Cum să faci bani din nimic: 7 invenții inutile care și-au îmbogățit creatorii

Cum să faci bani din nimic? Iată o întrebare la care unii dintre noi se gândesc măcar o dată în viață, iar alții, o dată pe zi. În fiecare an, mii de idei sunt transformate în afaceri.

Unele devin „rateuri” imediat, altele produc suficient pentru a se susține și doar câteva, foarte puține, își transformă creatorii în milionari.

În mod surprinzător, nu toate aceste afaceri oferă și ceva util. Dar încrederea creatorilor și marketingul genial au transformat aceste creații inutile în afaceri bănoase.

Acești antreprenori, deși au avut idei ciudate, nu au obținut succesul jucând casino online pe bani reali sau cu un bilet de loterie norocos, ci, de fapt, au avut o lovitură de noroc și s-au îmbogățit dintr-o afacere care părea să nu aibă nicio șansă de succes.

În acest articol îți prezentăm șapte oameni care au găsit răspunsuri absurde la întrebarea „cum să faci bani din nimic” și s-au îmbogățit.

1

Cum să faci bani din nimic: Vinde teren pe Lună

Poți să deții Luna? Ei bine, dacă ești Denis Hope, poți. Datorită unei scăpări din codul juridic al Tratatului Spațiului Cosmic, Denis Hope deține acum Luna.

Conform articolului II din tratat, nicio țară nu poate să dețină Luna. Dar nu este nimic menționat despre indivizi. Prin urmare, la începutul anilor 1980, Denis Hope a trimis o scrisoare Organizației Națiunilor Unite, în care a afirmat că Luna este a lui.

cum sa faci bani din nimic - pamant pe luna-OK
Denis Hope s-a îmbogățit vânzând Luna de pe cer, la propriu. Acum, vinde Marte, Mercur, Venus și Neptun. Foto: Pinterest

Bărbatul a explicat cum vrea să împartă Luna în parcele, pe care apoi să le vândă. De asemenea, a întrebat de ce o persoană nu poate pretinde că este proprietară a Lunii.

Dar ONU nu a răspuns niciodată. În lipsa unui răspuns oficial, considerându-se proprietarul Lunii, Hope a început să vândă parcele pe satelitul Terrei, la prețul de 19.95 dolari.

De atunci, a vândut peste 611 milioane de hectare. Denis Hope le-a vândut bucăți de teren pe Lună inclusiv lui George H. W. Bush, Jimmy Carter și Ronald Reagan, trei foști președinți ai SUA.

Succesul de care s-a bucurat l-a făcut pe Dennis Hope să își extindă afacerea. Astăzi, bărbatul susține că deține și planetele Mercur, Venus, Marte, luna lui Jupiter, Io, și Pluto.

2

Cum să faci bani din nimic: Expediază mesaje scrise pe cartofi


Dintre toate darurile pe care le-ai putea primi, cum te-ai simți dacă cineva ți-ar trimite un cartof cu un mesaj scris cu carioca? Sună incredibil de stupid, dar asta face Coletul cu Cartofi (Potato Parcel).

Site-ul a fost fondat de Alex Craig, de 24 de ani, după ce a absolvit Universitatea din Texas. Ideea i-a venit în timp ce lua masa cu prietena lui.

Compania lui Craig și-a început activitatea în mai 2015. În doar două zile de la lansare, a primit comenzi în valoare de 2.000 de dolari. Venitul mediu lunar generat de Coletul cu Cartofi este acum de 10.000 de dolari.

3

Cum să faci bani din nimic: Vinde pietre pe post de animale de casă

cum sa faci bani din nimic - piatara animal de casa-OK
Gary Dahl s-a îmbogățit vânzând pietre pe post de animale de casă în cutii de carton cu paie și găuri pentru aerisire. Foto: Pinterest

La mijlocul anilor ’70, Gary Dahl stătea la un pahar cu prietenii săi. La un moment dat, conversația s-a concentrat pe subiectul animalelor de companie.

Se discuta despre responsabilitățile și deranjul care vin „la pachet” cu orice animal de casă. Dahl a replicat că animalul său nu-i face probleme. Motivul: animalul era o piatră.

Toată lumea a izbucnit în hohote de râs, însă replica plină de umor a lui Dahl s-a dovedit a fi o extraordinară idee de afacere.

Doi dintre colegii săi au devenit principalii investitori, iar Dahl a cumpărat de la un magazin de construcții mexican pietre netede, pentru câțiva cenți bucata.

Apoi, a ambalat fiecare piatră într-o cutie de carton. Mișcarea cu adevărat genială a fost, însă, manualul de instrucțiuni. Fiecare piatră era livrată împreună cu un manual care conținea instrucțiuni despre îngrijirea, hrănirea și pregătirea pietrei.

Până de Crăciunul anului 1975, Pet Rock devenise o modă. Oamenii începuseră să cumpere în frenezie „piatra de companie” de 3.95 dolari. În șase luni, Dahl a devenit multimilionar.

4

Cum să faci bani din nimic: Vinde ochelari sport pentru câini

cum sa faci bani din nimic - ochelarii pentru caini-OK
Doggles, ochelarii pentru câini, sunt la mare căutare. Creatorii afacerii sunt acum milionari. Foto: Pinterest

În 1997, Roni și Ken Di Lullo, din statul american California, se jucau cu câinele lor într-un parc. În timp ce se jucau cu discul, au observat că animalul avea probleme la recuperarea jucăriei, pentru că soarele foarte puternic îl orbea atunci când sărea.

Drept urmare, i-au pus câinelui o pereche de ochelari de soare, mai mult în joacă, și așa s-a născut ideea de Doggles. Când oamenii din zonă au văzut câinele purtând ochelari sport, tot mai mulți au început să ceară produsul pentru propriii lor câini.

Pe măsură ce cererea a crescut, cuplul a decis să pună bazele unei afaceri. În 2002, au comandat 30.000 de perechi de ochelari de la o firmă taiwaneză și apoi au încheiat un contract cu un lanț de magazine specializate în vânzarea de produse pentru animale.

Astăzi, afacerea Doggles generează venituri de peste trei milioane de dolari.

5

Cum să faci bani din nimic: Vinde puncte pe ecran

cum sa faci bani din nimic - pagina de un milion de dolari-OK
Alex Tew a devenit milionar înainte de a începe facultatea, vânzând cu un dolar fiecare pixel al unui site. Foto: Pinterest

În 2005, britanicul Alex Tew încerca să găsească modalități de a face bani pentru a-și plăti cursurile la Facultatea de Management de la Universitatea din Nottingham.

Cu o lună înainte de începerea cursurilor, tânărul a început să se gândească obsesiv cum să facă să nu se îndatoreze. Așa că, într-o seară, a luat un caiet pe care a scris doar atât: „Cum pot deveni milionar?”

În scurt timp, i-a venit prima idee. A calculat că, dacă ar putea vinde un milion de pixeli dintr-un site pentru publicitate la prețul de un dolar pentru fiecare pixel, ar putea obține cu ușurință banii pentru taxele de școlarizare.

În următoarele două zile, Tew a cumpărat un nume de domeniu și un serviciu de găzduire web cu o sută de dolari și a lansat site-ul MillionDollarHomepage.com.

Pe site, vindea spații publicitare (în blocuri de 10 × 10 pixeli sau chiar mai mari), la prețul de un dolar per pixel. Afacerea a luat avânt și, în câteva săptămâni, Tew a câștigat suficienți bani ca să își plătească studiile.

În 2006, ultimii o mie de pixeli ai site-ului au fost scoși la licitație pe eBay, iar oferta câștigătoare a fost de 38.100 de dolari. Venitul total generat de site a fost de 1.037.100 de dolari. Cu o idee pe cât de simplă, pe atât de bună, Alex Tew a devenit milionar.

6

Cum să faci bani din nimic: Inventează o „taxă de curiozitate”

Există un site unde, dacă plătești un dolar, ți se permite să vezi cine altcineva a mai plătit un dolar ca să vadă cine altcineva a mai plătit un dolar. Sună aiuritor, nu-i așa?

Totuși, proprietarul acestui site a câștigat atât de mult, încât chiar și PayPal (serviciul online prin care se fac plățile) a devenit suspicios cu privire la activitățile din cont.

cum sa faci bani din nimic - cati oameni platesc un dolar-OK
„Câți au plătit un dolar ca să vadă câți au plătit un dolar?” Întrebarea aceasta a atras mulți curioși, care l-au îmbogățit pe Johan McCubbin. Foto: Pinterest

De ce ai nevoie pentru a câștiga bani? Cei mai mulți dintre noi vor spune că trebuie să ai bani (pentru a înființa o afacere) sau abilități (pentru a obține un loc de muncă).

Însă programatorul Johan McCubbin a găsit un răspuns unic la această întrebare: ai nevoie de o întrebare. Așa că a deschis un website pe care a scris o singură întrebare, care a stârnit curiozitatea oamenilor. Întrebarea era următoarea:

„Câți oameni au plătit un dolar pentru a vedea câți oameni au plătit un dolar?”

Indiferent cât de absurd ar părea, o mulțime de oameni au plătit câte un dolar doar pentru a afla câți alții au plătit un dolar. Site-ul a fost nefuncțional o perioadă, însă Johan McCubbin l-a relansat și a implementat un alt sistem de plăți.

7

Cum să faci bani din nimic: Schimbă forma pepenilor

cum sa faci bani din nimic - pepenii patrati-OK
Fără să vrea, fermierii japonezi au lansat o modă care produce milioane de dolari. Foto: Pinterest

Cu toții știm că ai nevoie de mult spațiu pentru a depozita un pepene. Asta era o mare problemă pentru japonezii care foloseau frigidere compacte.

Drept soluție soluție, fermierii au început să cultive pepeni în matrițe în formă de cuburi. Pentru creșterea pepenilor cubici (denumiți și pepeni pătrați) este nevoie de mult mai multă muncă și, prin urmare, aceste fructe sunt cu mult mai scumpe.

Când au pătruns pe piața internațională, pepenii cubici au făcut senzație datorită formei lor unice. Oamenii au început să plătească între 700 și 800 de dolari pentru un singur astfel de fruct.

În curând, pepenii au început să fie cultivați în matrițe diferite, în formă de inimă, în formă piramidală și în alte combinații. Pepenii care cresc în astfel de forme speciale au uneori prețuri de o mie de ori mai mari decât pepenii normali.

Ca să știi mai mult, citește „Enciclopedia invențiilor”

Cartea conține o cronologie detaliată, îmbogățită cu ilustrații uimitoare, care spune povestea invențiilor și a descoperirilor făcute de-a lungul istoriei, de la cele mai primitive unelte de piatră până la cele mai recente sonde spațiale. Enciclopedia oferă amănunte despre cele mai importante evenimente științifice, cum ar fi Revoluția Industrială sau prima aselenizare, dar și despre extraordinara viaţă a oamenilor de știință ale căror idei au construit lumea așa cum o știm astăzi.

„Enciclopedia invențiilor” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu