Cum să dovedești la tribunal că Henry Ford este prost

Henry Ford este cel mai bine amintit pentru modelul T, vehicul care a popularizat automobilele în toate clasele sociale din America, pentru implementarea liniei de asamblare (care, de fapt, nu a fost invenția lui) și pentru că a fost atât de antisemit, încât Adolf Hitler l-a complimentat în cartea „Mein Kampf”.

Dar, în 1919, magnatul a intrat într-o încurcătură care l-a făcut de râs pentru o vreme, o situație în care singurul vinovat a fost însuși Ford.

Henry Ford. Foto: Wikimedia

Într-un articol din 1916, ziarul Chicago Tribune a tipărit un lung șir de insulte, numindu-l pe Ford „anarhist”, „idealist ignorant” și „incapabil să gândească”, după ce omul de afaceri a protestat împotriva mobilizării militare de-a lungul graniței mexicane.

Ford a dat în judecată ziarul, cerând despăgubiri de un milion de dolari. Procesul a început trei ani mai târziu, întinzându-se pe parcursul a trei luni și două săptămâni.

La un moment dat, Ford a luat cuvântul în boxa acuzaților în timp ce avocatul Chicago Tribune se pregătea să demonstreze cât de bine meritată era eticheta de „ignorant”. Magnatului i s-au pus câteva întrebări de bază legate de istoria americană și de propria lui activitate politică.

Printre răspunsurile greșite ale lui Ford s-a numărat credința că Războiul Revoluționar s-a desfășurat în 1812 (de fapt, a avut loc între 1775 și 1783) și că Benedict Arnold (ofițer care a luptat în acel război) a fost un scriitor.

De asemenea, Ford a fost prins repede cu minciuna atunci când a fost întrebat despre singurul an în care a votat. (Informația nu a fost greu de verificat, deoarece candidatul indicat de Ford era mort de mult în momentul în care presupusul vot a fost exprimat.)

Cum unul dintre cei mai bogați și mai faimoși oameni din America a fost făcut să pară că juca într-un spectacol de comedie, transcrierile din instanță ale mărturiei sale au început să ajungă pe străzi și să facă deliciul publicului.

Cei mai bogati oameni din lume - Henry Ford
Ford alături de faimosul model T. Foto: pando.com

Se zvonea că un vânzător viclean din apropierea tribunalului a făcut atât de mulți bani vânzându-le, încât și-a cumpărat o casă din suma obținută. Procesul intentat de Ford (să nu uităm că el a inițiat lupta) legitima, în esență, atacuri care erau vechi de trei ani și, fără îndoială, demult ieșite din conștiința publică.

În cele din urmă, după ce sute de martori au depus mărturie pentru ambele părți, s-a stabilit un verdict în favoarea lui Ford. Pentru tot timpul, energia și umilința cheltuite de omul de afaceri, costurile totale ale procesului au ajuns la 1 milion de dolari. Instanța, în schimb, i-a acordat o despăgubire ridicolă: doar șase cenți.

La 22 de ani după proces, editorul Tribune, colonelul Robert McCormick, i-a scris lui Ford o scrisoare în care și-a prezentat scuzele pentru întreaga afacere. Se pare că Ford a primit-o cu bună dispoziție, pentru că, în timpul unei vizite la Chicago, colonelul a fost invitat să se vadă cu magnatul în vagonul privat ale acestuia.

Într-o notă mai puțin personală, istoricii au relatat de atunci că, deși Ford ar fi putut părea destul de prost în timpul procesului, opinia publică s-a schimbat în favoarea lui ca urmare a înfățișărilor.

Faptul că nu știa prea multe despre istorie l-a făcut pe milionar un personaj mai aproape de oamenii obișnuiți și mai ușor de înțeles.

Ca să știi mai mult, citește „Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea”

O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război, „Pecetluite în istorie” este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre.

Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare.

În binecunoscutul său stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine.

„Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu