Charles Hatfield, aducătorul de ploaie care a provocat un potop

În 1915, orașul San Diego, din California, trecea printr-o secetă gravă. Rezervele de apă potabilă erau pe sfârșite, iar norii de ploaie păreau să se încăpățâneze să ocolească zona.

În disperare de cauză, autoritățile orașului au apelat la o soluție extremă: l-au angajat pe așa-numitul aducător de ploaie Charles Hatfield, care a promis că va dezlănțui ploaia asupra orașului.

Hatfield nu doar că s-a ținut de cuvânt, ci a provocat precipitații atât de abundente, încât întreaga zonă a fost inundată, infrastructura a fost grav avariată și câțiva oameni au murit.

Deși și-a respectat obligațiile contractuale, Hatfield s-a ales cu un proces în instanță.

Secretul lui Hatfield: un cocktail de substanțe chimice

În fiecare vară, statul american California se confruntă cu secetă și cu incendii devastatoare de vegetație. Lucrurile nu stăteau diferit nici acum un secol, iar 1915 a fost un an foarte greu din acest punct de vedere.

Îngrijorați, oamenii le-au cerut autorităților să ia măsuri. De aceea, când vânzătorul ambulant Charles Hatfield s-a prezentat la ședința consiliului local din 13 decembrie 1915 cu promisiunea că va aduce ploaia, autoritățile au acceptat propunerea, după cum relatează San Diego History.

Hatfield le-a promis oficialilor că va umple barajul orașului în termen de un an. Prețul pentru serviciile sale, de 10.000 de dolari, urma să fie plătit doar în caz de succes.

La acea vreme, ideea de a angaja aducători de ploaie nu era ceva ieșit din comun.

De altfel, până în 1904, Hatfield, care începuse să lucreze în domeniu la ferma tatălui său, încheiase contracte cu mai mulți fermieri din zonă, cărora le promisese că va aduce ploaia eliberând în aer un cocktail de 23 de substanțe chimice dintr-un turn înalt, construit din lemn.

În decembrie 1904, Hatfield le-a promis oamenilor de afaceri din Los Angeles că va aduce 45 de centimetri de precipitații în următoarele cinci luni, pentru un tarif de 1.000 de dolari.

Când obiectivul a fost depășit, Hatfield a devenit o celebritate.

„Eu nu fac ploaie, ar fi absurd să susțin asta. Eu doar atrag norii, iar ei fac restul”, spunea Hatfield.

La momentul la care a făcut oferta primăriei din San Diego, Hatfield avea deja în palmares 17 contracte semnate cu diverși oameni de afaceri, de la cultivatori de tutun din Texas la companii miniere din Alaska, potrivit Jstor Daily.

Hatfield provoacă potopul în San Diego

Deși contractul cu autoritățile din San Diego nu era încă semnat, la începutul anului 1916 Hatfield și-a stabilit baza într-o pădure din apropierea orașului. A construit acolo un turn de șase metri, cu o platformă în vârf.

Pe platformă a montat câteva tigăi mari de fier, în care a turnat amestecul de substanțe chimice și i-a dat foc. Fumul rezultat în urma arderii s-a răspândit în atmosferă.

Imediat după ce Hatfield și-a făcut treaba, în San Diego a început să plouă. În următoarele două săptămâni, a plouat constant. Dar, începând cu 15 ianuarie, ploaia s-a transformat într-un adevărat potop.

Râul San Diego s-a revărsat, iar apa adunată pe versanții munților a curs la vale, distrugând case, drumuri, șine de cale ferată și cabluri de telefonie.

Dar ploaia tot nu s-a oprit. La 27 ianuarie 1916, barajul Lower Otay a cedat, iar valul imens a ucis peste zece oameni și a măturat vegetația, animalele și casele din calea sa.

Până când ploaia a încetat, căzuseră peste 76 de centimetri de precipitații într-o singură lună. Ianuarie 1916 a fost cea mai umedă lună din istoria regiunii.

Procesul cu primăria

Potrivit rapoartelor oficiale, în total 22 de oameni și-au pierdut viața, însă alte estimări menționează 50 morți în urma „potopului lui Hatfield”.

Hatfield se ținuse de cuvânt, dar nimeni nu părea mulțumit de performanța sa. Sute de oameni au dat în judecată primăria, cerând despăgubiri pentru daunele cauzate de inundații.

Temându-se că primăria va fi făcută responsabilă de potop, oficialii i-au promis lui Hatfield că îl vor plăti doar dacă își asumă răspunderea pentru daune.

Însă acesta a refuzat și a dat în judecată primăria. Procesul a durat mai bine de două decenii. Verdictul final, dat în 1938, a dat câștig de cauză primăriei, care nu i-a mai plătit lui Hatfield onorariul.

Deși a pierdut procesul, aducătorul de ploaie a devenit și mai celebru. În următorul deceniu a obținut contracte în Cuba și  în Honduras. În 1921 a semnat cel mai important contract din cariera sa – peste 25.000 de dolari – pentru a aduce 12 centimetri de precipitații în Medicine Hat, Canada.

Însă afacerile lui Hatfield au fost grav afectate de Marea Criză Financiară. Clienții au încetat să mai apeleze la el, iar aducătorul de ploaie a dispărut treptat în obscuritate.

Hatfield s-a întors pentru scurt timp în atenția publicului în 1956 pentru a participa la premiera filmului „The Rainmaker”, o producție bazată pe viața sa, avându-i ca actori principali pe Burt Lancaster și Katharine Hepburn.

Doi ani mai târziu, Hatfield a murit, fără a dezvălui vreodată rețeta amestecului chimic cu care aducea ploaia. „Adusul ploii” se mai practică și în zilele noastre. De exemplu, Daves Miles, din Australia, declanșează ploi de de peste 20 de ani.