De ce lemnul ia foc, dar nu și metalul?

Imaginează-ți că stai în fața unui foc în natură. Un miros de fum plutește în aer în timp ce o oală cu mâncare fierbe la foc deschis. În timp ce privești limbile portocalii care pâlpâie, te-ai putea întreba: De ce buștenii ard, dar nu și oala de metal?

Motivul pentru care unele lucruri iau foc, iar altele nu se reduce la legăturile lor chimice și la energia necesară pentru a schimba sau a rupe aceste legături.

Foto: Wikimedia

Dar, mai întâi, iată o introducere cu privire la foc. Ca să se producă, acesta are nevoie de câteva lucruri: oxigen, căldură și combustibil.

Oxigenul este un gaz care se află în aer. Căldura poate fi creată prin frecare, cum ar fi atunci când aprinzi un chibrit, sau poate fi creată în alte moduri, cum ar fi un trăsnet.

Combustibilul este lucrul care arde: în general, acesta poate fi orice lucru alcătuit din material organic.

În acest caz, „organic” se referă la moleculele care sunt alcătuite în principal din legături carbon-hidrogen și care uneori includ oxigen sau alți atomi, cum ar fi fosforul sau azotul.

Arderea este o reacție chimică ce eliberează energie dintr-un sistem instabil cu legături chimice relativ slabe. Materiale precum lemnul și hârtia, care iau foc cu ușurință, sunt fabricate din celuloză – o moleculă compusă din legături între carbon, hidrogen și oxigen.

Și atunci când ceva arde, sfârșește prin a elibera multă energie, iar acea energie trebuie să ajungă undeva.

Când un obiect din lemn ia foc, celuloza din care este alcătuit lemnul este transformată în dioxid de carbon și vapori de apă, ambele molecule foarte stabile, cu legături puternice.

Energia eliberată de această reacție chimică excită electronii din atomii de gaz, care, la rândul lor, emit lumină vizibilă. Această lumină ne apare ca o flacără.

Să revenim la bușteanul care arde versus oala fierbinte de supă: diferența dintre un buștean și o oală de metal are de-a face cu cât de bine poate materialul să distribuie energia atunci când se află sub acțiunea focului, ceea ce se reduce la cât de puternice sunt legăturile sale chimice.

Legăturile chimice puternice din metal nu pot fi rupte cu ușurință. O bucată de lemn, în schimb, nu are aceste legături puternice, așa că nu are capacitatea de a absorbi energia de la flacără.

În loc să absoarbă energia, lemnul o eliberează prin incendiere. Dar metalul din oală are o capacitate uriașă de a absorbi acea energie și de a o disipa, motiv pentru care oala se va simți fierbinte la atingere.

O mai bună absorbție a căldurii poate, de asemenea, să împiedice lemnul să ia foc. Dacă o flacără ar fi aplicată pe un pahar de hârtie umplut cu apă, paharul nu ar arde.

Deoarece apa din pahar poate absorbi căldura, hârtia nu va lua foc. Câteva metale, totuși, ard. Astfel de „metale combustibile”, printre care se află și titanul, sunt folosite pentru a face artificii.

Metalele din artificii sunt sub formă de pulbere, ceea ce oferă o suprafață mai mare de reacție rapidă cu căldura și oxigenul.

Atunci când aceste metale sunt expuse la suficientă căldură pentru a reacționa cu oxigenul, cantitatea de energie eliberată le face să ardă în culori diferite.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #6 - 27 de Întrebări din Economie, Jurnalism, Muzică și Turism

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu