10 curiozități despre psihicul uman, marele tărâm neexplorat

Mintea noastră este la fel de plină de surprize precum adâncurile oceanului. Savanții studiază fără încetare creierul uman și află tot mai multe despre tiparele comportamentale și numeroase curiozități despre psihicul uman.

De exemplu, știai că persoanele inteligente au mai puțini prieteni? Sau că majoritatea conversațiilor dintre oameni sunt simple bârfe? În acest articol îți prezentăm zece astfel de curiozități despre psihicul uman, care ne arată că drumul spre autocunoaștere e lung și anevoios.

1. Depresia schimbă percepția culorilor

Curiozitati despre psihicul uman

Aceasta este una dintre cele mai interesante curiozități despre psihicul uman. Cei care suferă de depresie spun adeseori că viața nu mai are culoare. Nu este doar o figură de stil, ci o realitate medicală.

În timpul unui puseu de depresie, retina devine mai puțin sensibilă la culorile contrastante, iar pacienții disting mai greu culorile. Pe expunerea la culori cenușii și pale cresc riscul de depresie și melancolie.

2. Nu te lăuda cu planurile tale

Curiozitati despre psihicul uman 02

Dacă ai decis să începi ceva nou (cum ar fi să nu mănânci seara târziu, să faci sport sau să înveți o limbă străină), nu destăinui nimănui planurile tale! Altfel, nu se va alege nimic de ele.

Când vorbești despre planurile tale, creierul tău le percepe ca fiind îndeplinite și este foarte greu să-l convingi de contrariu. Poate că sună ca o superstiție, însă psihologii au dovedit că această corelație este adevărată.

3. Curiozități despre psihicul uman – Cunoașterea unei limbi străine te ajută să iei decizii

Curiozitati despre psihicul uman 03

Ca să iei decizii mai bune, este util să gândești într-o limbă străină. Savanții cred că oamenii acționează adeseori în mod emoțional atunci când iau decizii importante.

Însă, dacă analizezi situația într-o limbă străină, partea rațională a creierului tău se va implicata în proces. Astfel, abordarea ta va fi mai echilibrată și nu va implica riscuri excesive.

4. Tinerii suferă mai des de depresie

Curiozitati despre psihicul uman 04

Iată una dintre cele mai triste curiozități despre psihicul uman. Un sondaj arată că cei mai nefericiți oameni din lume sunt cei cu vârsta de sub 30 de ani.

Bărbații și femeile cu vârsta între 18 și 30 de ani sunt mai expuși la anxietate și stres. Cine a spus că tinerețea este o perioadă lipsită de griji?

5. Oboseala poate potența creativitatea

Curiozitati despre psihicul uman 05

Dacă vrei să găsești o idee inovatoare, este mai bine să fii obosit. Ideile creative le vin mai adesea celor extenuați, fiindcă creierele lor funcționează mai ineficient: nu resping ideile care pot părea nebunești la început și pe care, în mod normal, le-ar respinge.

Dacă ești o persoană activă dimineața, procesul tău creativ poate începe seara, iar dacă ești o persoană care doarme până târziu, inspirația poate veni dimineața.

6.80% din fiecare conversație sunt bârfe

Curiozitati despre psihicul uman 06

Cea mai mare parte din orice conversație este bârfă și asta nu depinde de gen: bărbații sunt la fel de înclinați să bârfească precum femeile. Savanții au venit cu niște statistici foarte interesante: 80% din conversațiile noastre sunt doar bârfe și schimb de informații despre prieteni și colegi.

Însă bârfa nu e chiar atât de rea: este o cale importantă de comunicare. Îi ajută pe oameni să mențină conexiunile sociale.

7. Curiozități despre psihicul uman – Poți cumpăra fericirea

Curiozitati despre psihicul uman 07

Oamenii spun că este imposibil să cumperi fericirea. Însă psihologii au respins ferm această afirmație. Poți cumpăra sentimentul de fericire, dar pentru asta ar trebui să cheltui banii nu pentru tine, ci pentru rude, prieteni sau în scopuri caritabile.

Când le facem bucurii altora, ne creștem stima de sine, ne percepem ca fiind mai importanți și, în general, devenim mai fericiți și mai satisfăcuți de viețile noastre.

8. Oamenii cu IQ foarte ridicat au puțini prieteni

Curiozitati despre psihicul uman 08

Iată o informație surprinzătoare de pe lista nostră cu curiozități despre psihicul uman. Cu mult timp în urmă, când strămoșii noștri se ocupau cu vânătoarea, prietenia era esențială pentru supraviețuirea tribului, fiindcă era mai ușor să vânezi în grup.

Oamenii încă se împrietenesc, însă nu de dragul unor astfel de beneficii. Un studiu recent a arătat că oamenii cu un IQ ridicat nu au nevoie de mulți prieteni. Asta, deoarece mintea le este ocupată cu rezolvarea unor probleme cu adevărat importante și percep comunicarea ca fiind o pierdere de timp.

9. 20 de secunde sunt de ajuns pentru a câștiga încrederea

Curiozitati despre psihicul uman 09

Pentru a câștiga încrederea unei persoane, ar trebui să o îmbrățișezi timp de aproximativ 20 de secunde. Asta deoarece oxitocina, un hormon secretat atunci când ne simțim în siguranță (inclusiv atunci când suntem alături de cei iubiți), ne calmează și ne relaxează.

Așadar, iată un motiv în plus pentru îmbrățișări în serile lungi de iarnă!

10. 80% din gândurile oamenilor sunt negative

Curiozitati despre psihicul uman 10

În fiecare zi avem, în medie, între 12.000 și 60.000 de gânduri. 80% dintre aceste gânduri sunt negative și cele mai multe se repetă în fiecare zi. Așa că toate gândurile prostești care îți vin zilnic în cap în fiecare zi sunt absolut normale – toți ne confruntăm cu ele.

Articole fascinante

>