fbpx

Descoperire rară în zona Hațeg: O nouă specie de crocodil preistoric

O nouă specie de crocodil preistoric a fost descoperită, în Bazinul Haţeg, de cercetătorii de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat de presă al UBB, informaţiile despre descoperirea unui craniu de crocodilifom pitic în Bazinul Haţeg, localitatea Pui, au fost publicate de paleontologii Vlad Codrea şi Marton Venczel, din cadrul Departamentului de Geologie al universității.

„Specia de crocodil preistoric aparţine unei linii de evoluție care era considerată dispărută la limita Jurasic/Cretacic (acum 145 milioane de ani). Craniul noii specii Aprosuchus ghirai este excepţional şi tridimensional conservat. Mandibula s-a păstrat în conexiune cu craniul, iar şirurile dentare sunt aproape complete”, afirmă cercetătorii clujeni.

O fosilă de Deinosuchus, un strămoș al crocodililor. Foto: Wikimedia

Până acum, localităţile din Bazinul Haţeg şi din întreaga Transilvanie au furnizat în majoritatea situaţiilor doar dinţi izolaţi, fragmente de cranii sau mandibule provenind de la un atoposaurid de dimensiuni mai mari numit Sabresuchus sympiestodon de la dinţii săi în formă de pumnal.

O reconstituire realizată de cercetătorii universitari clujeni arată că Aprosuchus şi Sabresuchus erau forme apropiat înrudite, cu origini într-o linie cunoscută din Europa odată cu Jurasicul târziu (de exemplu, Atoposaurus, Knoetschesuchus, Alligatorium sau Alligatorellus) şi Cretacicul timpuriu (Theriosuchus).

Noua descoperire arată că această linie a supravieţuit până la sfârşitul Erei Mezozoice, în urmă cu aproximativ 69-70 milioane ani. Dentiţia caracteristică micului crocodil Aprosuchus ghirai indică o hrană bazată pe artropode şi mici vertebrate.

„Descoperirea completează bestiariul vertebratelor pitice cunoscut din aşa-numita Insulă Haţeg, ilustrând biodiversitatea remarcabilă continentală din Cretacicul terminal”, precizează cercetătorii de la UBB Cluj.

Fosila de Aprosuchus ghirai descoperită în Bazinul Hațeg. Foto: Cretaceous Research

Lucrearea cercetătorilor clujeni a fost publicată în revista Cretaceous Research.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.


Dacă te pasionează acest subiect, îți recomanăm să vezi și fosila care arată ca o statuie, dar este dinozaurul perfect conservat.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>