Tiahuanaco, misterioasa civilizație de pe malurile lacului Titicaca

Între secolele XVI î.e.n. și XII e.n., pe malul lacului Titicaca a înflorit cea mai veche dintre civilizațiile andine, Tiahuanaco. A dispărut brusc și misterios, dar o parte din cultura sa a fost moștenită de alte popoare, cum ar fi incașii.

Cu mult înainte ca Imperiul Inca să domine Anzii, în bazinul lacului Titicaca s-a născut o cultură care, vreme de secole, a fost una dintre cele mai importante din America de Sud.

Statuie Tiahuanaco. În fundal, piramida Akapana. Foto: Wikimedia

O cunoaștem drept Tiahuanaco, botezată astfel după numele capitalei sale, Tiwanaku, oraș situat pe malul sudic al lacului Titicaca.

Născută dintr-o comunitate agricolă firavă, a devenit în timp un imperiu care, în mod neobișnuit, nu a avut nevoie de forța armelor ca să se extindă.

Tiahuanaco a fost o putere religioasă

Originile civilizației Tiahuanaco datează din secolul XVI î.e.n., potrivit arheologului Carlos Ponce, care și-a dedicat o mare parte din viață studiului acestei culturi.

În prima jumătate a istoriei sale, Tiwanaku a avut o populație modestă, care trăia din agricultură și pescuit, obținând din lacul Titicaca toate cele necesare traiului: apă, hrană, combustibil și materiale de construcții.

Domesticirea lamei a fost o adevărată revoluție. Ca animal de povară, lama a permis comerțul cu alte culturi din bazinul Titicaca.

Ceramica – cel mai abundent material arheologic folosit la studiul istoriei Tiahuanaco – și construcțiile monumentale au avut un succes deosebit.

Comerțul a permis culturii Tiahuanaco să se extindă de-a lungul platourilor montane andine, unde astăzi se găsesc granițele dintre Bolivia, Peru și Chile, și să-și consolideze o poziție dominantă față de celelalte popoare din regiune.

Tăbliță pentru prizat tutun. Foto: Wikimedia

Pe măsură ce influența Tiwanaku a crescut, sub umbrela sa comercială și politică au fost înființate orașe noi. Elitele capitalei, controlând canalele de irigații și rutele comerciale, și-au menținut dominația asupra celorlalte orașe, care erau centre de producție pe modelul orașului-mamă.

Mai degrabă decât dominație directă, probabil că ar fi corect să vorbim despre un primat cultural, deoarece Tiwanaku și-a păstrat poziția nu prin arme, ci mulțumită prestigiului său religios.

Influența civilizației Tiahuanaco a fost atât de mare, încât unele dintre practicile acestor oameni, precum ofrandele subacvatice sau închinarea la zeul Viracocha, au fost adoptate – secole mai târziu – de către incași.

Fațeta religioasă este cea mai vizibilă moștenire a culturii Tiahuanaco, deoarece singurele clădiri care au rămas în picioare printre ruinele capitalei sunt cele ceremoniale, printre care Poarta Soarelui, piramida Akapana sau complexul de la Puma Punku (Poarta Pumei).

Tiwanaku a atins cea mai mare splendoare între secolele VII și X, în așa-numita perioadă imperială. Atingerea acestei performanțe fără a recurge la stăpânirea militară o transformă într-un caz rar, mai ales având în vedere că imperiul vecin, Huati – întins pe coasta actualului stat Peru – era cu adevărat o putere militaristă.

Din acest motiv, s-a speculat că aceste două culturi au încheiat la un moment dat o alianță și au constituit un imperiu dual, în care o tabără a contribuit cu forța armelor, iar cealaltă și-a exercitat autoritatea prin religie. Totuși, această teorie nu a fost încă dovedită.

Civilizația dispărută

Piramida Akapana, reconstituire 3D. Se presupune că era prevăzută cu un bazin umplut cu apă care servea drept observator astronomic. Reflectându-se în apă, cerul era împărțit în sectoare care puteau fi studiate de preoți. Foto: Pinterest

Începând cu secolul X, această putere, care fusese cea mai influentă în zonele de mare altitudine, a decăzut rapid și a dispărut în câteva decenii.

Capitala – care, având în vedere dimensiunile, probabil că avea peste 20.000 de locuitori în perioada de glorie – a fost abandonată la sfârșitul secolului XI, în același timp în care așezările care crescuseră sub paravanul său au început să se dezvolte în mod autonom.

Cauzele acestui declin rapid au fost atribuite inițial schimbărilor climatice. Civilizația Tiahuanaco depindea în mare măsură de lacul Titicaca, așa că orice schimbare în tiparul de ploi, inundații sau salinitate a solului ar fi afectat-o grav.

Cu toate acestea, investigațiile ulterioare au concluzionat că, deși asemenea schimbări chiar au avut loc, ele s-au petrecut abia după abandonarea orașului.

A fost luată în considerare și posibilitatea unei invazii, deoarece în aproximativ aceeași perioadă a decăzut și imperiul Huari, însă această teorie nu explică de ce doar capitala a suferit consecințele.

Studierea ceramicii descoperite în diverse așezări Tiwanaku i-a făcut pe arheologi să propună o ipoteză ceva mai plauzibilă: cultura Tihuanaco nu a dispărut, ci s-a răspândit și a evoluat diferit în locuri diferite.

Faptul că și-a bazat influența pe prestigiu, nu pe control direct, se poate să-i fi adus pe termen lung moartea, după ce populațiile care s-au dezvoltat sub umbrela sa au crescut suficient pentru a se desprinde de metropolă.

Poarta Soarelui. Foto: Wikimedia

Deși orașul Tiwanaku a fost abandonat, moștenirea sa culturală s-a păstrat. Drept dovadă, secole mai târziu, la apogeul Imperiului Incaș, lacul Titicaca era încă loc de pelerinaj.

Incașii considerau lacul drept loc de naștere a lumii, iar orașul, deși ruinat, îl considerau spațiu sacru. De asemenea, incașii au moștenit și cultul zeului Viracocha și câteva practici religioase ale civilizației Tiahuanaco.

Preluând cheile succesului celor două mari culturi de la acea vreme (prestigiul religios și rețeaua comercială de la Tiahuanaco și puterea militară de la Huari), au creat o nouă civilizație, care a devenit una dintre cele mai importante din America precolumbiană.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>