După articolul despre tragedia sinuciderilor colective din Germania de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, continuăm cu un episod la fel de sumbru: sinuciderea liderilor de partid și a unora dintre cei mai importanți ofițeri în timpul unui concert din 1945, unde naziștii au împărțit capsule cu cianură drept cadou.
Hermann Göring și Heinrich Himmler au reușit să scape de spânzurătoare. Amândoi au folosit cianura ca metodă de sinucidere. Această otravă a fost cât se poate de populară printre naziști, judecând după cât de des au folosit-o.
Albert Speer, arhitectul care a fost ministrul nazist al Armamentului și al Producției de Război, și-a prezentat viziunea despre acea perioadă în propria lui autobiografie, apărută în România sub titlul „În umbra lui Hitler”.
Speer a reușit să scape de spânzurătoare la Procesele de la Nürnberg, deși a fost condamnat la 20 de ani de închisoare (a decedat în 1981).
Dar, să ne întoarcem, totuși, în primăvara anului 1945. Pe atunci, nimeni nu mai avea îndoieli că Germania era condamnată. Nu mai rămăsese prea multă carne de tun și aproape toți germanii de sex masculin – adulți și chiar și copii – fuseseră chemați să apere Berlinul.
Speer povestește în cartea lui cum a încercat să-i protejeze pe muzicienii Filarmonicii din Berlin pentru a nu fi trimiși în luptă. Pentru a face acest lucru, s-a asigurat că documentele de recrutare pentru acest grup de oameni aveau să fie în mod deliberat rătăcite. Cu această orchestră a organizat un ultim concert, la 12 aprilie 1945, la Berlin.
Iată cum s-a desfășurat sinistrul episod, așa cum este el amintit de Albert Speer:
„În sala Filarmonicii, fără încălzire, așezați pe scaune aduse de acasă și cu paltoanele pe ei, s-au adunat toți locuitorii orașului amenințat care auziseră despre acel ultim concert. Probabil că berlinezii au avut o surpriză, deoarece în acea zi, la ordinul meu, întreruperea obișnuită a curentului electric la acea oră a fost anulată pentru ca sala să poată fi iluminată.
Pentru prima parte am ales ultima arie din „Brunhild” și finalul din „Amurgul zeilor”, un apropo patetic și melancolic la sfârșitul Reich-ului. După „Concertul pentru vioară” al lui Beethoven a venit „Simfonia” lui Brückner, cu ultima sa mișcare tăioasă din punct de vedere arhitectural.”
După concert, membri ai Tineretului Hitlerist au împărțit publicului capsule de cianură. Aproape ca un cadou. O făceau trecând pe lângă ei cu coșuri de răchită pline cu aceste pastile pentru sinucidere.”
În aceeași zi, 12 aprilie 1945, Franklin D. Roosevelt, președintele Statelor Unite, a murit. Curioasă coincidență. Și, urmărind textul lui Speer, se pare că această veste a produs o scânteie de optimism în cel de-Al Treilea Reich.
Hitler însuși a crezut că norocul de care aveau nevoie a venit odată cu moartea lui Roosevelt și că decesul acestuia avea să schimbe cursul războiului. Evident, s-a înșelat.
