Conte de Saint Germain, marchiz de Montferrat, cavaler Schoening, prinț Rákóczi… a avut multe titluri, dar nimeni nu a știut vreodată adevărata identitate și originea unuia dintre cele mai misterioase și excentrice personaje care au străbătut Europa secolului al XVIII-lea, care s-a întâlnit cu regi, filozofi și aventurieri la fel de excentrici, precum Casanova.
Cunoștea fluent mai multe limbi, compunea și cânta la vioară, avea o mare cultură și cunoștea subiecte esoterice, iar la abilitățile sociale nu îl întrecea nici măcar Giacomo Casanova, ceea ce i-a permis accesul chiar și în cercul regelui francez Ludovic al XV-lea.
La fel ca aventurierul venețian, contele de Saint Germain a fost subiectul a nenumărate bârfe și legende, unele în mod cert exagerate, altele imposibil de verificat.
Contele de Saint Germain, un străin ciudat
Numele contelui de Saint Germain apare pentru prima dată în Anglia în 1745. Horace Walpole, istoric al artei, menționează într-o scrisoare:
„Zilele trecute au arestat un om ciudat, care se autointitulează „conte de Saint Germain”. Este aici de doi ani și nu spune cine este sau de unde vine, dar mărturisește două lucruri incredibile: primul, că nu-și folosește numele real, iar al doilea, că nu a avut niciodată relații sexuale cu vreo femeie. Cântă minunat la vioară, compune, este nebun și nu este foarte sensibil. Se spune că este italian, spaniol sau polonez; că s-a căsătorit cu o persoană foarte bogată din Mexic și a fugit la Constantinopol cu bijuteriile acesteia; un preot, un violonist, un mare nobil. Prințul de Wales și-a manifestat o curiozitate insațiabilă față de el, dar în zadar. Cu toate acestea, nu s-a făcut nimic împotriva lui; a fost pus în libertate; și, ceea ce mă convinge că nu este un gentleman, rămâne aici și spune că îl iau drept spion.”
Până în acest moment, contele era deja o figură bine cunoscută în rândul nobilimii londoneze, pentru că dădea concerte de vioară și îi distra cu abilitățile sale de mare partener de conversație.
Avea reputația de a fi un om ciudat și misterios, deoarece, în ciuda bogăției evidente pe care o afișa prin hainele și bijuteriile sale, nimeni nu avea nici cea mai mică idee despre originile sale, o confuzie pe care el însuși o alimenta susținând mai multe versiuni diferite.
Suspiciunea că era spion îl urmărea în permanență, dar nimeni nu putea să identifice pe cine ar fi trebuit să spioneze sau pentru cine ar fi spionat.
La sfârșitul acelui deceniu, contele a plecat la curtea lui Ludovic al XV-lea al Franței, la care a avut acces prin medierea doamnei de Pompadour, amanta oficială a regelui francez. A câștigat favoarea acestei femei prin talentul de a conversa.
A rămas la curte mai mult de un deceniu, îndeplinind funcții importante, precum cea de mediator în timpul Războiului de Șapte Ani dintre Franța și Marea Britanie, depășindu-și uneori atribuțiile și deplasându-se liber prin Europa, cu nume și pașapoarte false.
Aventurier și mit
Deși misteriosul conte a devenit din ce în ce mai cunoscut, povestea sa nu numai că a rămas neclară, dar a devenit tot mai confuză. La acest lucru a contribuit probabil un episod petrecut la începutul șederii sale în Franța.
Atunci, un comediant englez care îl cunoștea din Londra a decis să profite de faima lui Saint Germain pentru a pune în scenă un spectacol în care l-a caricaturizat.
În acest spectacol a spus lucruri deosebit de ciudate, cum ar fi că i-a întâlnit pe Iisus Hristos și pe Alexandru cel Mare, sau că era nemuritor. Și, cum personajul original era deja excentric în sine, unele dintre aceste afirmații au sfârșit prin a-i fi atribuite contelui, lucru care pe Saint Germain nu părea să-l deranjeze.
La Paris l-a întâlnit și pe Giacomo Casanova, aventurierul venețian, care, deși era el însuși celebru pentru exagerările sale, a fost uimit de acest personaj și mai ciudat decât el însuși, despre care a scris în „Memoriile” sale:
„Acest om extraordinar, destinat prin natura lui să fie regele impostorilor și șarlatanilor, spunea cu ușurință și încredere că are trei sute de ani, că știe secretul Medicinei Universale, că stăpânește natura, că poate topi diamantele, declarându-se capabil să formeze, din zece sau douăsprezece diamante mici, unul mare, fără nici o pierdere de greutate.”
În 1779, după o viață de aventuri, contele de Saint Germain s-a retras în ducatul de Schleswig, în nordul Germaniei de astăzi, unde l-a întâlnit pe prințul Carol de Hesse-Kassel, un nobil care era membru al mai multor societăți secrete și care era foarte interesat de chestiuni mistice, cum ar fi alchimia, una dintre artele pe care contele pretindea că le stăpânește.
Prințul i-a pus la dispoziție un atelier unde cei doi au lucrat împreună la fabricarea de pietre prețioase și bijuterii. Aici a murit la 27 februarie 1784, lăsând în urmă numeroase compoziții muzicale și câteva manuscrise.
A fost contele de Saint Germain fiul principelui de Transilvania?
Identitatea sa a rămas un mister când a murit, deși prințului Carol, persoana în care avea cea mai mare încredere, i-a mărturisit că era fiul Rákóczi Ferenc al II-lea, principe al Transilvaniei.
Alte teorii care au circulat după moartea sa i-au atribuit numeroase alte origini, în special italiană, datorită predilecției sale pentru această limbă în conversație și muzică, deoarece marea majoritate a compozițiilor sale sunt arii.
Potrivit acestei teorii, el ar fi fost fiul nelegitim al unei prințese de Savoia, care fusese educat la curtea familiei de Medici din Florența și care ar fi urmat cursurile Universității din Siena.
Dar, ca multe alte povești din viața acestui personaj misterios, nimic nu poate fi luat ca sigur. Cert este că a fost sursa de inspirație pentru numeroase romane, printre care „Contele de Monte Cristo” al lui Alexandre Dumas, al cărui protagonist este la fel de misterios și surprinzător precum Saint Germain.
De asemenea, în romanul „Pendulul lui Foucault” al lui Umberto Eco, personajul Agliè pretinde că este misteriosul conte de Saint Germain; o ficțiune, dar, în fond, ca atâtea altele care îl înconjoară pe omul real.
