Deși hienele seamănă cu câinii, sunt înrudite mai strâns cu felinele. Și, în pofida renumelui de mâncători de cadavre, sunt animale ale căror caracteristici fizice sunt făcute pentru vânătoare.

Însușirile de prădător sunt puse deseori la lucru în acest scop; în savana africană, hiena nu iartă nimic: gnu, zebre, antilope de talie mică, păsări și șerpi.

În general, hienele sunt animale nocturne. Au auz și vedere foarte bune și dau dovadă de agilitate mare datorită ghearelor. Acestea le permit o bună tracțiune, astfel că pot să alerge cu viteză mare.

Hienele vânează în grup, izolând prada și alergând-o cu toți membrii clanului. Odată vânătoarea încheiată, hienele se bat pentru mâncare.

Una dintre cele mai cunoscute caracteristici ale hienei este faimosul „râs”, un tip de urlet pe care îl emit frecvent. Hienele sunt organizate în grupuri mari, care pot avea peste 100 de indivizi și sunt conduse de femele.

Relația hienelor cu oamenii este din ce în ce mai tensionată. Într-o Africă tot mai populată, hienele și oamenii intră deseori în contact.

De fapt, triburile masai din Kenya și Tanzania își lasă uneori morții direct pe sol (în loc să-i înmormânteze), pentru a fi mâncați de hiene.

Însă hienele – animale inteligente și îndrăznețe – ajung să se apropie tot mai des de așezări, ucigând animale de fermă și chiar și oameni.

Din aceste motive, în unele părți ale Africii, hienele sunt vânate și considerate dăunători.

Femelele din specia Crocuta crocuta (hiena pătată), mai agresive și mai mari decât masculii, au pseudopenis și pseudoscrot; colocvial, penis și scrot false (mai multe detalii despre acest aspect).

Cea mai plauzibilă teorie cu privire la originea acestui organ este că a evoluat astfel cu rol de protecție: pentru ca hienele să se împerecheze, femela trebuie să deschidă în mod voluntar canalul pseudopenisului, ca să faciliteze copulația.

Această însușire face ca la hiene, spre deosebire de multe alte specii, femelele să decidă care sunt masculii care participă la perpetuarea speciei.

În cele din urmă, această dominație a femelelor a dat naștere unui sistem social matriarhal. Femelele formează adesea coaliții puternice și protectoare cu fiicele lor, ceea ce consolidează matriarhia generație după generație.

Formarea acestor alianțe între femelele înrudite ajută la menținerea statutului social moștenit în cadrul clanului.

În timp ce femelele rămân în același clan pe viață, masculii, odată maturi sexual, trebuie să părăsească familia în căutarea altui grup dispus să-i primească.

În același timp, masculii nu se implică aproape deloc în îngrijirea puilor.

Când clanul se hrănește, cel mai puternic mascul (cel situat în vârful ierarhiei masculine) îi este subordonat cele mai slabe femele (cea situată la coada ierarhiei femelelor). Așadar, în lumea hienelor, femelele mănâncă primele.

Unele animale trăiesc deja într-o lume a plasticului, precum aceste hiene care își duc traiul pe o groapă de gunoi din Harar, Etiopia.

Aici, hienele „vânează” mașini de gunoi, de la care obțin cea mai mare parte a hranei.