Sistemul nostru olfactiv are o relație specială cu memoria, o legătură ale cărei dedesubturi sunt, în mare parte, o enigmă. Simpla adulmecare a unui aliment sau a unui parfum este suficientă pentru a evoca scene specifice stocate în memoria noastră.

Dintre cele cinci simțuri, mirosul este, fără îndoială, cel mai misterios, dar nu numai din această cauză, ci și pentru că există un număr uriaș de arome care, deși pentru unii sunt categoric respingătoare, pe alții îi atrag ca un magnet.

Această legătură dintre parfum și memorie are, de fapt, un nume: fenomenul Proust. Iar misterul său poate fi înțeles din punct de vedere științific, deoarece mirosul este singurul dintre simțurile noastre care nu trece prin talamus (țesut nervos situat în emisferele cerebrale de o parte și de alta a liniei mediane) chiar înainte de prozencefal (care alcătuiește întreaga parte superioară a creierului).

Informația care ajunge la creier de la ochii, urechile, limba sau degetele noastre trece întotdeauna pe aici. Mirosurile pe care le percepem, însă, trec printr-o cale directă către partea conștientă a minții noastre.

Așa că imediat avem parte de faimoasa plăcere de a mirosi benzină. De ce se întâmplă asta? Răspunsul se află în compoziția benzinei.

Molecule puternice și ușoare

Pentru ca „motoarele” noastre olfactive să funcționeze, nasul are nevoie de multe ingrediente, după cum ne amintește Carl Engelking în ‘Discover magazine’. Lubrifianți, antioxidanți, degivranți, sute de alte hidrocarburi, cum ar fi butanul și pentanul, sau chiar compuși numiți BTEX, cum ar fi etilbenzenul, xilenul sau benzenul – toate acestea joacă un rol important, însă doar ultimul (benzenul) este responsabil pentru mirosul amețitor al benzinei.

De fapt, nasul uman este capabil să detecteze o moleculă de benzen dintr-un milion de alte molecule, deoarece benzenul este deosebit de puternic și ușor. Ușurința benzenului înseamnă, de asemenea, că se evaporă foarte repede. Acesta este motivul pentru care îl simțim aproape instantaneu.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că bulbul nostru olfactiv are o densitate mare de conexiuni în apropierea hipocampusului, iar acesta este implicat activ în formarea memoriei.

În acest sens, este posibil ca persoanele cărora le place mirosul de benzină să își fi format o amintire plăcută asociată cu acesta (de exemplu, în copilărie, o călătorie plăcută cu o mașină în care mirosea a combustibil); simpatia ar fi un fel de atașament față de ea.

Eliberarea dopaminei

Există însă o altă teorie, mai „fizică”, și ar putea oferi și ea un răspuns. În acest caz, ideea este că benzenul și alte hidrocarburi, odată inhalate, inhibă activitatea sistemului nervos, ceea ce duce la o senzație de euforie trecătoare, la fel ca un drog.

Această putere de a ne amorți nervii activează calea de recompensă a creierului prin eliberarea de dopamină. Așadar, dacă nu puteți găsi în memorie amintiri din copilărie legate de acest combustibil, este posibil să fi dezvoltat pur și simplu o dependență față de acest miros.

Dar inhalarea benzenului este foarte periculoasă pentru sănătate. În principiu, aceste gaze nu prezintă riscuri spontane, dar dacă sunt inhalate perioade lungi de timp, consecințele pot fi fatale: benzenul, de exemplu, este un potențial cancerigen.

Așadar, este bine să evităm întotdeauna inhalarea acestuia.