Cea mai tare brânză: „Bolovanul” din lapte de iac pe care îl pot roade doar câinii

Chhurpi sau durkha este o brânză tradițională nepaleză, folosită de secole ca mijloc de supraviețuire în multe comunități izolate din regiune. Făcută din lapte de iac, chhurpi are două varietăți – moale și tare.

De obicei, brânza moale este consumată împreună cu orez, ca garnitură, ca umplutură pentru găluște sau chiar în supă cremă. Dar varietatea tare este cea care face chhurpi faimoasă în întreaga lume.

Pe glob se produc numeroase feluri de brânză tare, însă chhurpi le întrece pe toate. Este la fel de tare ca o piatră, așa că e imposibil de rupt cu dinții.

Varietatea moale se produce prin încălzirea laptelui la 24 de grade Celsius. Apoi, producătorii separă zerul și îl fierb, pentru a scădea conținutul de apă. Masa solidă obținută este învelită într-o bucată de tifon și atârnată, pentru a scurge apa rămasă.

În cazul soiului tare, brânza chhurpi moale este învelită într-o plasă de iută și este presată, pentru a elimina orice urmă de apă. Apoi, calupul de brânză este tăiat în bucăți mai mici, care sunt puse la uscat în aer liber, pentru a se întări și mai mult.

În forma sa finală, brânza chhurpi tare este literalmente imposibil de mușcat. Este la fel de dură ca o rocă, așa că trebuie înmuiată înainte de a putea fi mestecată. Majoritatea oamenilor o țin în gură ore întregi, mestecând regulat straturile exterioare, pe măsură ce brânza se înmoaie.

Gustare populară pentru câini

Chhurpi 02
Chhurpi de vânzare într-o piață din Nepal. Foto: Steemit Images

Mestecarea unei bucăți de chhurpi de câteva grame poate dura până la două ore. Este uimitor, totuși, că brânza își păstrează aroma în tot acest timp.

Chiar și părțile moi care pot fi mușcate sunt atât de tari, încât trebuie mestecate ca o gumă înainte de a fi înghițite.

A mânca o bucată mică de chhurpi sună mai degrabă ca o corvoadă, dar conținutul ridicat de proteine al brânzei asigură de secole supraviețuirea comunităților nepaleze în mediul aspru din munți.

Brânza poate fi găsită în aproape toate piețele din Nepal, la prețuri foarte accesibile (4 eurocenți, aproximativ 20 de bani).

Deoarece este atât de bogată în proteine și atât de greu de mestecat, brânza chhurpi tare a devenit o gustare populară pentru câini în multe părți ale lumii.

Ca să știi mai mult, citește „Istoriile alimentației. Ce va să zică a mânca”

„Ce mâncau oamenii cu mii de ani în urmă? Ce vor mânca peste un secol? Cum și unde au apărut focul, agricultura, creșterea animalelor? Ce mâncau împărații romani? Dar cei chinezi sau regii Franței? Cum mâncau supușii lor? Cum se explică interdicțiile alimentare din fiecare religie? A dispărut cu adevărat canibalismul? Ce legături sunt între sexualitate și alimentație? Cum și unde au apărut restaurantele? Cine a inventat pizza? Cine mănâncă insecte? Dar alge? Ce mănâncă bogătașii de astăzi? Ce popoare se hrănesc cel mai bine? Se va putea asigura o alimentație sănătoasă pentru zece miliarde de oameni? Vom fi oare obligați să mâncăm ceea ce ne va impune o inteligență artificială? Oare mâine vom mai sta la masă împreună?

Această vastă frescă înfățișează modul în care am trecut de la o alimentație variată, naturală și abundentă la produse alimentare standardizate, industriale și făcute pe bandă rulantă, otrăvuri și pentru om, și pentru natură. Ea dezvăluie imensa putere economică, ideologică și politică a industriei alimentare, precum și legăturile mai puțin cunoscute dintre mâncare și conversație, dintre alimentație și putere sau dintre ceea ce mâncăm și geopolitică.

Înțelegerea acestei istorii este fundamentală dacă doriți să vă preocupați de propriul dumneavoastră regim alimentar, să mâncați sănătos și bine – și să salvați natura, de care depinde supraviețuirea omenirii.” (Jacques Attali)

„Istoriile alimentației. Ce va să zică a mânca” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu