Chipul lui Decebal, cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa

Cu siguranță ai mai întâlnit fotografii cu chipul lui Decebal, dar știi care este povestea celei mai înalte sculpturi în piatră din Europa?

În „inima” Romei se află o coloană de 38 de metri, ridicată în secolul II. Pe monument sunt sculptate aproximativ 2.600 de figuri, reprezentând combatanții unui război purtat în ținuturi îndepărtate.

Coloana este cunoscută drept „Columna lui Traian” și are drept subiect războaiele daco-romane. Una dintre cele mai importante figuri de pe columnă este tocmai Decebal, liderul dacilor.

chipul lui decebal
Sinuciderea lui Decebal, detaliu de pe Columna lui Traian. Foto: Wikimedia

Într-o scenă, este înfățișat sinucigându-se, după ce a fost înfrânt de romani, preferând să moară decât să devină sclav. Înfrângerea și sinuciderea lui Decebal au pus capăt celui de-al doilea război daco-roman, după care Dacia a devenit parte a Imperiului Roman.

Dar spiritul lui Decebal nu a dispărut, fiind reînviat în anii din urmă în România. Poate că acest lucru este cel mai evident dacă privim sculptura colosală care reprezintă chipul lui Decebal.

Proiectul acestei sculpturi care reprezintă chipul lui Decebal i-a aparținut omului de afaceri Iosif Constantin Drăgan. Acesta a ales stânca în care urma să fie sculptat chipul, înaltă de peste 120 de metri, situată în zona Porților de Fier.

Unul dintre motivele alegerii acestui loc este că Tabula Traiana, un memorial al cuceririi romane din Dacia, se află pe partea opusă a fluviului.

chipul lui decebal
Chipul lui Decebal, un basorelief înalt de 55 de metri realizat între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de Orșova. Foto: Wikimedia

Chipul lui Decebal a fost sculptat într-o stâncă enormă

Munca la sculptură a început în 1994, după ce terenul a fost cumpărat de Drăgan. Munca trebuie să fi fost o reală provocare pentru cei care lucrau sub îndrumarea sculptorului italian Mario Galeotti.

Înainte de începerea sculpturii, a fost nevoie să fie rezolvate alte sarcini, de la adunarea de mostre pentru a stabili calitatea rocii și până la întocmirea schițelor inițiale.

Locul sculpturii era greu de accesat și a fost nevoie de bărci pentru a transporta echipamentele necesare spre cei care munceau. Mai mult, lucrătorii trebuiau să se cațere pe schele înainte să poată ciopli piatra.

Era o sarcină dificilă și periculoasă, care necesita o jumătate de oră în fiecare zi. În următorii zece ani, muncitorii au lucrat timp de șase ore pe zi, în două schimburi, din martie până în octombrie.

chipul lui decebal
Tabula Traiana, ridicată de romani în urmă cu aproape două milenii pentru a celebra victoria Romei asupra Daciei. Foto: Wikimedia

Cu ajutorul dinamitei, au fost aruncate în aer bucăți mari de stâncă, în timp ce munca de finisare a fost făcută cu ajutorul unor ciocane și târnăcoape pneumatice.

În primii șase ani, s-a executat profilul de bază al sculpturii. Apoi, alți patru ani s-a lucrat la finisare și la detaliile minore. În 2004, a fost terminată placa, aflată sub sculptură.

Cine a fost Iosif Constantin Drăgan

Pe aceasta se află o inscripție latinească: DECEBALUS REX DRAGAN FECIT, care înseamnă „Regele Decebal, făcut de Drăgan.”

Această sculptură nu este doar opera de artă a unui om de afaceri ambițios. Drăgan a avut și alte motive când a contractat realizarea acestei opere, fiind un mare susținător al mișcării protocroniste, o ideologie care privește România drept leagăn al civilizației.

Iosif Constantin Drăgan a scris mai multe cărți despre istoria dacilor și a tracilor, intenționând să construiască în Cluj Napoca și o copie în mărime naturală a Coloanei lui Traian, proiect care nu s-a mai concretizat. Foto: Bzone

Iosif Constantin Drăgan a fost un om de afaceri român, stabilit de decenii în Italia. După cum amintește Adevărul, despre acest om s-au spus multe.

Unii l-au numit mare om de cultură, mare patriot, istoric și scriitor reputat, o personalitate a timpului său, care a militat pentru unificarea Europei, pentru difuzarea și promovarea idealului european.

Alții s-au situat, însă, pe poziții contrare și l-au descris pe Drăgan drept un simpatizant al Gărzii de Fier, colaborator semioficial al lui Ceaușescu și al regimului comunist, înfocat avocat al mareșalului Ion Antonescu, pe care s-a străduit să-l reabiliteze într-o serie de volume de documente, publicate în Occident.

În anul 2005, Drăgan a fost pe locul doi în topul celor mai bogați români, conform revistei Capital, cu o avere estimată la 850 de milioane de dolari.

Conform aceleiași reviste, în 2006 a reușit să urce pe primul loc, cu o avere de 1.3-1.6 miliarde de dolari. Iosif Constantin Drăgan a încetat din viaţă în 2008, la reşedinţa sa din Palma de Mallorca, Spania.


În continuare, descoperă 6 sculpturi fascinante și secretele lor nebănuite, precum și 7 sculpturi care sfidează legile fizicii.

Ca să știi mai mult

Este un tratat de istorie care nu ar trebui să lipsească din biblioteca ta. Dacă ești un pasionat al istoriei și te fascinează tot ceea ce ține de cultura romană sau ești un părinte al cărui copil va învăța de-a lungul timpului despre Imperiul Roman, acest volum ar trebui să aibă un loc rezervat în colecția ta.

Comandă cartea „Roma Antică. O istorie pentru toți” pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>