De ce în Antarctica nu există urși polari? Ar putea ei să supraviețuiască la Polul Sud?

Arctica și Antarctica, deși sunt habitate similare în unele privințe, sunt populate cu creaturi foarte diferite. La ambii poli trăiesc o varietate de specii de foci și de balene, dar numai în Arctica trăiește cel mai mare urs de pe Pământ, ursul polar.

Urșii polari (Ursus maritimus) și puii lor pot fi găsiți în jurul cercului polar în Canada, Alaska, Groenlanda (parte a Danemarcei), Norvegia, Rusia și, ocazional, în Islanda.

Blana unui urs polar este special potrivită pentru temperaturi care pot coborî sub -30 de grade Celsius.

Aceste animale trăiesc pe gheață cea mai mare parte a vieții lor, hrănindu-se cu foci, bogate în grăsimi, care îi mențin energici pentru perioade lungi.

de ce in antarctica nu exista ursi polari
Foto: Pexels

Antarctica are, de asemenea, gheață pe mare, temperaturi scăzute și foci. Atunci, de ce nu există urși polari pe cel mai sudic continent? Răspunsul are legătură cu evoluția și cu istoria geologică a Pământului.

„Urșii sunt în mare parte un fenomen al emisferei nordice. În afară de ursul andin (Tremarctos ornatus) din America de Sud, urșii apar doar în emisfera nordică. Nu există un motiv anume pentru acest lucru, ci doar faptul că unele specii evoluează în anumite locuri, iar altele nu. Biogeografia este plină de ciudățenii”, a declarat pentru Live Science Andrew Derocher, profesor de științe biologice la Universitatea Alberta din Canada, care a studiat urșii polari timp de aproape 40 de ani.

Pentru urșii polari, în mod specific, nu a existat niciodată un moment în istoria lor evolutivă când polul nord și polul sud erau conectate prin gheață (sau prin uscat, de altfel).

Ursul polar este cel mai mare carnivor terestru din lume, și totuși nu nu este o specie terestră. Urșii mari și albi trăiesc pe gheața marină aproape toată viața lor, venind doar ocazional pe uscat pentru a se reproduce.

Urșii polari sunt o specie relativ tânără. Ei au evoluat de la un strămoș comun al ursului brun (Ursus arctos) cândva între 5 milioane și 500.000 de ani în urmă, explică Derocher. Dar chiar și în urmă cu 5 milioane de ani, continentele se aflau în poziții similare cu cele de astăzi, astfel că urșii polari nu au avut niciodată ocazia să călătorească de la un pol la altul.

Cea mai apropiată masă continentală de Antarctica este vârful sudic al Americii de Sud, care include Chile și Argentina. Pentru a ajunge în Antarctica, urșii polari ar trebui să traverseze înșelătorul Pasaj Drake.

De asemenea, zona este cunoscută pentru furtunile puternice și mările agitate, deoarece apa rece din sud se întâlnește cu apa caldă din nord. Dar dacă urșii polari ar avea această oportunitate, ar supraviețui la Polul Sud?

de ce in antarctica nu exista ursi polari
Foto: Enciclopedia Britannica

Pentru Derocher, răspunsul este simplu: „S-ar simți atât de bine în Antarctica…”

În Arctica, urșii polari se hrănesc cu foci și ocazional cu păsări sau ouă. Antarctica este abundentă în toate acestea, cu șase specii de foci și cinci specii de pinguini. În plus, niciunul dintre aceste animale nu a evoluat pentru a se feri de prădătorii mari, care cutreieră pământul.

Peisajul Antarcticii ar fi ca un bufet deschis pentru un urs polar, motiv pentru care nimeni nu ar trebui să aducă vreodată urși polari acolo. Apetitul lor vorace, combinat cu ignoranța faunei locale față de marii prădători terestre, ar duce probabil la un colaps ecologic.

Probabil că este mai bine ca marele urs alb să rămână în nord.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Un comentariu la „De ce în Antarctica nu există urși polari? Ar putea ei să supraviețuiască la Polul Sud?”

Lasă un comentariu