Șarpele care, probabil, nu a existat. Ziua sinuciderii Cleopatrei

După ce și-au văzut forțele decimate în Bătălia de la Actium, în septembrie 31 î.e.n., regina egipteană și iubitul ei, generalul roman Marc Antoniu, s-au retras în Alexandria, în așteptarea unui viitor care se arăta nesigur.

Câteva luni mai târziu, cu armata romană a lui Octavian la porțile orașului, Antoniu, disperat, a căzut răpus de propria lui sabie. În fața perspectivei de a-și pierde regatul, Cleopatra s-a sinucis pe data de 10 august 30 î.e.n., lăsându-se mușcată de un șarpe veninos, alături de cele două servitoare ale ei.

„Cleopatra testând otrăvuri pe prizonieri” (1887), de Alexandre Cabanel. Foto: Wikimedia

Totuși, chiar așa să fi stat lucrurile? Dovezile cu privire la moartea Cleopatrei – la fel ca dovezile cu privire la o mare parte din biografia ei – sunt foarte subțiri, potrivit History.com.

Autorii celor mai cuprinzătoare relatări cu privire la viața ei, în special scriitorul roman Plutarh, au trăit la câteva generații după moartea reginei.

Poeții și dramaturgii de mai târziu s-au bazat pe aceste surse ca să o transforme pe Cleopatra într-o figură aproape mitologică, definită în mare parte de puterile ei de seducție și de relațiile sale cu doi lideri romani, Iulius Cezar și Marc Antoniu.

Aceste relatări fictive cu privire la viața și dispariția sa prematură au creat imaginea populară a Cleopatrei ca fiind frumoasa protagonistă a uneia dintre cele mai cunoscute drame romantice din istorie.

Dar, în spatele acestei imagini stătea o regină care, indiferent de aspect, era cu siguranță un lider formidabil și unul dintre cei mai puternici membri ai unei dinastii grecești ce domina Egiptul de mai bine de trei secole.

Ce știm despre moartea Cleopatrei

Potrivit Enciclopediei Britannica, după ce forțele romane au zdrobit armata egipteană în Bătălia de la Actium, Antoniu și Cleopatra s-au retras în Alexandria, de unde au privit neputincioși cum foștii lor aliați și susținători treceau, unul câte unul, de partea lui Octavian.

În aceste condiții, Cleopatra a cerut să-i fie ridicat la palat un mausoleu, lângă un templu dedicat alter ego-ului său, zeița Isis. La finele lunii iulie a anului 30 î.e.n., forțele lui Octavian ajunseseră deja la Alexandria, iar Cleopatra s-a retras în mausoleul ei.

„Cleopatra și Cezar” (1866), pictură de Jean-Léon Gérôme. Foto: Wikimedia

Auzind vestea că regina s-a sinucis, Antoniu a ales să-și ia și el viața, cu sabia. Oamenii lui l-au transportat la Cleopatra, unde liderul roman și-a dat ultima suflare în brațele reginei Egiptului.

Conform lui Plutarh, un membru al gărzilor lui Octavian a avertizat-o în secret pe Cleopatra, la 9 august, că generalul intenționa să plece la Roma peste câteva zile, luându-i cu el pe Cleopatra și pe copiii ei.

A doua zi, Cleopatra s-a închis în mausoleu alături de două servitoare, Iras și Charmion, și i-a trimis o notă lui Octavian, care se afla în Alexandria, probabil în palatul reginei.

La deschiderea scrisorii de la Cleopatra, care cerea să fie înmormântată alături de Antoniu, Octavian și-a trimis imediat oamenii să verifice. După ce au spart porțile mausoleului, au găsit-o pe Cleopatra zăcând moartă pe un pat de aur, cu trupurile celor două slujnice alături.

Avea 39 de ani la momentul morții, conducând Egiptul mai bine de 20 de ani.

Teoria mușcăturii șarpelui

Conform celei mai vehiculate teorii cu privire la moartea Cleopatrei, aceasta a murit din cauza unei mușcături de șarpe, fie o viperă, fie o cobră egipteană.

Sinuciderea ei – dacă a avut loc cu adevărat – a fost una deosebit de poetică: vipera era un simbol al regalității egiptenilor, în timp ce cobra era asociată cu zeița preferată a Cleopatrei, Isis.

Un portret postum al Cleopatrei, cu părul roșu și trăsăturile ei faciale deosebite, purtând o diademă regală. Realizat în secolul I, a fost descoperit în orașul roman Herculaneum, în Italia. Foto: Wikimedia

Potrivit egiptologilor, această teorie ridică o serie de probleme. De exemplu, cobrele aveau de obicei cel puțin 1.5 metri lungime și puteau crește până la 2.2 metri, adică erau mult prea mari pentru a fi introduse în mausoleul Cleopatrei într-un coș de smochine, așa cum spune povestea.

În plus, nu toate mușcăturile de șarpe sunt mortale, iar cele care sunt letale omoară victimele încet și cu durere, fiind greu de crezut că un șarpe ar fi putut să le omoare pe Cleopatra și pe servitoarele sale în scurtul răgaz necesar ca Octavian să-și primească nota și să trimită gărzile.

Dacă Cleopatra s-a otrăvit, într-adevăr, este mai probabil că a băut un amestec letal din plante sau că și-a aplicat un unguent toxic, așa cum a sugerat un istoric antic.

Oricare dintre acestea le-ar fi omorât (pe Cleopatra și pe slujitoarele ei) mult mai rapid decât o mușcătură de șarpe. În 2010, istoricul german Christoph Schaefer a sugerat că Cleopatra ar fi ingerat un amestec fatal pe bază de opiu, o concluzie fundamentată pe studiile efectuate asupra documentelor antice și pe munca sa alături de un toxicolog.

A fost sinucidere?

Astăzi, adevărul pare să ne scape. Fără martori oculari și fără relatări scrise la prima mână cu privire la moartea Cleopatrei, o mare parte din ceea ce știm azi provine de la Octavian, un individ pe care unii l-au considerat suspect principal, nu martor.

Cu siguranță, Octavian dorea moartea Cleopatrei, întrucât regina charismatică reprezenta o potențială amenințare pentru dominația sa în Egipt.

„Întâlnirea lui Antoniu cu Cleopatra” (1885), de Lawrence Alma-Tadema. Foto: Wikimedia

Indiferent dacă Octavian a ordonat sau nu uciderea Cleopatrei și a servitoarelor sale, ceea ce s-a întâmplat în continuare este clar.

Liderul roman le-a ordonat gărzilor sale să-l omoare pe Cazarion, copilul pe care Cleopatra l-a avut cu Cezar, ca să elimine orice posibilitate ca băiatul să devină succesorul mamei sale la tron.

Apoi, a făcut din Egipt o provincie romană, cu el însuși la rang de împărat; ulterior și-a schimbat numele în Augustus. În memoriile sale de mai târziu, Octavian/Augustus s-a asigurat că varianta sa despre Cleopatra și suicidul ei – mușcătură de șarpe – va dăinui peste veacuri.

Cât despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în acel mausoleu, Plutarh a concluzionat cel mai bine:

„Nimeni nu cunoaște adevărul cu privire la această chestiune”.

Ca să știi mai mult, citește „Roma Antică. O istorie pentru toți”

Este un tratat de istorie care nu ar trebui să lipsească din biblioteca ta. Dacă ești un pasionat al istoriei și te fascinează tot ceea ce ține de cultura romană sau ești un părinte al cărui copil va învăța de-a lungul timpului despre Imperiul Roman, acest volum ar trebui să aibă un loc rezervat în colecția ta.

„Roma Antică. O istorie pentru toți” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu