De ce femeile hinduse își dădeau foc când rămâneau văduve? Sati, un ritual întunecat

Vechea tradiție hindusă numită sati, în care o văduvă se arunca pe rugul soțului ei și murea arzând, a fost inițial un act voluntar, considerat curajos și eroic, dar în timp a devenit o practică forțată.

În acest articol îți prezentăm istoria întunecată a unui ritual care, cu toate că este interzis, încă mai are adepți în India.

Ce înseamnă sati?

O pictură din secolul al XIX-lea care descrie actul sati. Foto: Wikimedia

Inițial, sati desemna o femeie care se autoincendia voluntar la scurt timp după moartea soțului ei. Termenul derivă din cuvântul sanscrit „asti”, care înseamnă „ea este pură / adevărată”.

În termeni mitologici, Sati era numele soției zeului Shiva. Tatăl lui Sati, care nu l-a respectat niciodată pe Shiva, își disprețuia adeseori ginerele. Pentru a protesta împotriva urii pe care tatăl ei o nutrea față de Shiva, Sati și-a dat foc.

În timp ce ardea, s-a rugat să renască din nou ca soție a lui Shiva, ceea ce s-a și întâmplat, iar noua ei încarnare s-a numit Parvati.

Indienii obișnuiau să justifice practica sati pe baza acestei povești, numai că, atunci când și-a dat foc, Sati nu era văduvă. Prin urmare, în realitate, practica nu pare să aibă legătură cu această poveste.

Văduvele erau omorâte

Conform vechilor obiceiuri hinduse, sati simboliza încheierea unei căsătorii. Era un act voluntar prin care, ca semn că era o soție devotată, o femeie își urma soțul în viața de apoi. Prin urmare, era considerată cea mai înaltă formă de devotament al unei soții față de soțul ei defunct.

Cu timpul, însă, a devenit o practică forțată. Femeile care nu doreau să moară în flăcări erau forțate să o facă în diferite moduri.

În mod tradițional, o văduvă nu avea niciun rol de jucat în societate și era considerată o povară. Astfel, dacă o femeie nu avea copii care să o poată întreține, era presată să accepte sati.

Istoria sati

Descrierea ritului sati în opera exploratorului Frederik de Houtman, desen din 1597. Foto: Wikimedia

Documentele istorice ne spun că sati s-a răspândit în timpul Imperiului Gupta, între anii 320 și 550. Incidentele sati au fost înregistrate pentru prima dată în Nepal în anul 464 și, mai târziu, în Madhya Pradesh, în 510.

Practica s-a extins apoi în Rajasthan, unde au avut loc cele mai multe cazuri de sati de-a lungul secolelor. Inițial, practica sati a fost limitată la familiile din casta Kshatriya (a războinicilor) și abia mai târziu s-a răspândit la castele inferioare, devenind practicată pe scară largă în rândul tuturor claselor sociale.

Sati a atins apogeul între secolele XV și XVIII. În această perioadă, în fiecare an erau arse de vii până la 1.000 de văduve, cel mai des în India și în Nepal. Cu toate acestea, practica era populară și în țări precum Rusia (în partea răsăriteană), Fiji și Vietnam.

Cum se desfășura ritualul sati

Cele mai multe relatări descriu fie femei așezate pe rugul funerar al soților lor, fie culcate lângă cadavru. Unele texte menționează că femeile săreau pe rug după ce acesta era aprins, în timp ce altele relatează că femeile se așezau pe rug și apoi îl aprindeau chiar ele.

De asemenea, practica varia de la o regiune la alta. În unele locuri, de exemplu, se construia o colibă mică pentru văduvă și soțul ei decedat.

În alte regiuni, cadavrul soțului era așezat într-o groapă împreună cu materii prime folosite drept combustibil, apoi văduva trebuia să sară înăuntru imediat ce focul era aprins.

De asemenea, erau răspândite și metode de execuție mai puțin chinuitoare. De pildă, înainte de a fi așezată pe rugul funerar, o femeie putea lua otravă sau diverse medicamente, astfel încât să moară sau cel puțin să devină inconștientă înainte să fie mistuită de flăcări.

Uneori, văduva era mușcată de șarpe sau își tăia artera carotidă sau venele de la încheieturile mâinilor înainte de a fi așezată pe rug.

Existau, totuși, anumite reguli care exceptau unele femei de la această practică. Prima regulă sati prevedea că nicio văduvă care era însărcinată, avea menstruație sau avea copii foarte mici nu putea lua parte la acest ritual.

Despre femeile care comiteau sati se spunea că au murit caste, ceea ce, credeau oamenii, însemna că aveau karma bună și urma să aibă parte de o viață mult mai bună după reîncarnare.

Dar această justificare nu funcționa în cazul femeilor brahmane, deoarece acestea aparțineau deja celei mai înalte caste, așa că, din punct de vedere karmic, nu puteau beneficia de sati și, prin urmare, nu erau obligate să îl practice.

Pietrele sati și sinuciderile colective

Un altar al soțiilor maharajahilor din Jodhpur care au murit prin sati. Foto: Wikimedia

Sati a fost practicat frecvent în Rajasthan, mai ales de femeile din familiile regale. A fost creată o piatră sati, care era un memorial al tuturor soțiilor de regi decedate în acest mod.

Înainte de a-și da viața, reginele își lăsau amprentele mâinilor pe perete, pentru a fi amintite ca soții curajoase și devotate. Unele dintre aceste amprente pot fi încă găsite în interiorul Fortului Mehrangarh.

În Rajasthan și Madhya Pradesh s-a practicat și Jauhar. Acest ritual era o sinucidere colectivă a văduvelor familiilor regale care alegeau să moară ca să nu fie capturate, violate și dezonorate de cei care ieșeau învingători în războaie.

Această practică a luat amploare în secolele XIV-XV, când conflictele hindușilor cu musulmanii erau la apogeu în nord-vestul Indiei. Pentru a comite Jauhar, în interiorul fortărețelor erau construite camere speciale inflamabile. Practica Jauhar a fost bine descrisă în filmul indian Padmavat.

Interzicerea sati

Dacă e să dăm crezare relatărilor istorice, practica sati a fost interzisă de mai multe ori între secolele XV și XVIII. În 1582, împăratul mogul Akbar a scos sati în afara legii, iar în 1663, Aurangzeb a încercat să o elimine din nou.

Chiar și portughezii, francezii și britanicii – care au ajuns în India în timpul perioadei coloniale europene – au încercat să oprească sati. În 1850, britanicii și-au înăsprit regulile împotriva acestei practici.

Sir Charles Napier a ordonat ca orice preot hindus care oficia o ardere de văduve să fie spânzurat. Statele princiare din India din acea perioadă au fost, de asemenea, presate să elimine complet sati.

Ram Mohan Roy a fost unul dintre principalii reformatori indieni care s-au opus acestei practici.

Legea privind prevenirea ritualului sati (1987)

O văduvă din casta Dhangar este îngropată de vie alături de cadavrul soțului ei. Imagine din Códice Casanatense (1540). Foto: Wikimedia

În 1987, în satul Deorala din Rajasthan, Roop Kanwar, o femeie căsătorită în vârstă de 18 ani, a fost forțată să facă sati după ce soțul ei a murit, la doar opt luni de la căsătorie.

Tânăra a refuzat. În consecință, câțiva bărbați din sat au drogat-o și i-au dat foc cu forța. Poliția a investigat cazul, iar bărbații au fost arestați.

Având în vedere acest incident, guvernul a elaborat Legea privind prevenirea sati, care prevede că este interzis să forțezi sau să încurajezi o femeie să facă sati, iar oricine comite acest act este pasibil de pedeapsa cu moartea.

Și totuși, unele văduve încă aleg să moară prin sati – între 2000 și 2015 au fost înregistrate cel puțin patru astfel de tentative.

Ca să știi mai mult, citește „India secretă”

Paul Brunton a fost unul dintre cei mai mari exploratori și cercetători ai tradițiilor spirituale ale Orientului. Urmând o chemare interioară, Brunton petrece luni întregi călătorind prin India, vorbind cu yoghini, fachiri și mistici – unii autentici, alții nu.

Dacă ar conține numai descrierile călătoriei, „India secretă” ar constitui un frumos jurnal de călătorie.  Însă detaliile cu adevărat uimitoare din paginile acestei cărți sunt descrierile experiențelor interioare ale lui Brunton, mai ales cele în compania marelui Ramana Maharshi, care îl ajută să își găsească liniștea interioară care vine odată cu înțelegerea și cunoașterea de sine.

Pentru oricine caută un învățător spiritual, sau chiar și pentru cei care l-au găsit pe cel potrivit, această poveste este realmente emoționantă. Folosirea erudită a limbajului de către Brunton, alături de căutarea lui asiduă, atât interioară, cât și exterioară, fac din această carte o lectură captivantă de la început până la sfârșit.

„India secretă” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu