rând. Conform științei medievale, toate aceste pericole erau reale și puteau fi combătute cu ajutorul unor preparate speciale. Unul dintre acestea a fost așa-numitul „extract de mumie”, care s-a răspândit pe continent în jurul secolului al XII-lea.
Cunoscută sub numele de „Mumia”, această poțiune era destinată unor scopuri medicinale, deoarece se credea că trupurile mumificate aveau proprietăți vindecătoare. Astăzi, știm că această practică nu are nicio bază științifică.
Cu toate acestea, consumul de rămășițe de mumie era acceptat pe scară largă în Evul Mediu, indiferent de clasa socială sau de avere.
Remediu universal, inclusiv pentru ciuma bubonică
Rămâne, totuși, întrebarea: de ce oamenii din Evul Mediu mâncau rămășițe de mumii? Într-un studiu realizat de Universitatea Southwestern Queensland din Australia, antropologul Marcus Harmes pune această practică medievală europeană pe seama lipsei de explicații pentru apariția unor molime.
În cercetarea asupra remediilor artizanale folosite în Evul Mediu, el a descoperit că extractul de mumie era o soluție folosită pentru diverse afecțiuni fizice și psihice pentru care nu exista o explicație științifică. Uneori putea fi vorba de o simplă durere de cap sau de stomac.
În jurul secolului al XII-lea, odată cu izbucnirea celui mai devastator val de ciumă din istoria Europei, această soluție a fost folosită pentru a vindeca buboanele (ganglionii limfatici inflamați):
„Conduși în primul rând de credința că rămășițele umane măcinate și vopsite puteau vindeca orice, de la ciuma bubonică la dureri de cap, oamenii au fost fascinați de cadavrele bandajate ale vechilor egipteni din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea”, explică autorul pentru The Conversation.
Potrivit lui Harmes, această alternativă medicinală a fost folosită timp de cel puțin 500 de ani. În absența antibioticelor, pentru medicii medievali era logic ca craniile și alte oase de la mumiile egiptene să poată ameliora boli pentru care nu exista niciun leac.
Însă, chiar și la apogeul acestor practici medievale, au existat oameni care au avut serioase rezerve.
O enormă piață neagră de mumii false
Unul dintre cei mai acizi critici ai practicii medievale de a mânca mumii a fost medicul francez Guy de la Fontaine. Dedicat tratării cazurilor din rândul familiei regale franceze, el se îndoia că „Mumia” era un medicament util, deoarece multe dintre cadavrele mumificate nici măcar nu proveneau din Egipt.
În schimb, în Evul Mediu a fost creată o vastă rețea în care erau contrafăcute mumii. Multe dintre ele erau cadavrele unor egipteni contemporani cu traficanții. În secolul al XIV-lea, rămășițele unor țărani egipteni fuseseră tratate pentru a arăta ca niște mumii antice, după cum documentează Science History Institute.
Cu toate acestea, alți membri ai familiilor regale europene au insistat să mănânce mumii vreme de secole, mult timp după Evul Mediu. Cel mai notoriu exemplu este cel al regelui Carol al II-lea al Angliei, care a încercat să scape de migrene mâncând cranii zdrobite, așa cum este documentat de The Lancet Neurology.
Monarhii medievali credeau că puteau atrage favorurile faraonilor decedați
Precum Carol al II-lea, și alți monarhi credeau că puteau atrage favorurile faraonilor decedați prin ingerarea rămășițelor lor „sănătoase”.
Monarhii europeni se făceau astfel sclavii credinței absurde că ingurgitarea de „viță nobilă egipteană” era bună pentru sănătatea celor care se îmbolnăveau.
Astăzi, nu există dovezi care să susțină o corelație între aceste acțiuni. Mumiile egiptene nu mai sunt folosite ca remediu artizanal.
În schimb, sunt văzute ca produse unice ale ritualurilor funerare ale unei civilizații antice, vestigii care ne permit să înțelegem mai bine relația egiptenilor cu moartea și transcendența.