Cum se descurcau romanii fără hârtie igienică? Foloseau „tersorium”, bățul cu burete

Hârtia igienică face acum parte din viața de zi cu zi a fiecăruia, fiind atât de bine integrată în rutina cotidiană, încât rareori ne mai gândim la ea. Totuși, această realitate plictisitoare ar trebui să ne facă să reflectăm, deoarece, la urma urmei, hârtia igienică este un artefact, o tehnologie și, prin urmare, este adânc înrădăcinată în cultura din care facem parte.

Societatea modernă – societățile occidentale, în general – îi privesc de multe ori pe romani ca fiind culmea civilizației vestice. Le imităm instituțiile și practicile culturale. De ce? Chiar merită?

Latrine romane descoperite la Ostia Antica (Italia). Foto: Wikimedia

Gândindu-te la obiceiurile lor de zi cu zi, realizezi că, în ciuda tuturor realizărilor lor, vechii romani aveau unele practici pe care mulți oameni de azi le-ar găsi revoltătoare. Iată câteva lucruri pe care le făceau când mergeau la baie acești oameni.

Când a erupt Vezuviul, în anul 79, Pompei, Herculaneum și alte așezări romane au fost îngropate sub cenușă ca niște capsule ale timpului. Au fost descoperite în secolul al XVIII-lea și, de atunci, aceste situri s-au dovedit a fi niște ferestre minunate cu vedere spre societatea romană antică.

Multe dintre băile descoperite la Pompei și în alte alte orașe romane antice erau comunale. De multe ori, erau spații frumoase, dotate cu fresce pe pereți, sculpturi așezate prin colțuri și rânduri de plăci de plăci de marmură cu găuri care serveau drept scaune de latrină.

Toaletele romane nu erau dotate cu rezervoare de apă în cădere (precum WC-urile de azi). Unele băi erau conectate la rețele de apă și canalizare, care nu erau altceva decât șuvoaie de apă care curgeau neîntrerupt pe sub scaunele de toaletă.

Replică modernă de xylospongium („băț cu burete”) sau tersorium. Foto: Wikimedia

Așa cum și noi folosim azi toaleta, romanii se așezau pe plăcile de marmură sau de lemn ca să-și facă necesitățile fiziologice, în vreme ce șuvoiul care curge ape sub ei ducea mai departe, pe „apa sâmbetei”, toate „problemele”, spre sistemul de canalizare.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

La final, însă, în loc să recurgă la o bucată de hârtie igienică, romanul folosea adeseori un tersorium (o „perie pentru fund”). Un tersorium este un mic instrument realizat prin fixarea unui burete natural (obținut din Marea Mediterană, de cele mai multe ori) la capătul unui băț, potrivit Sapiens.org.

Romanul se ștergea pur și simplu cu acest burete, clătea tersorium așa cum putea, în funcție de dotările toaletei comune (în apa curgătoare și/sau într-o găleată cu oțet sau apă sărată) și îl lăsa acolo, de unde îl prelua următoarea persoană.

Da, un tersorium era un obiect de igienă folosit de mai multe persoane! Desigur, existau și alte mijloace, cum ar fi utilizarea discurilor ceramice abrazive numite pessoi.

Instrumente de curățare anală cunoscute sub numele de chūgi din perioada Nara (anii 710 – 784), din Japonia. Sulurile de hârtie igienică din fundal ajută la compararea dimensiunilor. Foto: Wikimedia

Privită de la distanța celor două milenii care ne separă, această practică pare azi ciudată. Dar ce obiceiuri aveau romanii atunci când venea vorba de urinat?

De cele mai multe ori, urinau în oale mici pe care le aveau la îndemână acasă și la locul de muncă. Când aceste vase se umpleau, oamenii aruncau conținutul în borcane ceramice enorme care se găseau afară, în stradă.

La fel ca în cazul gunoiului din zilele noastre, echipele specializate treceau o dată pe săptămână ca să adune aceste mari recipiente cu urină și să le aducă la spălătorie. De ce? Pentru că romanii își spălau hainele cu urină.

Urina este plină de amoniac și alte substanțe chimice, care sunt foarte buni detergenți naturali. Dacă ai fi lucrat într-o spălătorie romană, ai fi fost nevoit să calci pe haine toată ziua – desculț și vârât până la genunchi în cuve colosale cu urină umană.

Desen reprezentând o toaletă comună din Roma antică. Foto: Wikimedia

Astăzi, toate aceste lucruri par surprinzătoare, mai ales că hârtia igienică a fost introdusă pe piață abia în 1857, deci în urmă cu relativ puțin timp.

La acel moment, Joseph Gayetty, om de afaceri din New York, a creat pentru prima dată hârtie igienică comercială. Numele său era scris pe fiecare bucată de hârtie în parte (se vindea sub formă de șervețele).

Ca să convingă lumea să cumpere hârtia igienică, Gayetty o prezenta drept „leac pentru hemoroizi”. În 1890, Clarence și Irvin Scott au dezvoltat prima hârtie igienică pe role; brandul lor prosperă și astăzi.

Precum foile lui Gayetty, hârtia lui Scott a fost comercializată inițial ca „produs medical”.

Ca să știi mai mult

Puterea sub influența drogurilor

de Tania Crasnianski

Cartea urmărește relația dintre opt lideri mondiali și medicii care i-au îngrijit timp de ani de zile, ca niște „umbre” care le cunoșteau cele mai intime secrete. Vei afla ce le-au divulgat Adolf Hitler, Winston Churchill, Philippe Pétain, Francisco Franco, Benito Mussolini, John Fitzgerald Kennedy, Iosif Stalin şi Mao Zedong medicilor lor, ce boli au avut și cum au fost tratați. Cartea este o incursiune fascinantă în viața intimă a unor lideri care, din exterior, păreau invincibili.

Distribuie:

Citește în continuare

Adaugă un comentariu