O strategie care implică reducerea caloriilor și amânarea meselor ar putea prelungi durata vieții, cu toate că există anumite limitări și condiții de care trebuie să se țină cont.

Un recent studiu extins din Statele Unite, desfășurat pe aproape 1.000 de șoareci, a descoperit că efectele secunde ale restricției alimentare, precum schimbările metabolice și scăderea masei corporale, ar putea implica riscuri pentru sănătate în cazul unor persoane.

Diverse cercetări au arătat frecvent că o gamă largă de animale, de la maimuțe și musculițe de oțet la șoareci și nematode, pot avea o longevitate crescută atunci când li se reduce aportul alimentar.

Totuși, provocările etice și cercetarea clinică limitată fac dificilă determinarea dacă aceeași strategie ar putea extinde și viața umană.

Investigările observaționale care aplică forme mai blânde de restricție calorică, cum ar fi postul intermitent, sugerează beneficii potențiale ce ar putea diminua riscul de moarte prematură.

În plus, studiile de sănătate semnalează pierderea în greutate și reducerea grăsimii corporale ca factori care contribuie semnificativ la extinderea duratei de viață, chiar dacă numărul restrâns de participanți și perioadele de cercetare limitate complică identificarea unei legături directe între aceste schimbări și longevitate.

În cadrul studiului, cercetările ce au inclus 960 de șoareci femele, variate din punct de vedere genetic, au confirmat concluziile anterioare: menținerea unui nivel moderat de înfometare poate conduce la o viață mai lungă.

Șoarecii care au suferit cele mai drastice reduceri calorice au pierdut, în general, aproape un sfert din greutatea pe care o aveau inițial între 6 și 18 luni, în timp ce cei cu o dietă obișnuită au înregistrat o creștere de puțin peste un sfert față de greutatea inițială.

Însă acest regim nu este adecvat pentru toți. Deși șoarecii cu restricții severe trăiau mai mult, cu aproximativ 9 luni mai mult decât cei cu dietă normală, diferențele în longevitate erau remarcabile și în rândul acestor grupuri.

În mod surprinzător, șoarecii care au reușit să își mențină o greutate mai mare aveau, de fapt, o durată de viață mai lungă, ceea ce sugerează că reglarea metabolică nu era factorul determinant în prelungirea vieții.

Cercetătorii afirmă că genetica joacă un rol mult mai semnificativ în stabilirea longevității șoarecilor.

Cei care aveau greutate stabilă în condiții de stres și prezentau o proporție mai mare de globule albe, împreună cu o variație mai redusă a dimensiunii globulelor roșii, aveau șanse de supraviețuire mai mari.

Acest lucru sugerează că un șoarece cu reziliență crescută era mai capabil să reziste presiunilor și să trăiască mai mult. Întrebarea referitoare la motivul pentru care postul regulat sau reducerea caloriilor a determinat unele animale să trăiască mai mult rămâne deschisă.

Evident, este un amestec de factori complexi, care pare a avea mai puțină legătură cu pierderea în greutate și metabolismul decât se credea inițial.

Deși există diferențe între fiziologia șoarecilor și cea a oamenilor, studiul ne provoacă să reconsiderăm coroborarea dintre dietă, sănătate și durată de viață, subliniind rolul esențial al genelor noastre, care, alături de menținerea unei stări de sănătate bune, ar putea influența longevitatea noastră.