De ce credem în diavol? Este o apărare împotriva bolilor, arată un studiu

Când Moartea Neagră făcea ravagii în Europa în secolul XIV, cel care era adeseori învinuit era diavolul. Abia peste mai multe veacuri adevăratul vinovat avea să fie identificat sub lupa unui microscop.

De-a lungul istoriei, bolile au atras explicații supranaturale. În pofida acestui lucru, antropologii au avut dificultăți în a aduce dovezi în sprijinul ipotezelor care legau evoluția credințelor spirituale de practicile de sănătate publică. Dar s-ar putea ca noile cercetări să schimbe acest lucru.

Diavolii din biserica de la Runc, comuna Ocoliș (județul Alba). Scenă reprezentând Judecata de Apoi. Foto: Adevărul

O echipă internațională de cercetători a scos la iveală dovezi statistice puternice care fac legătura între răspândirea diferiților agenți patogeni și nivelurile ridicate de „vitalism moral” – concept cunoscut mai larg drept credința în forțele spirituale ale binelui și răului, notează Science Alert.

Rezultatele arată că, într-o lume în care cauzele invizibile ale infecțiilor se răspândesc fără oprire, vitalismul moral ar putea să reintroducă acțiunile care păstrează contaminarea la minimum în cadrul a ceea ce este considerată a fi o funcție a „sistemului nostru imunitar comportamental”, întărind aceste credințe.

„Vitalismul moral ar fi putut facilita (sau, cel puțin, justifica cognitiv) strategii de comportament proiectate pentru a limita infecțiile”, scriu cercetătorii în studiu.

Din vremuri antice până în epoca modernă, avem multe exemple care ilustrează felul în care ne imaginăm relația dintre rău și boală. Sub forma exorcismului sau a pogromurilor menite să lichideze populații întregi, moralitatea și boala merg de mult timp mână în mână.

Această legătură dă naștere unor întrebări interesante. Oare răspândirea bolilor a afectat evoluția acestor credințe morale? Oare, la rândul lor, aceste credințe au afectat răspândirea bolilor?

Pentru a afla răspunsul, echipa a derulat mai multe studii, analizând date în căutarea tendințelor care să arate dacă vitalismul moral ar putea reduce riscul de a contracta o boală contagioasă.

Primele două studii au analizat vrăjitoria și credința în deochi, precum și credința în ceea ce am identifica drept diavolul. Folosind modele care comparau aceste credințe din diferite culturi cu răspândirea patogenilor, inclusiv a malariei, a tifosului și a febrei dengue, cercetătorii au descoperit că între credințe și boli exista o legătură puternică.

Cu cât era mai răspândită era o boală, cu atât era mai probabil ca în acea parte a lumii să existe credința în vrăjitorie, deochi sau chiar în diavol. Descoperirea că credința în bătrânul Scaraoțchi este mai comună în locurile în care boala se răspândește cu ușurință este un început bun, dar nu arată felul în care credința și boala se influențează reciproc.

Cercetări realizate anterior arată că există o relație între factorul socio-economic și religiozitate, de exemplu, sugerând că și alte forțe culturale ar putea acționa, promovând atât riscul apariției bolii, cât și tendința de a dezvolta o credință supranaturală.

Caricatură a guvernului englez (reprezentat ca diavol), de Jacques-Louis David (1748 – 1825). Foto: Amazon

Așa că echipa a abordat această chestiune în mod mai direct în al treilea studiu, desfășurând o anchetă de proporții internaționale, al cărei scop era măsurarea vitalismului moral și a comportamentului indivizilor legat de sănătate.

Peste 3.100 de studenți din universități din 28 de țări din lumea întreagă au fost incluși în cadrul analizei finale, care a indicat o asociere puternică între credința supranaturală în bine sau rău și comportamentele care ajută la evitarea contactului cu patogenii.

Luate împreună, rezultatele constituie o puternică dovadă că, prin credința în forțe întunecate ce vatămă trupul, era mai probabil ca oamenii să evite să intre în contact cu patogenii mortali, ceea ce înseamnă că vitalismul moral nu este doar o superstiție primitivă, ci un comportament cu o funcție precisă de autoapărare.

„În acest fel, credințele legate de vitalism moral ar putea reprezenta un mecanism psihologic care să ofere un avantaj de adaptare în mediile caracterizate de o încărcătură mare de agenți patogeni”, concluzionează cercetătorii.

Diavol ducându-l pe Isus, desen dintr-un manuscris francez, secolul XV. Biblioteca Beinecke de Cărți și Manuscrise Rare. Foto: Pinterest

Cum tendințele de a vedea lumea în nuanțe de bine și rău aparțin persoanelor mai conservatoare, nu este greu să ne imaginăm felul în care diavolul s-a simțit ca acasă în comunitățile răvășite de ciumă bubonică.

Pentru antropologii interesați de așa-numitul „sistem imunitar de comportament”, studiul confirmă suspiciunea că forțele morale nu afectează numai felul în care reacționăm la sănătate și boală, ci sunt, la rândul lor, afectate de acești factori.

Asta nu înseamnă că credințele în forțele supranaturale nu pot fi modelate de o varietate de influențe și cu siguranță nu înseamnă că credința în vrăjitoare poate să aibă aceleași rezultate ca medicina modernă când vine vorba de a eradica un microb.

Însă astfel de studii ne ajută să înțelegem mai bine tipul de presiuni istorice care au dus la credința în existența diavolului. Într-o lume în care știința și religia se află adeseori în contradicție referitor la sănătate, este vital să aflăm tot ce se poate afla despre interacțiunea dintre cultură și răspândirea bolilor.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu