20 de curiozități despre igienă, eterna problemă a omenirii

Curățenia este o treabă serioasă; mâinile murdare au ucis nenumărați oameni, printre care și un președinte al SUA. În continuare, îți prezentăm o listă de curiozități despre igienă care – sperăm – îți vor îmbogăți cultura generală.

1. Iată prima informație: termenul „igienă” vine de la „Higia”, zeița greacă a sănătății, curățeniei și… a Lunii.

2. Corpul uman găzduiește aproximativ 1.000 de specii de bacterii. Există mai mulți microbi pe corpul tău decât oameni pe Pământ.

3. Săpunul antibacterian nu este mai eficient în prevenirea infecțiilor decât săpunul obișnuit, iar triclosanul (ingredientul activ din săpunul antibacterian) poate să perturbe activitatea hormonilor sexuali.

4. Un studiu desfășurat pe 11.000 de copii a arătat că un mediu prea igienic crește riscul de eczemă și astm.

5. Călugărilor Jain Dharma (o religie minoritară în India) le este interzis să-și îmbăieze altă parte a corpului în afară de mâini și picioare. Aceștia cred că, dacă s-ar îmbăia, ar pune în pericol viața a milioane de microorganisme.

6. De fiecare dată când tragem apa după utilizarea toaletei, dacă lăsăm ridicat capacul closetului, bacteriile sunt împrăștiate de jetul de apă până la doi metri distanță de vas. Dacă în încăpere mai există și uscătoare cu aer cald, microorganismele vor fi răspândite și mai departe.

Sursa datelor. Grafică: Incredibilia

7. Săpunul își primește numele de la mitologicul munte Sapo. Grăsimea și cenușa de la sacrificiile de animale realizate pe acest munte ajungeau în Tibru, creând un agent rudimentar de curățare, care ajuta femeile la spălatul rufelor.

8. Egiptenii antici și aztecii se frecau cu urină pe piele pentru a vindeca tăieturile și arsurile. Ureea, o substanță chimică din urină, este cunoscută pentru faptul că ucide ciupercile și bacteriile.

9. Henric al IV-lea, rege al Angliei, le cerea cavalerilor săi să facă baie „măcar o dată în viață” – în timpul ceremoniilor în care erau numiți cavaleri.

10. În secolul XVIII, gunoiul și excrementele pe care englezii le aruncau pe fereastră direct în stradă au contaminat rezervele de apă ale Londrei, iar localnicii au fost astfel obligați să bea… orice altceva aveau la îndemână. Au recurs la gin.

11. O elevă de clasa a șaptea din Florida a câștigat premiul concursului de știință organizat de școala ei, demonstrând că există mai multe bacterii în mașinile de gheață din restaurantele fast-food decât în apa din closet.

12. Nu există nicio „regulă de cinci secunde” când vine vorba de mâncatul alimentelor scăpate pe jos. Bacteriile nu au nevoie de timp ca să contamineze mâncarea.

13. Prima perie de dinți adevărată, făcută din fire de păr de porc siberian inserate într-un mâner din os de vită, a fost inventată în China în 1498. Însă spălatul pe dinți a devenit un obicei în Vest abia când soldații au fost obligați să îl practice, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Sursa datelor. Grafică: Incredibilia

14. Hârtia igienică „fără așchii” a fost introdusă pe piață abia în 1935. Opțiunile anterioare includeau mușchiul de tundră pentru eschimoși, un burete cu apă sărată pentru romani și frunzele de porumb, brusture sau alte plante, în restul lumii.

15. NASA a cheltuit recent 23.4 milioane de dolari proiectând o toaletă pentru navele spațiale, toaletă care sfidează lipsa gravitației cu o tehnologie de sucțiune de 850 de litri de aer pe minut.

16. În 1843, Oliver Wendell Holmes a dus o campanie care cerea luarea de măsuri sanitare de bază în spitale. Însă a intrat în conflict cu ideile sociale ale timpului și a fost larg dezaprobat.

Istoria este o sursă inepuizabilă de curiozități despre igienă

Ca să înțelegi ce mentalitate aveau oamenii despre igienă, iată ce spunea Charles Meigs, un obstetrician american de frunte: „Doctorii sunt niște domni, iar mâinile domnilor sunt curate!”

17. Iată și cea mai tragică dintre aceste curiozități despre igienă. Aproximativ 25% dintre femeile care nășteau în spitalele europene în secolele XVII – XIX mureau de febră puerperală, o infecție răspândită de doctorii și asistentele care nu respectau normele de igienă.

18. Televizorul ucide (dar nu așa cum te-ai aștepta)! O echipă de cercetători din Arizona a descoperit că telecomenzile sunt cele mai mari purtătoare de bacterii în camerele de spital, mai rău chiar și decât mânerele din toalete.

Telecomenzile răspândeau stafilococul, care este rezistent la antibiotice și care contribuie la cele 90.000 de morți anuale rezultate în urma infecțiilor luate din spitale.

19. Se știe acum că președintele american James Garfield (1831-1881) nu a murit de pe urma glonțului tras de Charles Guiteau, ci în urma faptului că unii membri din echipa medicală care l-a tratat aveau mâinile murdare, provocându-i o infecție gravă, din cauza căreia a murit trei luni mai târziu.

20. Aproximativ 20% dintre oameni nu se spală pe mâini după ce folosesc toaleta. Dintre cei care, totuși, se spală, doar 30% folosesc săpun.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu