Codex Seraphinianus, o carte bizară și superbă dintr-o lume extraterestră

Codex Seraphinianus îi uimește pe critici de decenii întregi. Această carte este opera lui Luigi Serafini și înfățișează un univers fantastic, în care absurdul este la ordinea zilei, iar logica și ordinea lucrurilor (așa cum o știm noi) sunt puse la încercare.

Artist, arhitect și designer, Serafini s-a bazat pe studiile sale multidisciplinare pentru a realza enciclopedia unei lumi a imposibilului.

Codex Seraphinianus
Foto: Pinterest

Publicat în 1981, Codex Seraphinianus a uimit cititorii cu ilustrațiile complexe și cu premisa sa nemaiîntâlnită.

Inițial, cartea părea complet lipsită de sens – o enciclopedie despre o lume extraterestră, pentru care se folosise un sistem de scriere extraterestru -, însă toată această nebunie are un sens.

Luigi Serafini a avut nevoie de doi ani și jumătate pentru a termina acest proiect și, de atunci, despre carte s-au scris numeroase lucrări academice și eseuri.

La fel ca în cazul altor enciclopedii, paginile din Codex detaliază exhaustiv diversele elemente ale lumii, numai că lumea descrisă de Serafini nu există în universul fizic.

Flora este înfățișată în diagrame care amintesc de ilustrațiile botanice clasice. Fauna este înfățișată în mod ludic ca fiind alcătuită din animale care sunt versiuni din altă lume ale animalelor de pe Pământ.

Aceste imagini ale faunei sunt creația unei minți care deborda de imaginație. Serafini s-a jucat cu formele – ca în cazul copacilor goi pe dinăuntru – sau a combinat obiecte obișnuite, precum penele de scris și acvariile, cu creaturi fantastice.

Codex Seraphinianus
Foto: Pinterest

Desigur, Serafini nu putea exclude oamenii din această lume extraterestră. Așa că ne înfățișează mai multe culturi pline de culoare.

Oamenii din carte poartă haine tradiționale, iar desenele care îi înfățișează sunt însoțite de informații despre modul în care membrii acestor culturi interacționează cu copiii lor.

Toate ilustrațiile din enciclopedie amestecă modernul cu arhaicul, ceea ce sporește atmosfera de vis. Orașele imaginate de Serafini au o arhitectură în același timp riguroasă și romantică.

Artistul pune în contrast ziduri de oraș ca niște labirinturi cu ceea ce pare a fi un canal atmosferic. Autorul Codex Seraphinianus este atât de meticulos, încât vorbește chiar și despre elementele microscopice ale acestei lumi.

Mai multe pagini sunt rezervate unor imagini cu bacterii. Altele prezintă tuburi și flacoane complicate, care ar putea fi folosite pentru distilarea substanțelor chimice.

Probabil inspirat de trecutul său de designer, Serafini arată invențiile uimitoare ale acestor oameni imaginari.

Codex Seraphinianus
Foto: Pinterest

O astfel de realizare științifică o constituie ceva ce pare a fi un elicopter care creează pe cer niște tipare ca niște curcubeie. În carte apar și mașinării compuse din piese bizare, al căror scop este necunoscut.

Codex Seraphinianus fascinează cititorii chiar și astăzi

Descrierea mâncării este creativă și tulburătoare. Cititorilor li se spune că unii oameni mănâncă pești care curg la robinet. De asemenea, sunt prezentate boluri cu dinți care macină mâncarea până când aceasta devine o pastă, care mai apoi este mâncată cu un pai.

Alături de desene sunt explicații scrise într-o limbă inventată, care amintește întrucâtva de sanscrită: elegantă, cursivă și „împodobită” cu bucle. Serafini a spus că limba nu trebuie înțeleasă, însă a înflăcărat imaginația criptografilor și fanilor de pretutindeni.

Codex Seraphinianus
Foto: Pinterest

În parte, acesta era și scopul: Serafini dorea ca „cititorii” să experimenteze senzația de minunare și confuzie pe care o simt copiii înainte de a fi învățat limbajul scris.

Rezultatul este că această carte pare a fi un artefact misterios dintr-un alt loc și timp. Pe lângă farmecul său misterios, o parte din popularitatea durabilă a Codex Seraphinianus se datorează felului în care acesta amestecă irealul cu lumescul.

Una dintre plantele din carte crește dintr-un scaun obișnuit, în timp ce altă ilustrație înfățișează o lampă stradală obișnuită, care emite un nor strălucitor.

O altă ilustrație reprezintă haine viu colorate, dintre care unele arată mai degrabă ca niște flori uriașe. Pe o pagină se află o creatură pe jumătate om și pe jumătate animal, care aduce aminte de Minotaurul din mitologia greacă.

Codex Seraphinianus
Foto: Pinterest

„Mitologie” ar fi un cuvânt bun pentru a descrie opera lui Serafini. Având aproape 360 de pagini, cartea poartă cititorul într-o lume extraterestră, plină de minuni și scene desprinse din cărțile cu povești.

Codexul se sfârșește cu un epilog – scris, desigur, în aceeași limbă indescifrabilă. Ciudat este faptul că Serafini a descris procesul de creare a enciclopediei ca fiind, uneori, o experiență mistică.

Codicele Serafinian
Foto: Pinterest

L-a comparat cu „scrisul automat”, adică un fel de a scrie sub dictarea unei forțe exterioare (în general, e vorba despre fantome sau spirite) sau sub imperiul subconștientului. Ținând cont de cât de bizare sunt unele dintre ilustrații, nu ne vine greu să credem asta.

Codex Seraphinianus a fost tipărit în mai multe ediții și a inspirat pe toată lumea, de la membrii mediului academic, la coregrafi și până la autori de ficțiune, dintre care cel mai celebru este Italo Calvino.

Chiar și azi, entuziaștii încă încearcă să decodeze scrisul misterios, în timp ce comentatorii culturali discută despre semnificația sa. Codexul poate reprezenta orice, de la teama subconștientă de necunoscut până la haosul Epocii Informației.

Chiar dacă cititorii nu înțeleg cuvintele și nici chiar unele dintre imaginile din Codex Seraphinianus, un lucru este cert: bizarul și necunoscutul ne atrag pe toți cu o forță hipnotică.

Codicele Serafinian
Foto: Pinterest

Dacă vrei să pătrunzi și tu în universul fantastic creat de Luigi Seraphini, Codex Seraphinianus este disponibil aici.

Ca să știi mai mult, citește „GCHQ”

GCHQ, succesorul faimoasei organizații de spargere a codurilor pe timp de război de la Bletchley Park, este cel mai mare și mai misterios serviciu de informații din Marea Britanie. Nu știm aproape nimic despre el. În această carte revoluționară – prima istorie a organizației publicată vreodată – expertul în servicii secrete Richard Aldrich urmărește evoluția GCHQ de la o operațiune de spargere a codurilor din timpul războiului, condusă dintr-un conac de ţară din Buckinghamshire, la una dintre cele mai mari și mai influente agenții de spionaj din lume.

„GCHQ” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Abonează-te gratuit la newsletter ca să primești săptămânal cele mai interesante articole, aplicații și cărți pe care le descoperim.

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu