Colonia penitenciară Port Arthur și condamnații puși să împingă tramvaiul

Fondat în 1830 ca punct de exploatat cheresteaua, Port Arthur se afla într-o regiune atât de izolată, încât administratorii au sesizat imediat că era locul ideal pentru o închisoare. Prin urmare, a fost transformat în cea mai mare și mai cunoscută colonie penitenciară din Australia. Mulți dintre condamnații care ajungeau aici înnebuneau.

La mijlocul secolului XIX, Peninsula Tasman, aflată pe coasta de sud-est a Tasmaniei, a devenit casa celei mai îngrozitoare colonii penitenciare din Australia.

Potrivit Enciclopediei Britannica, peninsula a fost aleasă drept așezare penală fiindcă este izolată geografic de restul Tasmaniei, fiind înconjurată de apă. Pentru a descuraja încercările de evadare, administrația a răspândit zvonul că apa era infestată de rechini.

Port Arthur
Clădirea penitenciarului din Port Arthur, Tasmania, Australia. Foto: Shutterstock

Singura legătură cu restul ținutului este un istm lat de 30 de metri, cunoscut drept Eaglehawk Neck. Istmul a fost izolat cu un gard și era păzit de soldați și câini înfometați, fiind înțesat cu capcane.

Colonia penitenciară, numită Port Arthur, a fost construită pe baza teoriilor distopice ale lui Jeremy Bentham referitoare la topologia închisorilor.

La fel ca în cazul Panopticonului (un concept de închisoare circulară, făcută astfel încât dintr-un singur punct să poată fi observată fiecare celulă), închisoarea avea o dispunere simetrică. Aripile clădirii în care stăteau pușcăriașii porneau dintr-o sală centrală din care gardianul supraveghea deținuții.

Din această poziție, fiecare aripă era clar văzută, deși nu și celulele individuale. Port Arthur folosea așa-numita „tipologie a închisorii separate”.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Port Arthur
Gardieni de la Port Arthur (1866). Foto: Universitatea din Tasmania

Aici, pedepsele fizice erau înlocuite cu tortura psihologică, cum ar fi înfometarea și izolarea completă. Deținuții avea glugi trase pe cap și nu aveau voie să vorbească. Lipsa oricărei companii umane îi făcea pe mulți să înnebunească. În apropiere se afla, în mod convenabil, un azil.

Peninsula era bogată în resurse, după cum se explică în acest articol publicat de Universitatea din Tasmania. Aici se găseau din abundență lemn, piatră și cărbune, iar exploatarea acestora îi ținea pe deținuți ocupați.

La cinci ani de la înființarea coloniei, peste 1.5 milioane de metri cubi de lemn fuseseră tăiați, despicați și prelucrați de deținuți și sute de tone de piatră de gresie și lut fuseseră scoase din carieră pentru a fi folosite la construirea așezării.

La acea vreme, era mai ieftin să pui deținuții să îndeplinească sarcini care, de obicei, erau lăsate pe seama animalelor sau a mașinilor. Un astfel de exemplu este tramvaiul condamnaților, operat de cei închiși la Port Arthur.

Port Arthur
Tramvaiul deținuților. Schiță colorizată. Foto: Wikimedia

Inaugurat în 1836, tramvaiul condamnaților era o șină de rulare de opt kilometri, compusă din trunchiuri de lemn peste care deținuții împingeau niște cărucioare cu patru roți, în care stăteau așezați oficialii guvernamentali, conform Atlas Obscura.

Acest mijloc de transport pe bază de oameni este adeseori descris ca fiind prima cale ferată a Australiei. Pe lângă pasageri, se transportau și bunuri, de la Golful Norfolk, prin istmul îngust, până la Port Arthur și Golful Long.

Tramvaiul era operat, în schimburi, de un grup de 50 de bărbați. O descriere a unei astfel de călătorii menționează faptul că deținuții erau înlănțuiți atunci când împingeau căruciorul, potrivit Amusing Planet.

Colonelul Mundy a relatat că, ocazional, aveau loc deraieri, și suspecta că nu toate erau accidentale, ci acte intenționate de sabotaj făcute de deținuți ca să poată jefui pasagerii.

Port Arthur
Șinele tramvaiului. Foto: tasmanregion.com.au

De asemenea, Mundy și-a exprimat repulsia legată de „apropierea neplăcută” de deținuți atunci când aceștia urcau în cărucior în cazul în care vehiculul cobora singur la vale, mai ales atunci când la bord se aflau și doamne.

Una dintre ultimele secțiuni rămase din tramvai încă poate fi văzută la Fabrica de Ciocolată Federation din Taranna.

Port Arthur era considerat un loc din care nu se putea evada, însă asta nu i-a oprit pe unii deținuți să încerce. Una dintre cele mai bizare tentative de evadare a fost a lui George Hunt, care s-a deghizat folosind o piele de cangur și a încercat să treacă istmul.

Când un paznic a încercat să-l împuște ca să-și suplimenteze rațiile insuficiente, Hunt a aruncat pielea de cangur și s-a predat. A primit 150 de lovituri de bici.

Interiorul închisorii Port Arthur. Foto: Paul Carmona / Flickr

Evadările de succes au fost puține și îndepărtate în timp una de alta. Aproape toți deținuții mureau în colonie și erau îngropați în morminte nemarcate pe Insula Morților.

Închisoarea s-a închis în 1877 și, până la începutul secolului următor, devenise deja o atracție turistică populară. Port Arthur, care acum se află pe lista patrimoniului UNESCO, este unul dintre cele mai cunoscute situri istorice din Australia.


Citește și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu

>