Miraculosul Mike, cocoșul care a supraviețuit 18 luni decapitat

În urmă cu mai bine de 70 de ani, un fermier din Colorado a decapitat un cocoș, dar pasărea a refuzat să moară. Cocoșul, care a devenit cunoscut sub numele de Mike, a supraviețuit timp de un an și jumătate și a dobândit faimă internațională.

Cum a fost posibil ca Mike să trăiască fără cap o perioadă atât de îndelungată? Iată povestea vieții (și a morții) unui cocoș care, fără a cotcodăci câtuși de puțin, a atras atenția întregii lumi.

Lloyd Olsen alături de Mike, ținând în mână capul cocoșului. Foto: Pinterest

Pe 10 septembrie 1945, Lloyd Olsen și soția sa, Clara, sacrificau găini, la ferma lor din Fruita, Colorado. Olsen decapita păsările, iar soția le curăța de pene și intestine.

Însă una dintre cele 40 sau 50 de păsări care au trecut pe sub securea lui Olsen în acea zi s-a comportat altfel decât restul găinilor.

Pariuri pe capul cocoșului Mike

Mike s-a încăpățânat să trăiască și după decapitare. Foto: Pinterest

Găina dădea din picioare și alerga și nu se mai oprea din zvâcnit. Pe durata nopții, fermierul a lăsat pasărea într-o ladă veche, pe verandă.

Dimineața, când s-a trezit, Lloyd Olsen a ieșit din casă ca să vadă ce se întâmplase. Spre totala lui surprindere, pasărea era încă vie.

La acea vreme, Lloyd încă folosea destul de mult căruța și calul ca să se deplaseze, așa că a luat cocoșul în căruță și a început să pună pariuri pe sticle de bere cu diferiți oameni, spunându-le că avea în căruță o găină fără cap, dar vie.

Zvonul despre miraculoasa pasăre fără cap s-a răspândit. Până și un ziar local a intrat pe fir, trimițând un reporter să-i ia un interviu lui Olsen.

Două săptămâni mai târziu, Hope Wade, un producător de spectacole itinerante, a făcut o călătorie de aproape 500 de kilometri, din Salt Lake City, Utah, ca să vadă „minunea” cu ochii lui.

Mike, cocoșul decapitat, începe să scoată profit

Lloyd Olsen și soția sa, Clara. Foto: Pinterest

Wade avea de făcut o propunere simplă: să ia găina cu el, ca parte a spectacolului itinerant, și să facă niște bani. La vremea aceea, în anii ’40, familia Olsen avea o fermă mică și se lupta cu dificultăți financiare.

Așa că Lloyd a primit bucuros oferta. Mai întâi, au vizitat Salt Lake City și Universitatea din Utah, unde cocoșul a fost supus unor teste.

La vremea respectivă au început să circule zvonuri cum că savanții de la universitate îndepărtaseră pe cale chirurgicală capetele multor altor găini, ca să vadă dacă vreuna avea să supraviețuiască.

În acel moment, până și cei de la celebra revistă Life ajunseseră să se minuneze de povestea „Miraculosului Mike, cocoșul fără cap”. Hope Wade fusese cel care botezase pasărea astfel. Apoi Lloyd, Clara și cocoșul Mike au pornit într-un turneu prin Statele Unite.

Au mers prin California și prin Arizona, iar Wade l-a purtat pe Mike în turneu de-a lungul sud-estului Statelor Unite. La un moment dat, însă, soții Olsen au fost nevoiți să se întoarcă la fermă pentru strânsul recoltei.

Călătoria păsării a fost documentată minuțios de Clara, într-un caiet care se păstrează și astăzi în arhiva familiei urmașilor lor. Oameni din țara întreagă au trimis scrisori, vreo 40 sau 50 în total, și nu toate cu notă pozitivă.

Într-o scrisoare, cei doi Olsen sunt comparați cu naziștii. Unele scrisori erau adresate greșit, către „proprietarii găinii fără cap din Colorado” (doar numele statului, așadar) și, totuși, au ajuns cumva la ferma familiei.

După acest turneu, cei doi Olsen l-au dus pe „Mike, cocoșul fără cap” în Phoenix, Arizona. Dar acolo, în primăvara lui 1947, s-a petrecut un dezastru.

Ce se întâmplă când o găină este decapitată?

Mike a devenit una dintre cele mai fotografiate păsări din istorie. Foto: Pinterest

Decapitarea „decuplează” creierul de restul corpului, însă pentru un scurt timp nervii din măduva spinării încă mai au reziduuri de oxigen. Fără comanda creierului, aceste rețele nervoase se activează în mod spontan.

„Neuronii devin activi, picioarele încep să se miște. Pasărea va fugi, într-adevăr, pentru o scurtă perioadă de timp: aproximativ 15 minute, nicidecum 18 luni”, explică doctorul Tom Smulders, de la Centrul de Comportament și Evoluție de la Universitatea Newcastle.

De obicei, pasărea cade la pământ, însă, în cazuri rare, neuronii vor declanșa un program motor de fugă.

Soții Olsen l-au hrănit pe Mike cu mâncare lichidă și apă, pe care i le introduceau direct în esofag. O altă funcție vitală cu care au ajutat pasărea era curățarea mucusului din gât. Cei doi îl hrăneau pe Mike cu o pipetă și îi curățau gâtul cu o seringă.

Lipsit de cap, Mike era hrănit cu pipeta. Foto: Pinterest

În noaptea în care cocoșul a murit, soții Olsen se aflau în camera lor de motel. Au fost treziți de sunetele scoase de pasărea care se îneca. Când au căutat seringa, și-au dat seama că o lăsaseră la caravana de spectacol.

Până să găsească o alternativă, Mike s-a sufocat. Timp de câțiva ani, Lloyd a susținut că vânduse pasărea cuiva din circuitul de spectacole itinerante. Abia înainte să decedeze a recunoscut că pasărea murise când se afla în grija lui.

Cel mai probabil, nu voia să recunoască faptul că „o dăduse în bară” și că proverbiala cloșcă cu ouă de aur murise din cauza neatenției lui. Olsen nu a vrut să spună ce a făcut cu trupul păsării moarte.

Însă, oricum am privi lucrurile, Mike, crescut ca pasăre pentru consum, trăise mult și bine.

Totuși, cum a reușit Mike să trăiască 18 luni fără cap?

Foto: Pinterest

Ceea ce i se pare surprinzător lui Tom Smulders este că pasărea nu a sângerat până la moarte. Faptul că a reușit să trăiască fără cap i se pare mai ușor de explicat.

Dacă un om ar fi decapitat, ar însemna că și-ar pierde aproape în totalitate creierul. În cazul unei găini, lucrurile stau altfel.

„Ați fi uimiți să aflați cât de puțin creier se află în partea din față a capului unei găini. Creierul este în mare parte concentrat la extremitatea din spate a craniului, în spatele ochilor”, explică doctorul.

În urma loviturii de topor, cocoșul Mike a rămas fără cioc, ochi și o ureche, însă Smulders estimează că 80% din masa creierului păsării a rămas neatinsă.

Troy Waters (strănepotul lui Olsen, fermier la rândul său) alături de o statuie a lui Mike, unde în fiecare an, în luna mai, se serbează „festivalul cocoșului fără cap”. Foto: Pinterest

Astfel, au rămas intacte porțiunile care controlau corpul găinii, inclusiv zonele responsabile cu bătăile inimii, respirația, senzația de foame și digestia.

La acea vreme, oamenii au presupus că Mike a supraviețuit loviturii fiindcă o parte sau chiar tot trunchiul cerebral i-a rămas atașat de corp. De atunci, știința a mai evoluat și s-a descoperit că ceea ce atunci se numea „trunchi cerebral” face parte, de fapt, din creierul propriu-zis.

Este greu de explicat de ce nu au avut succes și alții care au încercat și ei să obțină un cocoș atât de profitabil. În cazul lui Mike, se pare că tăietura a fost făcută exact acolo unde trebuia și un cheag de sânge format rapid nu l-a lăsat să sângereze până la moarte.

Cert este că alții chiar au încercat să creeze „dubluri” ale lui Mike. Un vecin care locuia în apropiere obișnuia să cumpere toți puii care erau de vânzare la vreo licitație.

Apoi, omul se oprea la ferma familiei cu o ladă de bere pentru Olsen și încerca să-l convingă să-i dezvăluie cum anume a procedat. Astfel, Lloyd primea bere gratis la fiecare două săptămâni.

Vecinul era convins că Lloyd devenise bogat de pe urma cocoșului. De altfel, mulți vecini credeau că familia Olsen a ajuns „putred de bogată”. Bineînțeles, era vorba de o exagerare.

Olsen a făcut, totuși, ceva bani de pe urma cocoșului. A cumpărat o mașină de balotat fân și două tractoare, utilaje care i-au înlocuit calul și măgarul. În plus, și-a permis și luxul mărunt de a-și cumpăra o camionetă din 1946.

Cu toate acestea, Lloyd Olsen și familia lui au continuat să lucreze la fermă pentru tot restul vieții, ducând un trai simplu, de pe o zi pe alta.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu