Coșul spionului: Cea mai riscantă poziție dintr-un dirijabil de război

Unul dintre cele mai periculoase posturi dintr-un zepelin german în timpul Primului Război Mondial era cel de observator aerian, a cărui misiune era să observe solul, în căutare de poziții inamice și ținte de bombardament, în timp ce atârna de o funie lungă suspendată de burta dirijabilului.

Iscoada stătea într-un vehicul de observație, numit „gondola spionului sau „coșul spionului”, care era coborât din zepelin, în vreme ce aeronava gigantică rămânea acoperită de nori, în afara razei vizuale a inamicului.

„Coșul spionului” arăta ca o bombă. Foto: pinterest

Iscoada devenea „ochii” pilotului zepelinului, trasându-i cursul prin telefon. Chiar dacă era periculoasă, mulți membri ai echipajului preferau poziția, deoarece era singurul loc în care aveau voie să fumeze, potrivit Zeppelin History.

Ernst August Lehmann, căpitan de zepelin german, descrie în cartea sa felul în care el și baronul Gemmingen, nepotul contelui Zeppelin, au dezvoltat acest dispozitiv:

„Ideea noastră era să producem un vehicul mic de observație care să poată fi coborât la o jumătate de milă sau mai mult sub zepelin. În acel vehicul putea sta un observator care să direcționeze traseul și focul, în timp ce zepelinul plutea liniștit deasupra lui, în ceață sau prin nori. Ca inginer, sarcina de a proiecta vehiculul a căzut în seama mea. Nu a fost invenția mea.”

Mai multe persoane veniseră cu idei similare. Ideea finală a venit din partea unui om de afaceri pe nume Hagen, care era și inginer civil în Koln, la acea vreme.

Hagen avea un mic magazin de mașinării în apropiere și, împreună cu Lehmann, a făcut primele teste cu un aparat experimental foarte rudimentar.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Spionul atârna la câteva sute de metri sub dirijabil, care rămânea ascuns în nori. Foto: Pinterest

Pentru a testa prototipul, Lehmann l-a legat la ochi pe cârmaciul zepelinului și s-a coborât cu un scripete din camera bombelor într-un butoi modificat, prevăzut cu un telefon, conform Amusing Planet.

Atârnând la 150 de metri sub zepelin și folosind o busolă, Lehmann a reușit să-i transmită cârmaciului legat la ochi ce altitudine și unghi de zbor să mențină, direcționând cu eficiență zepelinul.

Cum experimentul a fost un succes, Lehmann a proiectat un vehicul de observație mai rezistent. Gondola era făcută din împletituri, ca un coș, iar ca formă semăna cu un mic aeroplan, cu coadă, cârmă și aripi laterale.

O bară de direcție îi permitea ocupantului să controleze mișcările laterale nesigure dacă zepelinul întâlnea factori perturbatori, precum turbulențe aeriene, însă această măsură s-a dovedit în curând a fi inutilă.

Zepelin de observație la Muzeul Imperial al Războiului, Londra. Foto: Pinterest

În vehicul se aflau un scaun confortabil, o masă cu o hartă, lumină electrică, un paratrăsnet, o busolă și telefonul. Gondola de spionaj a fost folosită cu succes în timpul unui raid de bombardament în Calais, în nordul Franței, în martie 1916.

Atât baronul Gemmingen, cât și Lehmann voiau să fie primii care să stea în vehiculul de observație, însă Gemmingen a fost cel care a avut întâietate.

Gemmingen a fost coborât la circa 800 de metri sub navă, care rămăsese ascunsă în nori. Mai târziu, Gemmingen a spus că s-a simțit singur după ce zepelinul a dispărut în nori. Lehmann avea să scrie:

„Nu puteam vedea nimic, nici măcar pe Gemmingen. Întunericul și ceața ne înconjurau ca un zid impenetrabil; însă Gemmingen trimitea deja ordine prin telefon, trasându-ne direcția cu busola. Ne-am învârtit în cerc deasupra fortăreței timp de 45 de minute, căci Gemmingen nu se grăbea și voia să arunce bombele cu precizie.”

Dirijabilul LZ 129 Hindenburg luând foc. A făcut peste 30 de curse transatlantice. Foto: Wikimedia

Nu îi era dificil să conducă operațiunile și, din când în când, ordona să se arunce câteva bombe mici, apoi bombe mari și așa mai departe. Au avut loc cinci atacuri separate, care au avut ca țintă gara, depozitele de pe docuri, arsenalul și alte puncte de interes.

Din când în când, ieșind din suprafața superioară a norilor, cei din zeppelin vedeau ovaluri luminoase proiectate de farurile de căutare, ale căror raze loveau norii și erau blocate ca și cum ar fi întâlnit un strat de bumbac întins pe mii de metri.

Coșurile pentru spioni au fost adoptate mai târziu de către Marina SUA și folosite de către zepelinul cu heliu USS Akron. Însă primul zbor a fost atât de instabil, încât a pus în pericol întregul dirijabil.

S-a adăugat o aripă verticală stabilizatoare pentru a opri legănatul extrem, însă Marina a decis că coșul era prea periculos pentru a putea fi folosit.

Zepelin de observație la Muzeul Imperial al Războiului, Londra. Foto: Pinterest

La Muzeul Imperial al Războiului din Londra se poate vedea un vehicul de observație tractat de zepelin. A fost descoperit lângă Colchester, după raidul aerian cu zepeline din septembrie 1916.

Se presupune că scripetele care lansa cablul suspendat a scăpat de sub control, iar vehiculul de observație s-a prăbușit la pământ, alături de 1.500 de metri de cablu. Din fericire, în el nu se afla nimeni în acel moment.


Ți s-a părut interesant acest articol? Citește și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Un comentariu la „Coșul spionului: Cea mai riscantă poziție dintr-un dirijabil de război”

Lasă un comentariu