Columnele ciumei din Europa, vestigiile sumbre ale Morții Negre

Victoriile militare sunt mult sărbătorite, dar o victorie împotriva unui inamic comun, cum ar fi o boală, era la fel de importantă, mai ales în vremurile de demult, când populația era decimată de valuri de epidemii ucigașe.

În astfel de vremuri, oamenii care căutau cu disperare leacuri și un răgaz de la suferințe închinau rugăciuni și aduceau ofrande divinității. Orașele care și-au permis au ridicat biserici mari, cum ar fi Santa Maria della Salute din Veneția, construită după epidemia de ciumă din 1629-1631.

Columna ciumei din Viena. Foto: Wikimedia

Alții au ridicat structuri asemănătoare „columnelor victoriei”. Cea mai faimoasă dintre acestea este Columna ciumei, sau Pestsäule, din capitala Austriei, Viena.

Situată pe malurile Dunării, Viena a fost un important punct de intersecție comercială între est și vest, ceea ce i-a expus pe cetățenii orașului la epidemii de ciumă încă din secolul al XIV-lea.

Fiind un oraș de negustori, Viena a avut mari depozite în care erau păstrate luni întregi articole precum haine, covoare și cereale – toate infestate de șobolani.

Orașul era construit în mod compact, fără canalizare publică sau sisteme de drenaj. Oamenii își aruncau deșeurile în râu sau pe străzi, unde formau mormane mari și urât mirositoare.

Însă condițiile de trai erau insalubre în întreaga Europă medievală, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Bătrânul Continent era vizitată frecvent de ciumă.

Boala a bătut la porțile Vienei, reședința imperială a conducătorilor habsburgici austrieci, și în 1679. La fel ca în cazul multor epidemii, boala a apărut mai întâi în zonele sărace și mizere și s-a răspândit curând la populația mai bogată.

Pe măsură ce numărul de infecții a crescut, împăratul habsburgic Leopold I a fugit din oraș, dar suita lui nu a fost imună la boală. Cel puțin 76.000 de persoane au murit din cauza bolii în Viena, un bilanț devastator pentru un oraș cu doar 110.000 de persoane.

Foto: Wikimedia

Cadavrele erau transportate cu căruțele până la periferie, unde erau arse în gropi comune. Au fost căutați voluntari pentru a face această muncă macabră, dar tot mai puțini oameni s-au prezentat, de teamă să nu se îmbolnăvească.

În cele din urmă, au fost deschise închisorile, iar deținuții încarcerați pe viață au fost forțați să îndeplinească această sarcină crudă. Chiar și medicii au devenit rarisimi și, uneori, erau duși cu forța în spitale, încătușați, ca să nu poată fugi.

Când, în cele din urmă, epidemia a luat sfârșit, autoritățile orașului au decis să ridice o Columnă a ciumei dedicată Sfintei Treimi. În același an, a fost inaugurată o columnă din lemn, care înfățișa Sfânta Treime pe o coloană corintică, alături de nouă îngeri sculptați. Aceasta a fost înlocuită cu o columnă de piatră în 1687.

Columnele ciumei au fost elemente comune în multe orașe austriece în ultima jumătate a secolului al XVII-lea. Aceste monumente erau de obicei ridicate din lemn în timpul ciumei și erau folosite pentru flagelarea religioasă, unde oamenii se biciuiau cu speranța că astfel le erau iertate păcatele.

Dacă o coloană de lemn se dovedea de succes, atrăgând lumea, era înlocuită cu un monument permanent, de obicei consacrat Trinității sau Fecioarei Maria.

Columna ciumei din Kutná Hora, Cehia. Foto: Wikimedia

Aceste columne ale ciumei au devenit forme artistice populare, iar multe dintre ele au fost proiectate de italianul Ludovico Burnacini și de arhitectul și sculptorul austriac Johann Bernhard Fischer von Erlach.

Sculpturile de la baza Columnei ciumei din Viena au fost proiectate de Fischer. Burnacini a contribuit la sculpturile de îngeri de sub Sfânta Treime, precum și la împăratul Leopold îngenuncheat, rugându-se.

Și alte orașe europene și-au ridicat propriile columne ale ciumei. Există una în Košice, Slovacia, care comemorează sfârșitul ciumei din 1709-1719, și o alta în Kutná Hora, în Cehia, construită cam în aceeași perioadă.

A existat una în piața din Centrul Vechi din Praga, ridicată în 1650, dar care a fost dărâmată în 1918, deoarece era considerată un simbol al Habsburgilor.

Ca să știi mai mult, citește „Jurnal din anul ciumei”

Considerată cea mai bine documentată cronică a unei mari epidemii, cartea descriere ororile Marii Ciume din anii 1665-1666, o catastrofă care a ucis 25% din populația Londrei, circa 100.000 de oameni. Pentru scrierea acestei capodopere, Defoe s-a folosit de sursele scrise ale epocii sale, cu abilitate de jurnalist și mult talent literar.

„Jurnal din anul ciumei” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu