Frenologia a fost un mod popular de diagnosticare a bolilor mintale în secolul XIX. Practica presupunea citirea „umflăturilor” de pe capul unei persoane și măsurarea anumitor părți ale craniului pentru a-i descoperi trăsăturile de personalitate.
Practicienii foloseau diagrame de frenologie pentru a stabili exact ce părți ale creierului analizau prin oasele capului. Ca multe alte idei și invenții din secolul XIX, cum ar fi medicamentele care conțineau radiu, frenologia este acum considerată o pseudoștiință. A avut propria sa epocă de mărire și decădere.
În mod surprinzător, deși a fost respinsă ca știință, frenologia a dus la numeroase descoperiri și progrese în domeniul psihiatriei. De asemenea, a fost folosită abuziv de multe ori, pentru a justifica rasismul și sclavia.
Din fericire, frenologia a dispărut în istorie la apusul secolului XIX, cu toate că în anumite părți ale lumii (de exemplu, în Anglia), a supraviețuit până în a doua jumătate a secolului XX.
În acest articol trecem în revistă unele dintre cele mai interesante lucruri despre frenologie și felul în care medicii studiau craniile pacienților ca modalitate de le efectua… teste de personalitate.
Franz Joseph Gall, omul care a creat teoria frenologiei
Franz Joseph Gall a fost un medic german care a elaborat teoria frenologiei la începutul secolului al XIX-lea. În viziunea sa, creierul și mintea erau unul și același lucru; creierul în sine era format din diferite structuri care corespundeau unor comportamente diferite.
Nu a greșit prea mult în privința structurii fizice a creierului, care chiar are secțiuni distincte care controlează diferite funcții, cum ar fi memoria și locomoția.
Johann Spurzheim, omul care a dezvoltat și a popularizat frenologia
Johann Spurzheim a fost unul dintre colegii lui Gall. El a conceput termenul de „frenologie” și a rafinat în continuare teoriile frenologice, afirmând că zonele din creier identificate de Gall corespundeau, de fapt, trăsăturilor de personalitate, nu comportamentelor.
Acest lucru a dus la crearea unor diagrame frenologice care arătau ce secțiune a creierului îi corespundea unei anumite trăsături de personalitate.
Spurzheim a sistematizat teoriile lui Gall într-un domeniu care putea fi practicat cu puțină pregătire. A publicat sub propria sa semnătură teoriile dezvoltate și astfel frenologia s-a răspândit în toată Europa și în America de Nord.
Unii angajatori cereau referințe de la un frenolog înainte de a angaja pe cineva
Punctul culminant al frenologiei a fost de la 1820 la 1840. În această perioadă de douăzeci de ani, unii angajatori refuzau să angajeze candidați dacă aceștia nu mergeau mai întâi la un frenolog.
Unele companii chiar aveau specialiști în frenologie, care așteptau să verifice potențialii angajați. Angajatorii cereau confirmarea că o persoană avea trăsături de caracter bune.
În caz contrar, de unde să fi știut dacă persoana pe care urmau să o angajeze era cinstită și de încredere?
Frenologia a fost folosită pentru a justifica sclavia
Medicul Charles Caldwell, un adept notoriu al pseudostiinței numite frenologie, era și proprietar de sclavi în Kentucky.
A petrecut câțiva ani în Europa, unde a aflat despre această nouă teorie medicală. Când s-a întors în Statele Unite, a început să analizeze craniile sclavilor săi, concluzionând că acestea aveau suprafețe prea mari de „prudență” și „venerație”. Concluzia era simplă: erau oameni ușor de îmblânzit, deci sclavi ideali.
Caldwell susținea că, în funcție de trăsăturile lor, negrii aveau nevoie de un stăpân care să le spună ce să facă, întrucât nu aveau să se nască vreodată cu simțul orientării.
Oamenii din înalta societate s-au folosit de frenologie pentru a-și justifica poziția
Frenologia a fost folosită de mulți pentru a clasifica oamenii. Cei din clasa superioară se mândreau cu „geografia” propriilor cranii pentru a explica de ce erau mai buni decât alții.
Nu datorită priceperii sau strămoșilor lor bogați erau privilegiați, ci pentru că pentru că aveau creierul mai dezvoltat.
Surprinzător, însă, cei din clasele inferioare au acceptat această concluzie, deoarece frenologia susținea că putea îmbunătăți statutul social al unei persoane.
Frenologia a influențat mult psihologia
A doua jumătate a secolului XIX a fost, de asemenea, perioada romantică a psihologiei, în parte datorită lui Sigmund Freud și contemporanilor săi.
Una dintre cele mai importante teorii ale psihologiei afirmă că, odată ce un om se înțelege pe sine, se poate îmbunătăți, poate evolua în plan personal.
ADN-ul unei persoane nu putea hotărî rezultatul final. Același lucru era valabil și pentru frenologie, chiar dacă acest fapt implica măsurarea craniului (ale cărui forme sunt stabilite de ADN).
Ideile principale privind auto-perfecționarea au prins și au ajuns să fie încorporate în psihologie.
Mai mulți scriitori celebri au fost influențați de frenologie
Mulți scriitori din secolul XIX au fost influențați de frenologie. În operele lor, unii chiar au menționat explicit frenologia. Charlotte Bronte o menționează în „Jane Eyre”, de exemplu.
La rândul său, Walt Whitman vorbește despre frenologie în unele dintre poeziile sale. Alți scriitori care erau la curent cu existența acestei practici, pe baza cuvintelor rostite de personajele lor, au fost Upton Sinclair, Nathaniel Hawthorne, Charles Dickens și Joseph Conrad.
Similara cu ‘Doctrine of Signatures’. Au adevar in ele astea