Un pamfletar prea periculos: Daniel Defoe, creatorul lui Robinson Crusoe

Dotat cu un sarcasm ieșit din comun, Daniel Defoe a fost spion, revoluționar, pamfletar, prozator și negustor. Sursa de inspirație pentru marile aventuri pe care le-a descris a fost propria sa viață.

Viața lui Defoe a fost plină de intrigi care par să fi fost culese dintr-o operă de ficțiune. Până la moartea sa, survenită la 24 aprilie 1731, istoria personală a lui Daniel Defoe, autorul uneia dintre cele mai importante și mai influente opere din literatura mondială, a fost plină de ambiții și comploturi politice din cauza cărora a ajuns la închisoare.

Daniel Defoe, Robinson Crusoe
Daniel Dafoe, portret păstrat la Muzeul Maritim din Londra. Foto: Wikimedia

Povestea lui Daniel Defoe, născut Foe (deși, ca un capriciu, a adăugat particula „de” la numele său de familie) începe cândva în anul 1660 (data exactă a nașterii sale nu este cunoscută).

Meseria tatălui său, un prosper producător de lumânări de seu, i-a asigurat o copilărie fără greutăți financiare. Familia sa era prezbiteriană, prin urmare contrară postulatelor Bisericii Catolice.

De aceea, tânărul Daniel nu a putut studia la universitățile din Oxford sau Cambridge. A învățat, în schimb, la academia Reverendului Charles Morton, unde a primit o educație atipică și foarte liberală pentru acea vreme.

Sarcasmul l-a băgat în închisoare

Daniel Defoe, Robinson Crusoe
O casă în care a locuit cândva Daniel Defoe, situată lângă Londra. Foto: Wikimedia

După terminarea studiilor, Defoe a ezitat o vreme între a deveni cleric sau a-și urmări pasiunea pentru comerț. În cele din urmă, lipsa de credință l-a făcut să vândă ciorapi de lână, de la care a trecut rapid la comercializarea de tutun și vin.

Până la sfârșitul anilor 1680, Daniel Defoe călătorise deja prin țară, se căsătorise cu Mary Tuffley – cu care a avut opt copii – și acumulase o avere considerabilă. Dar pasiunea sa pentru afaceri l-a transformat într-un speculator, astfel că a ajuns să acumuleze numeroase datorii.

În 1692, după ce a asigurat pentru sume mari de bani mai multe nave nave în timpul războiului cu Franța (ceva foarte riscant), s-a ales cu o datorie de 17.000 de lire sterline (o avere care astăzi este estimată la aproape jumătate de milion de lire), pentru care a trebuit să declare falimentul și să intre în închisoare.

Cu câțiva ani mai înainte de aceste evenimente, în 1685, Defoe l-a susținut pe ducele de Monmouth în revolta sa împotriva regelui catolic Iacob al II-lea, scriind broșuri incendiare împotriva monarhului.

După înfrângerea din Bătălia de la Sedgemoor, Defoe a fost închis și a putut scăpa de sentință numai datorită prieteniei sale cu magistratul George Jeffreys.

În 1702, din nou pe seama prodigiosului său stilou, Defoe a pus iar piciorul în închisoare. De data aceasta, din cauza unui text intitulat „Drumul cel mai scurt al disidenților”.

În cele 29 de pagini pe care se întindea satira, Defoe i-a batjocorit pe tories (politicieni conservatori) imitându-le stilul predicilor pe care le țineau opoziției, prezentându-i astfel drept fanatici.

Daniel Defoe, Robinson Crusoe
Daniel Defoe la stâlpul infamiei, gravură realizată în 1862. Foto: Wikimedia

Deși Defoe și-a publicat anonim textul calomnios, nu a durat mult ca lumea să afle cine era autorul. A fost emis rapid un mandat de arestare pe numele său.

În mai 1703 a fost condamnat de un judecător care avea reputația de a fi corupt și sadic. Defoe a fost condamnat să plătească o amendă uriașă și să rămână în închisoare până la plata acelei sume, ceea ce însemna, practic, închisoare pe viață, deoarece nu avea resurse suficiente pentru a stinge datoria.

Pe lângă amendă și închisoare, judecătorul i-a mai ordonat să petreacă trei zile la stâlpul infamiei, o pedeapsă umilitoare.

La stâlp, pe lângă faptul că trebuiau să suporte disconfortul fizic de a fi imobilizați în loc public, deținuții erau țintele batjocurii oamenilor, care aruncau în ei cu noroi, fructe și legume putrede, animale moarte și excremente. Din când în când, câte o mână mai furioasă arunca și cu pietre, rănindu-i grav pe deținuți.

În timpul petrecut în celulă înainte ca sentința să fie pusă în aplicare, Defoe și-a concentrat sentimentele cu privire la ceea ce îl aștepta într-un poem intitulat „Imn închinat stâlpului infamiei”.

În versuri, arăta că justiția se adaptează după interes și că omul simplu se găsește adesea prins în capcana legii, care îl protejează sau îl pedepsește pentru aceeași faptă în funcție de capriciile epocii.

Poezia a fost distribuită de prietenii săi și, în curând, versurile au început să se răspândească din gură în gură. Efectul a fost surprinzător: odată ajuns la stâlpul infamiei, Defoe a fost salvat de la umilința în public.

În loc de lovituri, scriitorul a primit flori și îmbrățișări, trecând de la statutul de ticălos la cel de erou popular.

Eliberat pentru a deveni spion

Daniel Defoe, Robinson Crusoe
Prima ediție a lui „Robinson Crusoe”, 1719. Foto: Wikimedia

După această experiență, Defoe a intrat în temătoarea închisoare londoneză Newgate, aceeași de care și-au legat numele de-a lungul istoriei și piratul William Kidd, Casanova și Oscar Wilde.

În cele din urmă, Robert Harley, primul conte de Oxford și lider al conservatorilor, a obținut eliberarea lui Defoe și și-a asumat plata datoriilor acestuia.

În schimbul acestui favor, Defoe a fost de acord să lucreze pentru el ca spion. Eliberarea sa a coincis cu Marea Furtună, un ciclon care a măturat sudul Angliei, ucigând aproximativ 8.000 de oameni.

Scriitorul descrie evenimentele în cartea „Furtuna”, considerată un precursor al jurnalismului modern, care reflectă mărturiile supraviețuitorilor.

La scurt timp după aceea, Defoe a fondat ziarul A Review of the Affairs of France, dedicat elogierii salvatorului său, Robert Harley.

„Robinson Crusoe”, cea mai faimoasă lucrare a lui Daniel Defoe

La 25 aprilie 1719, Defoe a publicat primul și cel mai faimos roman al său: „Robinson Crusoe”. În carte, autorul povestește aventurile unui marinar care naufragiază pe o insulă și trebuie să lupte pentru supraviețuire în timp ce se îndoiește de propria sa credință.

Personajul Vineri stând la picioarele lui Crusoe, pe care tocmai l-a salvat din mâinile canibalilor de pe insulă. Ilustrație de Carl Offterdinger (1829-89). Foto: Wikimedia

Succesul covârșitor al romanului, considerat de mulți primul roman modern de limbă engleză, a inspirat o a doua parte, „Noile aventuri ale lui Robinson Crusoe”, precum și o serie întreagă de lucrări „autobiografice”: „Aventurile căpitanului Singleton” (1720), „Jurnal din anul ciumei” (1722) și „Moll Flanders” (1722), în care spune o poveste cu nuanțe protofeministe, o utopie bazată pe o societate patriarhală.

În 1724, autorul avea să scrie ultimul său roman, „Roxana”.

Și, deși, în realitate, Daniel Defoe a scris toate aceste romane cu intenția de a obțină un profit bun, în cele din urmă a devenit unul dintre clasicii absoluți ai literaturii mondiale.

Ca să știi mai mult

Considerată cea mai bine documentată cronică a unei mari epidemii, cartea descriere ororile Marii Ciume din anii 1665-1666, o catastrofă care a ucis 25% din populația Londrei, circa 100.000 de oameni. Pentru scrierea acestei capodopere, Defoe s-a folosit de sursele scrise ale epocii sale, cu abilitate de jurnalist și mult talent literar.

Comandă cartea „Jurnal din anul ciumei” pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>