Un druid era un membru al culturii celtice de rang înalt sau de clasă înaltă. Druizii aveau în special poziții de înaltă clasă, cum ar fi judecători, profesori sau preoți. Se crede că termenul druid derivă din cuvântul irlandez „doire”, care înseamnă „stejar” (desemnând așadar „înțelepții stejarilor”) și care este folosit în mod tradițional ca simbol al cunoașterii.

Druizii erau în mod tradițional asociați cu lumea naturală, considerau copacii ca fiind sacri și erau legați de spiritualitate și puteri mistice.

Conexiune religioasă și spirituală

Druidismul este legat de șamanism, care se ocupă atât de lumea spirituală, cât și de medicina holistică. Se credea că șamanii puteau influența elementele naturii și sănătatea indivizilor, atât în scop benefic, de vindecare, cât și negativ, la nevoie îmbolnăvindu-și inamicii.

Druizii sunt adesea legați de astfel de acte în povești și mituri, inclusiv în episoade care amintesc de practici magice.

Istoria druizilor

Istoria culturii druizilor lor nu este pe deplin cunoscută sau înțeleasă. Totuși, ceea ce se știe este că druizii au fost asociați cu vechea cultură celtică și galeză din întreaga Europă și că au fost menționați pentru prima dată în secolul al II-lea î.e.n.

Una dintre cele mai importante mențiuni cu privire la druizi a fost făcută de Iulius Caesar, la jumătatea secolului I î.e.n, în „Commentarii de Bello Gallico”. De altfel, scriitorii romani au cele mai multe referiri la druizi, în general.

Aceștia erau descriși ca fiind politeiști, ceea ce înseamnă că credeau în mai mulți zei, având inclusiv figuri feminine sacre. Aceste credințe erau similare cu cele ale grecilor și ale romanilor antici.

Cu toate acestea, alte aspecte ale culturii druizilor – cum ar fi natura lor de nomazi – i-au determinat pe alți cercetători să îi considere cu un statut inferior. Din această cauză, există o prejudecată inerentă în majoritatea textelor despre druizi și practicile lor.

Un exemplu în acest sens este descrierea sacrificiilor umane comise de druizi. Foarte puține dovezi susțin că aceasta era o practică obișnuită a druizilor, deși era declarată ca făcând parte din cultură.

Potrivit lui Cezar, care a condus războiul de cucerire a Galiei și Britaniei, druizii practicau aceste sacrificii umane construind un uriaș „om de răchită”, un eșafodaj în forma unei siluete omenești, în care intrau apoi cei care urmau să fie uciși. Sacrificiul avea loc prin arderea „omului de răchită” în cadrul unui ritual.

Practicile druizilor

Practicile druizilor – cel puțin în măsura în care sunt cunoscute – se aseamănă cu cele ale preoților moderni. Rolul lor părea să implice să facă legătura între oamenii de rând și zei și să formeze o conexiune între cele două planuri.

Dar, deoarece druizii dețineau funcții de preoți, profesori, oameni de știință, judecători și filosofi, este limitativ să-i descriem doar ca figuri religioase.

În general, erau membri respectați și puternici ai societății. Aveau puteri precum capacitatea de a-i alunga din comunitate pe cei care încălcau legea sacră, dacă doreau, puteau interveni în timp de război sau conflict și erau scutiți de taxe și impozite.

În plus, și în mod neobișnuit pentru acea vreme, femeile druide aveau același statut cu al bărbaților druizi.

Ordinea druidică

Deși femeile și bărbații erau în general considerați egali în cultura druidică, în practică exista un sistem de ierarhizare. În cadrul druidismului existau subsecțiuni sau ranguri, care erau definite prin robe codificate prin culori.

Cel mai înalt nivel era format de obicei din cei mai vechi preoți, iar aceștia erau numiți theach-druizi. Acești indivizi erau desemnați cu robe aurii. Următorul nivel, considerat a fi al druizilor obișnuiți, era format din indivizi asemănători preoților; aceștia purtau haine albe.

Exista, de asemenea, o clasă roșie, care era cunoscută sub numele de sacrificatori, și barzii artistici, care purtau albastru. Cei din clasa cea mai de jos, care în mod tradițional era formată din noii membri ai druizilor sau din cei aflați în formare, purtau robe negre sau maro și îndeplineau multe îndatoriri asemănătoare unor corvezi.

Ordinea și structura erau foarte importante pentru druizi, iar sistemul lor de clase era strâns legat de ciclurile naturale de pe pământ. Ciclurile lunare, solare și sezoniere dictau o mare parte din acțiunile și practicile lor, inclusiv ciclurile de cult, cum ar fi cele opt zile sfinte majore.

Sărbătorile druizilor

În druidism, Anul Nou era cunoscut sub numele de Samhain și era sărbătorit la 31 octombrie (sau Halloween în majoritatea culturilor moderne). Această zi indica ultima recoltă și era legată de teme de spiritualitate și misticism.

Așa cum se asociază adesea cu Halloween, se credea că cei vii erau cei mai strâns legați de cei decedați în această zi. Solstițiul de iarnă era cunoscut sub numele de Yule.

În această perioadă, druizii aveau obiceiul de a sta toată noaptea pe movile de pământ, așteptând răsăritul Soarelui. Acest lucru era menit să simbolizeze un proces de renaștere odată cu noul an.

Imbolc, o altă sărbătoare, avea loc pe 2 februarie și era o celebrare a maternității. Practicile asociate cu această sărbătoare implicau laptele de oaie ca un gest de fertilitate și naștere.

Echinocțiul de primăvară era, de asemenea, important și era cunoscut sub numele de Ostara. Acest fenomen avea loc pe 30 aprilie și era un festival care celebra fertilitatea și viața nouă. Această sărbătoare marca, de asemenea, momentul în care „Regele Stejarului” din perioada Yule făcea loc „Regelui Sfânt” al primăverii.

Prima recoltă avea loc în mod tradițional pe 2 august și se numea Lughnasawas. În mod similar, echinocțiul de toamnă era cunoscut sub numele de Mabon. În general, druizii credeau în modelul ciclic al naturii, sărbătorirea ciclurilor pământului traducându-se, de asemenea, printr-o credință în reîncarnare.

Această credință era strâns legată de ceea ce majoritatea oamenilor consideră a fi karma – ideea că acțiunile rele (sau bune) din viețile anterioare se vor întoarce la tine în viețile noi.

Locuri de închinare ale druizilor

Druizii erau oameni iubitori de natură, iar locurile lor de închinare erau în principal luminișuri sau zone naturale din sălbăticie.

Cercurile de piatră erau, de asemenea, comune, cel mai cunoscut fiind Stonehenge, care datează aproximativ din 2.400 î.e.n. și despre care se crede că a fost un loc de cult popular pentru druizi.