7 adevăruri despre frenologie, „știința” care a justificat sclavia și rasismul

Frenologia a fost un mod popular de diagnosticare a bolilor mintale în secolul XIX. Practica presupunea citirea „umflăturilor” de pe capul unei persoane și măsurarea anumitor părți ale craniului pentru a-i descoperi trăsăturile de personalitate.

Practicienii foloseau diagrame de frenologie pentru a stabili exact ce părți ale creierului analizau prin oasele capului. Ca multe alte idei și invenții din secolul XIX, cum ar fi medicamentele care conțineau radiu, frenologia este acum considerată o pseudoștiință. A avut propria sa epocă de mărire și decădere.

Un bust frenologic creat la Londra în 1821. Foto: Wikimedia

În mod surprinzător, deși a fost respinsă ca știință, frenologia a dus la numeroase descoperiri și progrese în domeniul psihiatriei. De asemenea, a fost folosită abuziv de multe ori, pentru a justifica rasismul și sclavia.

Din fericire, frenologia a dispărut în istorie la apusul secolului XIX, cu toate că în anumite părți ale lumii (de exemplu, în Anglia), a supraviețuit până în a doua jumătate a secolului XX.

În acest articol trecem în revistă unele dintre cele mai interesante lucruri despre frenologie și felul în care medicii studiau craniile pacienților ca modalitate de le efectua… teste de personalitate.

1

Franz Joseph Gall, omul care a creat teoria frenologiei

Franz Joseph Gall. Foto: Wikimedia

Franz Joseph Gall a fost un medic german care a elaborat teoria frenologiei la începutul secolului al XIX-lea. În viziunea sa, creierul și mintea erau unul și același lucru; creierul în sine era format din diferite structuri care corespundeau unor comportamente diferite.

Nu a greșit prea mult în privința structurii fizice a creierului, care chiar are secțiuni distincte care controlează diferite funcții, cum ar fi memoria și locomoția.

2

Johann Spurzheim, omul care a dezvoltat și a popularizat frenologia

Johann Spurzheim a fost unul dintre colegii lui Gall. El a conceput termenul de „frenologie” și a rafinat în continuare teoriile frenologice, afirmând că zonele din creier identificate de Gall corespundeau, de fapt, trăsăturilor de personalitate, nu comportamentelor.

Johann Spurzheim. Foto: Wikimedia

Acest lucru a dus la crearea unor diagrame frenologice care arătau ce secțiune a creierului îi corespundea unei anumite trăsături de personalitate.

Spurzheim a sistematizat teoriile lui Gall într-un domeniu care putea fi practicat cu puțină pregătire. A publicat sub propria sa semnătură teoriile dezvoltate și astfel frenologia s-a răspândit în toată Europa și în America de Nord.

3

Unii angajatori cereau referințe de la un frenolog înainte de a angaja pe cineva

Punctul culminant al frenologiei a fost de la 1820 la 1840. În această perioadă de douăzeci de ani, unii angajatori refuzau să angajeze candidați dacă aceștia nu mergeau mai întâi la un frenolog.

O diagramă frenologică americană din 1895. Foto: Wikimedia

Unele companii chiar aveau specialiști în frenologie, care așteptau să verifice potențialii angajați. Angajatorii cereau confirmarea că o persoană avea trăsături de caracter bune.

În caz contrar, de unde să fi știut dacă persoana pe care urmau să o angajeze era cinstită și de încredere?

4

Frenologia a fost folosită pentru a justifica sclavia

Medicul Charles Caldwell, un adept notoriu al pseudostiinței numite frenologie, era și proprietar de sclavi în Kentucky.

Fragment din „Crania Americana” care arată diferențele dintre craniile diferitelor rase. Fiziologul Samuel Morton pretindea că există asemănări între craniile primatelor și ale africanilor. Foto: Wikimedia

A petrecut câțiva ani în Europa, unde a aflat despre această nouă teorie medicală. Când s-a întors în Statele Unite, a început să analizeze craniile sclavilor săi, concluzionând că acestea aveau suprafețe prea mari de „prudență” și „venerație”. Concluzia era simplă: erau oameni ușor de îmblânzit, deci sclavi ideali.

Caldwell susținea că, în funcție de trăsăturile lor, negrii aveau nevoie de un stăpân care să le spună ce să facă, întrucât nu aveau să se nască vreodată cu simțul orientării.

5

Oamenii din înalta societate s-au folosit de frenologie pentru a-și justifica poziția

Frenologia a fost folosită de mulți pentru a clasifica oamenii. Cei din clasa superioară se mândreau cu „geografia” propriilor cranii pentru a explica de ce erau mai buni decât alții.

Frenologia susținea că trăsăturile de personalitate sunt definite de forma craniului. Stânga: „Zona dragostei părintești este dezvoltată. Mamă cu adevărat devotată, dar nepotrivită ca soție.” Dreapta: „Deficit de dragoste părintească. Nepotrivită ca mamă.” Extras din „Ghid practic de interpretare a caracterelor” (1902), de L. A. Vaught. Foto: Wikimedia

Nu datorită priceperii sau strămoșilor lor bogați erau privilegiați, ci pentru că pentru că aveau creierul mai dezvoltat.

Surprinzător, însă, cei din clasele inferioare au acceptat această concluzie, deoarece frenologia susținea că putea îmbunătăți statutul social al unei persoane.

6

Frenologia a influențat mult psihologia

329. sigmund freud cocaina
Grafică: Incredibilia. Sursa datelor

A doua jumătate a secolului XIX a fost, de asemenea, perioada romantică a psihologiei, în parte datorită lui Sigmund Freud și contemporanilor săi.

Una dintre cele mai importante teorii ale psihologiei afirmă că, odată ce un om se înțelege pe sine, se poate îmbunătăți, poate evolua în plan personal.

ADN-ul unei persoane nu putea hotărî rezultatul final. Același lucru era valabil și pentru frenologie, chiar dacă acest fapt implica măsurarea craniului (ale cărui forme sunt stabilite de ADN).

Ideile principale privind auto-perfecționarea au prins și au ajuns să fie încorporate în psihologie.

7

Mai mulți scriitori celebri au fost influențați de frenologie

Walt Whitman. Foto: Wikimedia

Mulți scriitori din secolul XIX au fost influențați de frenologie. În operele lor, unii chiar au menționat explicit frenologia. Charlotte Bronte o menționează în „Jane Eyre”, de exemplu.

La rândul său, Walt Whitman vorbește despre frenologie în unele dintre poeziile sale. Alți scriitori care erau la curent cu existența acestei practici, pe baza cuvintelor rostite de personajele lor, au fost Upton Sinclair, Nathaniel Hawthorne, Charles Dickens și Joseph Conrad.

Ca să știi mai mult

Ce este mintea? Din ce este făcută, de fapt, adevărata experiență a sinelui? Cum diferă mintea de creier? Cartea îl conduce pe cititor într-o călătorie profund personală și științifică spre adâncurile conștiinței, pe tărâmul experienței subiective și în cotloanele procesării informației – descoperind însușirea de autoorganizare a minții, care se manifestă atât din organismul uman, cât și din relațiile pe care le avem unul cu altul și cu lumea înconjurătoare.

Comandă cartea „Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane” pe Cărturești sau pe Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
  • Tachibana spune:

    Similara cu ‘Doctrine of Signatures’. Au adevar in ele astea

  • >