Unul dintre cele mai periculoase posturi dintr-un zepelin german în timpul Primului Război Mondial era cel de observator aerian, a cărui misiune era să observe solul, în căutare de poziții și ținte inamice, în timp ce atârna de o funie lungă atașată de „burta” dirijabilului.
Iscoada stătea într-un vehicul de observație, numit „gondola spionului” sau „coșul spionului”, care era coborât din zepelin, în vreme ce aeronava gigantică rămânea acoperită de nori, în afara razei vizuale a inamicului.
Iscoada devenea „ochii” pilotului zepelinului, trasându-i cursul prin telefon. Chiar dacă era periculoasă, mulți membri ai echipajului preferau poziția, deoarece era singurul loc în care aveau voie să fumeze, potrivit Zeppelin History.
Ernst August Lehmann, căpitan de zepelin german, descrie în cartea sa modul în care el și baronul Gemmingen, nepotul contelui Zeppelin, au dezvoltat acest dispozitiv:
„Ideea noastră era să producem un vehicul mic de observație care să poată fi coborât la o jumătate de milă sau mai mult sub zepelin. În acel vehicul putea sta un observator care să direcționeze traseul și focul, în timp ce zepelinul plutea liniștit deasupra lui, în ceață sau prin nori. Ca inginer, sarcina de a proiecta vehiculul a căzut în seama mea. Nu a fost invenția mea.”
Mai multe persoane veniseră cu idei similare. Ideea finală a venit din partea unui om de afaceri pe nume Hagen, care la acea vreme era și inginer civil în Köln.
Hagen avea un mic magazin de mașinării și, împreună cu Lehmann, a făcut primele teste cu un aparat experimental foarte rudimentar.
Pentru a testa prototipul, Lehmann l-a legat la ochi pe cârmaciul zepelinului și s-a coborât cu un scripete din camera bombelor într-un butoi modificat, prevăzut cu un telefon, conform Amusing Planet.
Atârnând la 150 de metri sub zepelin și folosind o busolă, Lehmann a reușit să-i transmită cârmaciului legat la ochi ce altitudine și unghi de zbor să mențină, direcționând cu eficiență zepelinul.
Cum experimentul a fost un succes, Lehmann a proiectat un vehicul de observație mai rezistent. Gondola era făcută din împletituri, ca un coș, iar ca formă semăna cu un mic aeroplan, cu coadă, cârmă și aripi laterale.
O bară de direcție îi permitea ocupantului să controleze mișcările laterale nesigure dacă zepelinul întâlnea factori perturbatori, precum turbulențele aeriene, însă această măsură s-a dovedit în curând a fi inutilă.
În vehicul se aflau un scaun confortabil, o masă cu o hartă, lumină electrică, un paratrăsnet, o busolă și telefonul. Gondola de spionaj a fost folosită cu succes în timpul bombardării orașului Calais, din nordul Franței, în martie 1916.
Atât baronul Gemmingen, cât și Lehmann voiau să fie primii care să stea în vehiculul de observație, însă Gemmingen a fost cel care a avut întâietate.
Gemmingen a fost coborât la circa 800 de metri sub navă, care rămăsese ascunsă în nori. Mai târziu, Gemmingen a spus că s-a simțit singur după ce zepelinul a dispărut în nori. Lehmann avea să scrie:
„Nu puteam vedea nimic, nici măcar pe Gemmingen. Întunericul și ceața ne înconjurau ca un zid impenetrabil; însă Gemmingen trimitea deja ordine prin telefon, trasându-ne direcția cu busola. Ne-am învârtit în cerc deasupra fortăreței timp de 45 de minute, căci Gemmingen nu se grăbea și voia să arunce bombele cu precizie.”
Nu îi era dificil să conducă operațiunile și, din când în când, ordona să se arunce câteva bombe mici, apoi bombe mari și așa mai departe. Au avut loc cinci atacuri separate, care au avut ca țintă gara, depozitele de pe docuri, arsenalul și alte puncte de interes.
Din când în când, ieșind din suprafața superioară a norilor, cei din zepelin vedeau luminile proiectate de farurile de căutare, ale căror raze loveau norii și erau blocate.
Coșurile pentru spioni au fost adoptate ulterior de către Marina SUA și folosite pe zepelinul cu heliu USS Akron. Însă primul zbor a fost atât de instabil, încât a pus în pericol întregul dirijabil.
Deși coșului i-a fost adăugată o aripă verticală stabilizatoare menită să împiedice legănatul extrem, militarii americani au decis că dispozitivul era prea periculos pentru a putea fi folosit.
La Muzeul Imperial al Războiului din Londra se poate vedea un vehicul de observație tractat de zepelin. A fost descoperit lângă Colchester, după raidul aerian cu zepeline din septembrie 1916.
Se presupune că scripetele care lansa cablul suspendat a scăpat de sub control, iar vehiculul de observație s-a prăbușit la pământ, alături de 1.500 de metri de cablu. Din fericire, în el nu se afla nimeni în acel moment.
DE CE NU AVETI SI PINTEREST ???????????????????