Stau aceste cranii la baza legendelor cu ciclopi, uriașii cu un ochi în frunte?

Craniile elefanților pitici dispăruți în urmă cu mii de ani ar putea sta la originea legendelor cu ciclopi, o rasă de giganți cu un ochi în mijlocul frunții.

În „Odiseea” lui Homer, ciclopul Polifem i-a închis pe Odiseu (Ulise) și pe membrii echipajului său într-o peșteră, devorând șase oameni în trei zile.

„Polifem”, pictură de Johann Heinrich Wilhelm Tischbein. Foto: Wikimedia

În cele din urmă, eroul grec îl orbește pe uriaș înfigându-i un țăruș în ochi și fuge cu oamenii săi, legați de burțile oilor scoase la păscut chiar de ciclopi, care nu își dau seama de stratagemă.

Conform mitologiei grecești, ciclopii erau o rasă de giganți violenți, cu un singur ochi în mijlocul frunții (de aici și numele lor: „kyklos” – „cerc” și „ops” – „ochi”).

Există diverse teorii despre originea lor: fierarii care foloseau petece de piele pentru a se proteja de scântei atunci când băteau arme și unelte; malformația congenitală numită azi chiar ciclopie, în care fătul dezvoltă un singur ochi; sau craniile elefanților pitici descoperite pe diferite insule din Mediterană.

Craniu de elefant asiatic, singura specie care mai există din genul Elephas. Foto: Pinterest

Ceea ce iese în evidență este tocmai asemănarea ciclopilor din vechile relatări cu aceste cranii: prezintă o gaură chiar în centru, acolo de unde pornește trompa, potrivit National Geographic.

Gaura poate fi confundată cu orbitele ochilor (așa cum ar arăta la om, la primate și alte câteva specii de animale).

În Grecia antică, unde lumea naturală era explicată prin mitologie, mulți și-ar fi putut imagina că acele fosile uriașe erau ale giganților cu un singur ochi.

Schelete de Elephas falconeri de la Muzeul de Istorie Naturală din Milano, Italia. Foto: Wikimedia

În timpul Pleistocenului, mai multe insule din Marea Mediterană au fost locuite de elefanți pitici, acum dispăruți. În Creta și în Sardinia au existat și două specii de mamut pitic.

Cel mai mic a fost Mammuthus creticus, în timp ce recordul pentru statura redusă este deținut de Palaeoloxodon falconeri, care trăia în Sicilia.

Aceste pachiderme insulare de mici dimensiuni măsurau aproximativ un metru la greabăn. Cu toate acestea, strămoșii lor continentali erau mai mari decât elefanții africani din zilele noastre.

Orbit, ciclopul Polifem încearcă să se răzbune pe Odiseu, aruncând cu pietre după el. Detaliu din pictura „Polifem”, de Guido Reni. Foto: Wikimedia

Pe insule, animalele mici tind să crească în volum, în timp ce animalele mari devin tot mai mici. Elefanții și mamuții mediteraneeni pitici sunt un caz emblematic, ilustrând perfect cum ecosistemele izolate favorizează indivizii mai mici, care pot supraviețui cu mai puține resurse.

Probabil că un elefant pitic cântărea cât un elefant asiatic nou-născut din zilele noastre. Acest mic pachiderm insular a evoluat dintr-un elefant mult mai mare.

Ca alte animale antice, a fost supus unui proces numit „nanism insular”, prin care indivizii izolați își reduc dimensiunile generație după generație, dacă lipsa prădătorilor face irelevantă menținerea unei staturi mari, iar un corp mic este un avantaj și atunci când hrana este mai greu de găsit.

Încă din secolul al XIV-lea, savanții au subliniat că gaura de la care pornea trompa acestor pachiderme ar fi putut fi confundată cu orbita unui ochi gigantic.

Pe dealurile insulelor mediteraneene se află încă multe cranii fosilizate ale elefanților pitici pe care, probabil, grecii i-au considerat ciclopi. Și poate că unul dintre ei a fost însuși Polifem…


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

Lasă un comentariu